Zici Jurnalul Fericirii şi gândul te duce nu doar la N. Steinhardt, ci şi la poetul-preot Ioan Pintea, legatarul testamentar al monahului de la Rohia, autorul volumului Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu N. Steinhardt, Dacia, 1993. La două decenii de la apariţia acestui best-seller, Ioan Pintea revine în prim-plan cu un volum-geamăn, Proximităţi şi mărturisiri, Cartea Românească, 2012, recomandat călduros de Dan C. Mihăilescu: „Lecturi înfrigurate, fărâme de trăiri estetico-religioase, revelaţii sau domesticităţi «argheziene», întâlniri, întrebări, evocări ale copilăriei sau ale tinereţii optzeciste, note de drum în ţară şi prin Europa, literatură, morală, credinţă, tot ce se petrece în sine şi în preajma lui se încarcă de sens, devine semn existenţial, amestec de livresc şi trăire efervescentă”.
„N. Steinhardt îmi spunea: «Mi-ai înseninat bătrâneţile!». Eu îi spuneam: «Mi-aţi fericit tinereţile!». (…) Relaţia deplină: avvă-ucenic”, anume în această cheie trebuie citite cele 300 de pagini ale jurnalului, în care „mierea zilei” – cum îi plăcea lui C. Noica să le zică însemnărilor cotidiene – se aşează în faguri auriferi, pentru a se preface cu timpul în lingouri de aur. Dintre sutele de mici istorii scrise în (ca la) carte, mi-au rămas în minte & inimă, ca-ntr-o boabă de răşină prefăcută în chihlimbar, aceste rânduri: „Îmi aduc aminte că, la un moment dat, povestind despre Leon Bloy şi despre evreitatea Mântuitorului, Steinhardt mi-a spus: «Să ştii, Ioane, că, deşi am avut multe, grele şi foarte urâte păcate, la Judecată mă voi apăra cu străşnicie în faţa Dreptului Judecător… Nu mă voi lăsa cu una cu două… Mă voi bate pentru mântuirea mea! Îi voi vorbi Domnului ca de la ovrei la ovrei…»”, cuvinte care, ajunse – graţie Doinei Jela – la urechile Monicăi Lovinescu, aflată pe patul de moarte într-un spital parizian, i-au smuls acesteia din urmă exclamaţia: „Colosal! Şi, după o pauză, făcând din umeri zadarnicul gest al ridicării în pernă, a spus apăsat: Dă-mi o ţigară! (…) Colosală, lovinesciană, această putere a ei de a renaşte din cenuşă la sunetul unei fraze bine strunjite şi pline, unica formă de nemurire în care, asemenea părintelui ei, credea”.
Închei cu un alt citat din Steinhardt, pe post de Apoftegmă: „Părinte Ionică, dacă dracul scrie pe o foaie de hârtie: «Există Dumnezeu», şi semnează, să nu semnezi alături de el”. Qed.
