Linkuri accesibilitate

Liberalii nu vor vota candidatura lui Vitalie Pârlog la postul de procuror general


Numirea lui Vitalie Pârlog în postul de Procuror General este incertă după ce liberalii au spus că nu-l vor susține în parlament. Liderul PL Mihai Ghimpu a spus că Pârlog este „omul comuniștilor” și că dacă va fi votat de PCRM și PLDM liberalii vor trece în opoziție. Tot astăzi liderul comuniștilor Vladimir Voronin a comentat pozitiv candidatura lui Pârlog, spunând că a avut performanțe bune ca ministru al justiției în guvernarea comunistă. Juristul Vitalie Pârlog a fost desemnat ieri candidat la funcția rămasă liberă prin demiterea lui Valeriu Zubco de către o comisie specială alcătuită din reprezentanții societății civile și juriști. Numirea lui trebuie aprobată de plenul parlamentului.
XS
SM
MD
LG