Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Ecaterina Stratan.



Născută la 10 februarie 1968 în satul Horodişte, Călăraşi. A făcut studii la Univeristatea pedagogică de Stat „Ion Creangă”. A lucrat la Radio Naţional, posturile municipale de radio şi televiziune „Antena C” şi „Euro TV”. Din aprilie 2010 a activat la postul de televiziune „Publika TV” în calitate de senior secţia politic şi realizatoare a emisiunilor „Publika Report” şi „E dreptul tău” Din februaie 2011 este director „Euro tv” şi realizează emisiunea „În Oglindă”.


Luni

Dimineata a inceput promiţător şi asta pentru că primavara a fost adusă, în pofida proverbelor, de singura pasăre care ciripea la geamul meu. De data aceasta, inaripata a avut inca o functie importanta – sa ma trezeasca la realitate. Cu tot soarele de pe cer si trilurile de dupa geam, am simtit o tristete enorma, pentru ca am realizat ca sunt la Bucuresti si doar peste doua ore urma sa fac calea intoarsa la Chisinau. Tristă nu pentru ca nu as fi vrut sa revin in orasul de pe 7 coline, pe care-l ador cu toate gaurile şi gropile din asfalt, dar pentru ca urma sa ma despart de fiica mea, Dumitrita, care-si face studiile la Bucuresti. Vine un timp cand copiii isi iau zborul din casa parinteasca si când realizezi acest lucru... e greu şi apăsător. Dar trebuie sa mimez buna dispozitie si sa nu dau pe fata tristetea care ma copleseste. Ceea ce am şi făcut, dar cu mari-mari eforturi. După starea de jovialitate impusă, drumul spre Chisinau a fost insotit de o tristete apasatoare. Ma gindeam ca, poate, vreodata, m-as muta la Bucuresti, ca sa fiu mai aproape de copilul meu. Totodată, şi Bucurestiul, micul Paris, se dezvoltă atât de armonios: se văd cu ochiul liber invesţiiile europene, parcurile s-au înmulţit ca ciupercile şi au fost amenajate în cel mai inspirat mod, străzile sunt spalate de dimineaţa, iar drumurile naţionale au devenit atât de europene, încât ai impresia că visezi roz atunci când te asezi la volan. Ma întrebam: Oare vreodată vom avea şi noi, moldovenii, noroc de o guvernare chibzuită şi cu obraz subţire, care dacă ar face ceva s-ar şi vedea? Pană atunci hopuri, ofuri si iar hopuri, semn ca am trecut granita. După 8 ore de mers la volan, doar oboseala m-a salvat. Totuşi, doamne, am adormit la gândul contradictoriu că, poate, niciodată nu m-aş duce în altă ţară, chiar şi cu cel mai european look!

Marţi

Aşa cum Scarlet O Hara avea obiceiul să se gândească a doua zi la lucrurile mai puţin plăcute, m-am trezit cu tema de ieri nefăcută. Seara urmează emisiunea: În oglindă, un motiv în plus să discut cu experţii invitaţi şansele ţării mele. Îmi beau în grabă cafeaua, deschid televizorul şi urmăresc evoluţia evenimentelor pe internet… Deschid agenda - nimic interesant. Declaraţii sterile şi ambigue despre parcursul negocierilor, promisiuni neonorate, incertitudine. Ce fac cu emisiunea, ce i-ar motiva pe telespectatorii mei să urmărească dezbateri infinite despre nişte negocieri netransparente, în cadrul cărora se încearcă, departe de ochii lumii, să se reîmpartă tortul puterii? Le telefonez câtorva analişti politici. Printre ei, Pavel Midrigan, care mi-a reproşat că e sătul de aceste discuţii, deoarece politicienii traiesc în altă lume, una a lor, cu maşini de lux, confort, posibilitaţi fara limite şi nu înţeleg nevoile oamenilor simpli. Au uitat de promisiuni , de sărăcia şi corupţia care au împăienjenit această ţară, de visul nostru European. Dar cu toate acestea, trebuie sa vorbim şi sa spunem lucrurilor pe nume. Seara, înainte de emisiune, cand discutam cu invitaţii mei, dna Nicolenco a zis ca încearcă să fie mai tolerantă cu liderii fostei alianţe de guvernare, pentru ca nu doreşete o revenire a comuniştilor la putere. Poate e logic, dar eu ma întreb pana cand vom tolera prostiile şi erorile politicienilor? Emisiunea începe, iar eu revin la întrebare. Până când? Pentru că e întrebarea care-i frământă pe oamenii simpli, cei cărora mă adresez, cei pentru care organizez aceste discuţii publice în fiecare zi de marţi şi de joi.

Miercuri

Deja e miercuri. Cineva ne-a furat primavara. Însă, în totală disonanţă cu timpul de afară, dispoziţia este constructivă. Procedez ca în fiecare dimineaţă – deschid televizorul, computerul. Nimic nou sub soare! Astăzi am o zi supraaglomerată la serviciu, dar şi o seară în care voi putea să-mi reîncarc bateriile. Deja a treia săptămână fac tenis de camp. Iniţial, foarte stângaci, dar acum mă descurc mai bine, tocmai de aceea aştept cu nerăbdare momentul. Antrenorul meu a avut mare răbdare cu mine, mi-a explicat tehnica de joc în manieră televizată, asociind mânerul rachetei cu camera de filmat. Are muuuultă răbdare cu mine, dar trebuie să recunosc că azi mi-a reuşit mai mult.
Simt că evenimentele politice îmi cam înghesuie alte ocupaţii, de aceea seara am decis să-mi iau porţia de lectură. Am obosit să privesc televizorul, să stau pe net, să citesc ştiri. Iar mă gândesc la Scarlet O Hara şi la posibilitatea de a lăsa pe mâine câte ceva. Revin la “Regii Blestemaţi” de Maurice Druon. Chiar dacă este o carte istorică despre regi, parcă e copiată din viaţa noastră. La fel se ţes şi se urzesc planuri în jurul puterii, aceeaşi goană nebună şi păcătoasă după tron, aceeaşi incertitudine şi sărăcie pentru păturile de jos!

Joi

Astăzi am emisiune. Îmi beau cafeaua şi mă gândesc ce temă să aleg. Ieri eram decisă. Invit deputaţii neafiliaţi să discutăm despre scenariile care sunt vehiculate şi despre posibilităţile formării unui nou guvern şi a unei noi majorităţi parlamentare cu implicarea lor. Ar fi posibilă şi plauzibilă o nouă majoritate parlamentară fără liberali? Cât de serios se negociază pe acest segment? Am renunţat la această idée, deoarece s-a discutat şi la alte posturrri acest aspect, iar neafiliaţii s-au dovedit a fi scumpi la vorbă. Nu vroiam discuţii sterile, tocmai de aceea am schimbat tema. Un alt subiect acoperit de mistere - evenimentele din 7 aprilie. Au trecut deja patru ani, dar societatea aşa şi nu a mai aflat adevărul. Dosarele se tergiversează, se falsifică şi într-un final sunt bănuite cu totul alte personae. Lucru confirmat şi de invitaţii mei - nici un dosar pe acest caz nu a fost dus până la capăt corect şi obectiv. Concluzia e că cei din vârful puterii nu vor să se facă lumină în acest caz. Trist şi fără perspectivă. După patru ani avem prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Şi aici am făcut o comparaţie cu „Regii blestemaţi”. Numai că de data aceasta, blestemul planează de-asupra oamenilor simpli.

Vineri

Îmi place această zi. Poate pentru că urmează sâmbătă şi, de obicei, merg să-mi văd părinţii, la Călăraşi. Nu am mai fost de multă vreme pe la ei. Voi trece neapărat şi prin pădure să culeg viorele, cred că déjà au răsărit şi brebeneii. Voi strânge şi urzici şi împreună cu maică-mea le vom pregăti, bineînţeles cu mămăligă şi varză murată. Casa părintească e la un pas de codrii pe care i-am cutreierat în lung şi-n lat în copilărie. Dar astăzi mă aşteaptă o altă bucurie, pe care o aştept - concertul Loredanei Groza. Apoi, întîlnirea cu colegii de la Antena C, cu care ne întâlnim la pizza. E o zi importantă pentru noi, cei care am făcut parte din această echipă. Deja au trecut 7 ani, dar noi în fiecare an ne întâlnim de două ori, pe data de 1 octombrie, când a fost deschis postul de radio Antena C şi pe data de 5 aprilie, când a fost închis în condiţii dubioase. De fiecare dată depănăm amintiri, râdem, ne aducem aminte cat de entuziasmaţi eram, cu câtă ardoare ne băteam pentru dreptul la libera exprimare, apelând chiar la greva foamei. Acum suntem împrăştiaţi peste tot, dar căutăm şi găsim pretexte pentru a ne întâlni. Trebuie să închei aici… Nu am ţinut un jurnal în adolescentă, aşa că a fost o experienţă unică. Până la urmă, îmi dau seama că există un farmec al gândurilor înşirate pe hârtie, chiar dacă ele nu au rămas ascunse de lume.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG