Linkuri accesibilitate

„NATO sprijină integritatea teritorială a R. Moldova și respectă dorința sa de a rămâne neutră.”


Sorin Ducaru

Sorin Ducaru

Într-un interviu exclusiv acordat Europei Libere, ambasadorul României pe lângă NATO, Sorin Ducaru, face un bilanț al relațiilor dintre Moldova și NATO și rezumă ultimele evoluții în poziția NATO față de prezența trupelor rusești în Transnistria.


Sorin Ducaru: Aş spune că Republica Moldova este unul din partenerii activi ai NATO, făcând parte din Parteneriatul pentru Pace încă din anul 1994, deci este şi unul din partenerii cu o anumită vechime, dar şi cu o activitate bună. Republica Moldova beneficiază, ca urmare a interesului exprimat de acest partener, de instrumente de cooperare instituite de NATO, atât pe dimensiunea preponderent politică, şi aici aş menţiona Planul Individual de Acțiune al Parteneriatului (IPAP), dar şi pe dimensiunea politico-militară (Planul de Revizuire și Planificare a Parteneriatului – PARP). După cum ştiţi, parteneriatele sunt concepute de Alianţă astfel încât să poată avea incluse în ele o anumită flexibilitate, iar ţara parteneră să îşi poată alege nivelul de ambiţie, să selecteze până unde poate să meargă cu acest parteneriat, ce fel de instrumente să folosească, iar în cazul Republicii Moldova decizia a fost de a folosi ambele instrumente existente, şi IPAP şi PARP, astfel încât să substanţieze această relaţie de parteneriat.

Aş spune că, în ultimii 3 ani, a avut loc o intensificare semnificativă a dialogului politic la nivel înalt, pe această linie înscriindu-se vizitele la sediul NATO ale premierului Vlad Filat și ale miniștrilor Iurie Leancă, Vitalie Marinuță și a viceministrului Andrei Popov, care au luat parte la reuniuni axate pe reforma apărării, pe discutarea evoluțiilor democratice din Republica Moldova, aspecte legate de securitatea regională, au avut loc discuţii şi inclusiv la briefinguri privind situația din Transnistria.

În ceea ce privește NATO, acesta rămâne consecvent reafirmării sprijinului pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, aspect cuprins în declarațiile Summit-urilor NATO de la București, Strasbourg-Kehl, Lisabona și, recent, acum un an, Chicago. De asemenea, în legătură cu situaţia specifică din Transnistria, aliaţii au promovat consecvent respectarea principiului acordului ţării gazdă pentru staţionarea de trupe străine pe teritoriul unui stat, care este un principiu universal acceptat.

În sfârşit, unul din aspectele importante ale cooperării NATO-Republica Moldova o reprezintă proiectul Fondului Voluntar PfP de asistență pentru distrugerea pesticidelor și a substanțelor chimice periculoase, al cărui lider de proiect este România. Proiectul este in faza sa finală, de distrugere efectivă a peste 1200 de tone de pesticide re-împachetate și depozitate în 15 containere aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Finalizarea proiectului va avea un impact pozitiv asupra securității mediului înconjurător și sănătatea populației, demonstrând beneficiile concrete ale relaţiei NATO-Republica Moldova sunt evidente şi pot aduce un plus de securitate în sensul cel mai larg al cuvântului pentru cetăţenii Republicii Moldova. România a militat şi militează activ pentru noi contribuții naționale la acest fond voluntar şi este important de menţionat faptul că, în cele trei faze de derulare a proiectului, un număr semnificativ de aliaţi şi-au adus contribuţia financiară la acest proiect.

Europa Liberă: În ce stadiu se mai află promisiunea făcută Georgiei la București că într-o zi va intra în NATO și se poate face vreo paralelă cu situația din Moldova?

Sorin Ducaru: Referindu-mă la relaţia NATO-Georgia, pentru că este important să începem de la evaluarea acestei relaţii în ansambul său, aş spune că ea are o dinamică aparte. Georgia este unul dintre partenerii cei mai activi, datorită statutului său de ţară candidată, dar şi datorită contribuţiei semnificative la operaţiile Alianţei, Georgia fiind cel mai mare contributor non-NATO, în cadrul ISAF, în Afganistan.

De asemenea, aş spune că în planul dialogului politic, Georgia beneficiază de un cadru distinct, prin Comisia NATO-Georgia, care reprezintă o platformă de dialog politic intensificat. Şi aici, ca să clarific lucrurile, aş spune că, dincolo de partenerii din cadrul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic din care face parte şi Georgia şi Republica Moldova şi Ucraina şi Federaţia Rusă, sunt, aş spune, trei mecanisme distincte definite cu ţări din acest grup. Unul este mecanismul distinct cu Federaţia Rusă, prin Consiliul NATO-Rusia, al doilea este mecanismul distinct de cooperare cu Ucraina, prin Comisia NATO-Ucraina, şi, în sfârşit, Comisia NATO-Georgia, asta pentru a înţelege acest context.

De asemenea, Georgia are la dispoziţie Programul Naţional Anual, aşa-numitul ANP, un instrument valoros în orientarea procesului de reformă internă şi în apropierea Georgiei de NATO. Până în 2013, de asemenea, Georgia a beneficiat de asistenţă aliată, prin intermediul unui Fond Voluntar PfP destinat distrugerii de muniţie, proiect la care şi România a fost donator şi care s-a încheiat în februarie acest an.

În ce priveşte acum întrebarea dumneavoastră concretă legată de decizia de la Bucureşti, care confirmă perspectivele de aderare la NATO, ea a fost asumată şi reiterată cu ocazia tuturor Summit-urilor care au urmat, iar o decizie privind invitarea Georgiei de a deveni membru se va face atât pe baza evaluării stadiului îndeplinirii reformelor interne şi a consensului aliat. Sigur, aceasta se va baza pe continuitatea angajamentelor asumate de Georgia la nivelul clasei politice, dar şi la nivelul opiniei publice şi a ritmului reformelor şi a pregătirilor pentru a deveni membru al Alianţei.

De altfel, aş spune, un lucru important, faptul că în vara acestui an, Consiliul Nord-Atlantic va efectua o vizită în Georgia, vizită care va fi axată atât pe asigurarea dialogului politic, cât şi pe evaluarea evoluţiilor în planul reformelor interne. Este important că după schimbarea de guvern, mesajele autorităţilor de la Tbilisi sunt unele de continuitate. Este important, de asemenea, ca în contextul unei relaţii de aşa-numită „coabitare” între preşedinte şi primul ministru, să se menţină atât angajamentul politic, cât şi ritmul transformărilor în sensul pregătirii pentru aderare.

În sfârşit, în ce priveşte paralela cu Republica Moldova, pe care aţi sugerat-o la sfârşitul întrebării, singurul aspect de menţionat ar fi faptul că NATO a susţinut şi susţine consecvent respectarea principiului integrităţii teritoriale în cazul ambelor ţări, cunoscute fiind situaţiile specifice din fiecare dintre aceste două ţări, însă aş spune că relaţiile de parteneriat între NATO şi Georgia, respectiv între NATO şi Republica Moldova, sunt specifice şi tratate distinct, aşa cum şi obiectivele relaţiilor dintre NATO cu cele două ţări sunt distincte, Georgia urmărind integrarea în Alianţă, în timp ce Republica Moldova are obiectivul unui parteneriat activ, fără a avea şi pe cel al aderării la NATO.

Europa Liberă: Aţi amintit participarea Georgiei la operaţiunile NATO (ISAF) din Afganistan. Puteţi face si o apreciere a participării române?

Sorin Ducaru: Sigur, după cum este cunoscut, România are o participare operaţională în Afganistan încă dinainte de a deveni membru, respectiv din anul 2002, fiind, dacă nu mă înşel, unul dintre primii parteneri non-NATO care au contribuit în Afganistan. De-a lungul timpului, nivelul contribuţiei noastre a crescut atât numeric, dar şi în ceea ce priveşte complexitatea şi diversitatea acesteia. Avem o prezenţă de aproape 2000 de militari în momentul de faţă. Avem responsabilitatea şi comanda, încă, pentru regiunea Zabul din regiunea de sud a Afganistanului, unde avem atât misiuni de patrulare, dar şi responsabilităţi de traininig, avem şi o prezenţă în capitala Kabul, atât în zona de comandament, cât şi în alte zone cu un rol specific, aş spune, inclusiv în zona de intelligence militar.

În ceea ce priveşte momentul actual, sau perioada către care ne îndreptăm, aş spune că NATO și statele partenere din ISAF se află în proces de tranziție a responsabilităților de securitate, de la forțele aliate şi partenere din ISAF către forțele afgane de securitate. Acest proces se derulează gradual şi este determinat de situaţia de securitate din diverse regiuni. A început mai demult, încă în urmă cu un an şi jumătate. Cert este că la mijlocul acestui an, la mijlocul lui 2013 vom putea marca tranziţia responsabilităților principale de securitate de către forțele de securitate afgane, pe întreg teritoriul Afganistanului. Va fi un punct de referinţă, un „milestone” cum spun prietenii noştri transatlantici.

Prezența aliată se va diminua gradual, în cursul anilor 2013 și 2014, astfel încât la sfârșitul lui 2014 vom putea vorbi de o prezență semnificativ diminuată. De altfel, viitoarea misiune a NATO în Afganistan, cea post-2014, care urmează a fi definită la nivel politic și militar, are în vedere strict contribuții pe partea de “training” și asistență logistică, iar propunerea americană privind nivelul prezenței, anunțată, de altfel, de secretarul apărării al SUA la ministeriala din februarie, vizează un nivel maxim al prezenței forțelor aliate și partenere între 8.000 și 10.000 trupe. În perioada următoare, vor fi stabilite aspecte de detaliu cu privire la numărul, locația și tipul de mandat necesar unei prezențe post-2014, iar apoi va fi convenit cu partea afgană un acord cu privire la statutul forțelor în Afganistan, un aşa-numit acord SOFA.

În acest moment, 80% din populația afgană locuiește în zone în care responsabilitățile de securitate au fost deja preluate de către forțele de securitate afgane, iar față de anul trecut se remarcă o diminuare a incidentelor de securitate, mai ales a incidentelor generate de atacuri asupra reprezentanților aliați din interiorul forțelor de securitate afgane, aşa-numite atacuri „green on blue”, care au creat probleme semnificative în cursul anului trecut.

Aş spune că stabilizarea Afganistanului va depinde de o serie de factori. În primul rând, asigurarea susţinerii financiare şi logistice a forţelor afgane de securitate în perioada următoare. Pentru aceasta există deja un angajament al ISAF de susţinere, care este clar definit, cel puţin până în 2017, urmând ca pentru perioadele următoare să se discute şi să se pună în evidenţă alte posibile contribuţii.

Al doilea aspect îl reprezintă o prezenţă militară care va fi, după cum spuneam, relativ mică, de 8.000 până la 10.000 trupe, faţă de nivelul de 150.000, care a fost nivelul maxim de trupe în Afganistan, concentrată pe continuarea trainingului forţelor de securitate afgane.

În sfârşit, al treilea element va fi capacitatea autorităţilor afgane de a oferi o guvernare coerentă, o administrare corespunzătoare a domeniilor politic, economic, justiţie, şi de a stimula dezvoltarea economică, bineînţeles cu sprijinul comunităţii internaţionale.

Europa Liberă: Ar prefera NATO o Moldovă care să se apropie tot mai mult și care să dorească, precum Georgia, să adere, sau consideră că statu quo-ul actual (neutralitatea) e satisfăcător?

Sorin Ducaru: Cred că ar trebui să încep prin a sublinia că abordarea de principiu a NATO, aceea de a manifesta deschidere pentru relaţiile de parteneriat activ, cu orice partener, şi pentru promovarea politicii “uşilor deschise”, se bazează pe un aspect fundamental, acela de a nu impune în niciun fel vreunui partener calea de urmat. Prin urmare, NATO nu are preferinţe în acest sens, preferinţele nu pot fi decât ale unui partener, în baza interesului naţional, în baza sprijinului politic, public, intern şi aşa mai departe.

Deci, opţiunea de exprimare a dorinţei de aderare la NATO sau nu aparţine strict statului partener, în timp ce Alianţei îi aparţine decizia privind aderarea propriu-zisă. Acesta este sensul relaţiei şi abordării în această privinţă.

Aş semnala faptul că, inclusiv în rândul partenerilor care nu şi-au exprimat dorinţa să adere la NATO, intensitatea relaţiei de parteneriat este reglată fin, în funcţie de dorinţa şi opţiunea statului partener. Această dorinţă este întotdeauna respectată de către Alianţă. Este vorba despre flexibilitate şi despre un proces de autoselecţie a nivelului de ambiţie. Astfel, există parteneri precum Suedia, Finlanda şi Austria, state neutre, care au relaţii extrem de intense cu NATO, inclusiv la nivelul dialogului politic şi la nivelul participării la operaţii, relaţia fiind intensă şi profundă, fără să fie o dorinţă de aderare la Alianţă în acest sens. Deci este o gamă largă de opţiuni, iar intensitatea este definită de partener.

În cazul Republicii Moldova, aş spune că se poate evalua faptul că e vorba de un parteneriat activ, care se bazează pe folosirea programelor de parteneriat şi pe dorinţa Republicii Moldova de a dezvolta această relaţie, fără însă a fi exprimată vreo opţiune în sensul aderării.
XS
SM
MD
LG