Linkuri accesibilitate

Fostul procuror general zice că va contesta amenda CNA, în timp ce şeful comisiei parlamentare de anchetă cere tragerea lui Valeriu Zubco la răspundere penală.

Comisia parlamentară care a investigat vânătoarea oamenilor legii din Pădurea Domnească cere parlamentului să-i convoace la noi audieri pe câțiva demnitari. La peste o lună de la raportului comisiei, instituțiile care ar fi tăinuit omorul de la vânătoarea din decembrie au rămas neschimbate. Singurele consecințe evidente ale scandalului rămân până acum câteva demisii, dacă n-am pune la socoteală o amendă încă atacabilă, care i-a fost aplicată ieri fostului procuror general, Valeriu Zubco. Relatează Liliana Barbăroșie:

Amenda, în mărime de şase mii de lei, i-a fost aplicata fostului şef de la procuratură de către centrul anticorupţie, la cererea comisiei de integritate. Membrii acestei comisii au spus că au constatat un conflict de interese în care ar fi fost implicat Valeriu Zubco, participând, dar mai ales tăinuind vânătoarea. Numai că fostul procuror general spune că va contesta amenda pentru că ar fi ilegală:

„Legea prevede clar unde este conflict de interese. Când se constată implicare personală sau a rudelor apropiate. Unde aici a fost conflict de interese?” - declara Valeriu Zubco, ieri, după ce se prezentase la CNA, dar refuzase să dea depoziţii.

Pe de altă parte, Anatolie Zagorodnâi, deputatul comunist care a condus comisia parlamentară de anchetare a incidentului şi care constatase ilegalitatea vânătorii şi mai multe încălcări penale din partea participanţilor, spune că ar fi o batjocură dacă autorităţile se vor limita doar la această sancţiune în raport cu fostul şef de la procuratură:

„Haideţi să divizăm lucrurile. Aceasta este doar o parte, ce ţine de conflictul de interese. Dar partea penală, pe care urmează să fie tras la răspundere domnul Zubco, este o cu totul altă componentă a infracţiunii şi aici procurorii urmează să stabilească gradul de vinovăţie penală. Fiindcă dumnealui a participat la o vânătoare ilegală, unu, şi doi - a dat depoziţii false în comisie şi în faţa anchetei: că au fost două grupuri de vânători, pe când s-a stabilit că în realitate a fost doar unul, că au fost mai puţini participanţi, deşi au fost mai mulţi etc. Depoziţiile false cad sub incidenţa codului penal.”

Anatolie Zagorodnâi mai spune că termenul care a fost acordat procurorilor pentru a avansa ancheta a expirat, dar pentru că nu se ştie dacă s-a întreprins ceva sau nu, e nevoie de noi audieri. Acestea ar putea avea loc în una din şedinţele legislativului din această săptămână, când printre alţi demnitari va fi audiat şi procurorul general ad interim, Andrei Pântea. Solicitat de noi, interimarul a refuzat să ne ofere detalii despre anchetă, dar ne-a spus că niciunul din figuranţii cazului nu şi-a modificat calitatea procesuală în dosar:

„La moment calitatea tuturor, şi a domnului Zubco, este de „martori”, cu excepţia domnului Creţu. Dar detalii vor fi în şedinţa plenară a parlamentului”, ne-a spus Andrei Pântea.
XS
SM
MD
LG