Linkuri accesibilitate

Victor Ponta: „Nu sunt un fanatic antirus” (Adevărul)


Victor Ponta „se distanțează tiptil de Adrian Nastase” (ziare.com)


Intr-un interviu acordat cotidianului Adevarul, premierul Victor Ponta isi reafirma interesul de a mentine Romania la nivelul standardelor europene. El spera că tara sa nu va fi confundata cu Ungaria, spre deosebire de care Romania este stabila din punct de vedere politic și constitutional.

In ciuda cicatricilor pe care i le-ar fi lasat vara trecuta, cu esecul referendumului de suspendare a presedintelui Traian Basescu, premierul social-democrat considera ca acordul de coabitare semnat cu Traian Basescu este o garantie de stabilitate in ochii europenilor.

Relativizeaza si pozitia critica a Germaniei fata de Romania. Citam: „Eu, de multe ori întreb, fără să vreau să fiu răutăcios, dacă România este o ţară aşa rea ca să intre în Schengen, de ce suntem pe primul loc la numărul de investiţii ale firmelor germane? Sunt convins că n-ar veni firmele din Germania într-o ţară atât de rea, e şi un pic de ipocrizie între discursul public şi cel privat”.

Victor Ponta si-a schimbat pozitia si in ceea ce priveste politica energetica. „Nu sunt un fanatic antirus, dar dacă putem fi independenţi energetic, să nu mai avem contractele cu Gazprom, nu cred că se supără cineva”, spune acum premierul. Exploatarea gazelor de sist si a altor surse de energie i se pare o cale de urmat, judecand dupa succesul inregistrat de Statele Unite cu o asemenea abordare. Cat priveste temerile privind tehnologia de exploatare a gazelor de sist, premierul crede ca peste 4-5 ani, cand se vor incheia prospectarile, tehnologiile vor fi cu siguranta mult mai avansate, la un nivel care sa indeparteze riscurile.

Interviul din Adevarul abordeaza si chestiunea viitorului ministru de justitie, post pe care Victor Ponta il considera echivalent cu cel al unui ministru de externe in relatia cu Uniunea Europeana. Are pe cineva in minte, dar nu s-a consultat inca cu partenerul sau de coalitie, liberalul Crin Antonescu. Viitorul ministru va trebui sa aiba o buna comunicare cu Bruxelles-ul. In plus, cu cat va avea un profil mai puţin politic, cu atât va fi mai bine pentru Justiţie.

Pe site-ul ziare.com, Emilian Isaila noteaza ca Victor Ponta „se distanteaza tiptil de Adrian Nastase”. Semnalul ar fi fost dat de desfiintarea celebrului program Cornul si laptele, initiat de fostul premier Nastase. Programul, destinat copiilor de gradinita si de scoala primara, este acum considerat o risipa. Jurnalistul crede ca nu e intamplatoare aceasta masura luata a doua zi dupa eliberarea din inchisoare a lui Nastase. O data cu acest deznodamant al condamnarii pentru coruptie a fostului politician, viitorul politic al lui Victor Ponta se complica. Fie si pentru faptul ca Ponta a fost in 2009 seful de campanie al lui Mircea Geoana, adica al celui care l-a dat la o parte pe Adrian Nastase de la conducerea PSD.
XS
SM
MD
LG