Linkuri accesibilitate

Sala cu Orgă, 4-10 aprilie. Invitaţi ai ediţiei din acest an – interpreţi din Elveţia, România, Ucraina, Germania.


Oferta culturală unică, cum numesc organizatorii, Festivalul Internaţional ,,Johann Sebastian Bach” începe în acest an cu un concert care va include atât creaţii ale marelui compozitor şi organist german cât şi a fiilor săi. Cu numele „Bach şi fiii”, concertul de deschidere va fi susţinut de Orchestra Naţională de Cameră, sub bagheta lui Cristian Florea. Maestrul este de părere că acest festival poate fi interpretat ca o dovadă de consistenţă culturală, de care are mare nevoie spaţiul contemporan:

Larisa Zubcu, Sanda Filat şi Cristian Florea

Larisa Zubcu, Sanda Filat şi Cristian Florea

„Trebuie să ne întoarcem la cultura noastră europeană şi să o preţuim, ea trebuie să fie o parte consistentă a vieţii noastre. Trăim din tradiţii, trăim din această mare creaţie a omenirii. Nu se poate să nu trăim cu aceste bunuri spirituale, intelectuale şi să trăim banal, aşa ca nişte plante. Într-un anumit sens, festivalul Bach, cu toate că e tradiţionalist, dar e foarte avangardist pentru că, cine mai face un festival Bach.”

Publicul din Chişinău este destul de receptiv la astfel de evenimente culturale, spune Larisa Zubcu, directoarea Sălii cu Orgă. Cu toate acestea, în fiecare an programul este mult mai variat, iar la această ediţie iubitorii de muzică clasică vor putea aprecia prestaţia maeştrilor din Elveţia, România, Ucraina, Germania, a mai adăugat Larisa Zubcu:

„Mizăm foarte mult că publicul va fi acel care ne va da o notă. Interesul este mare şi ne bucură foarte mult că, mai cu seamă publicul va fi preponderent cel tânăr. Şi asta pentru noi este foarte important. De fapt, prin acest festival educăm şi viitorul public, al Sălii cu Orgă şi nu numai.”

Sanda Filat

Sanda Filat

Începând cu prima ediţie, festivalul este patronat de către Sanda Filat. În opinia ei, un asemenea eveniment cultural trebuie neapărat înscris în agenda celor fideli, dar şi a celor care nu au cunoscut încă ce înseamnă muzica clasică:

„Publicul nostru este încântat, sălile sunt pline, ceva care este de calitate, o muzică de calitate, de valoare, ea nu poate trece neobservată. Nicidecum nu poate trece neobservat Bach, în nici un caz.”

Unul din renumiţii invitaţi pe care îi va avea în acest an festivalul este Adrian Petrescu, oboist al Filarmonicii „George Enescu”. L-am întrebat cum ar putea fi convinşi cei indecişi să meargă la un concert de muzică clasică:

„Sunt concerte absolut deosebite, e o muzică foarte sensibilă, foarte plăcută şi dinamică. Şi artiştii care sunt invitaţi sunt de prestigiu, valoroşi şi programele sunt foarte diverse, ca coloristică, ca instrumentaţie şi îi invit cu mult drag să vină că n-o să le pară rău. O să plece mai buni, o să plece mai liniştiţi spiritual viaţa o să li se pară mult mai plăcută alături de muzica lui Bach.”

În agenda evenimentului este inclusă şi o seară de jazz cu European Jazz Trio din Olanda care va prezenta un program de improvizaţii pe teme de Bach şi compozitori clasici. Festivalul care va dura în perioada 4-10 aprilie se va încheia cu un recital de orgă, susţinut de Matthias Eisenberg din Germania şi o cantată în interpretarea Corului Naţional de Cameră.
XS
SM
MD
LG