Linkuri accesibilitate

Papa Francisc a cerut liderilor lumii și tuturor oamenilor de pe pământ să-i apere pe cei slabi și pe cei săraci.





Sute de mii de pelerini, împreună cu lideri politici și religioși din întreaga lume, au luat parte la slujba din Piața Sfântul Petru de la Vatican care a marcat inaugurarea oficială a noului șef al bisericii catolice, Francisc. Detalii de la Lucian Ștefănescu.

Francisc este primul papă care provine din America latină, e primul papă iezuit în mai bine de o mie de ani și primul suveran pontif care și-a luat numele de Francisc, după Sfântul Francisc din Assisi.

Și nu întîmplător, pentru că în luările sale de poziție publice de pînă acum, noul Papă a arătat că va avea o abordare mai modestă a acestei funcții decît predecesorii săi, așa cum modest și în sărăcie a trăit și Sfîntul Francisc.

Papa Francisc a fost ales de un conclav de cardinali săptămâna trecută pentru a-l înlocui pe Benedict al 16-lea, după ce acesta a renunțat la funcția sa în februarie, fiind primul pontif dn ultimii 600 de ani care a abdicat. Motivul invocat de Benedict a fost vîrsta sa înaintată, 85 de ani, care nu îi mai permite să facă față îndatoririlor.

Șase șefi de stat, vicepreședintele Statelor Unite Joseph Biden, alți lideri politici, precum și șefi ai mai multor culte religioase au făcut parte din cele 132 de delegații prezente la slujba de inaugurare de pe treptele bazilicii Sfântul Petru de la Vatican.

Printre aceștia s-a aflat și Bartolomeu, Patriarhul ecumenic dela Constantinopole. A fost pentru prima oară de la Marea Schismă dintre creștinătatea occidentală și cea orientală din anul 1054 că un șef spiritual al creștinilor ortodocși a luat parte la slujba de inaugurare a unui Papă romano-catolic.

Francisc, fostul cardinal de Buenos Aires pe numele său adevărat Jorge Bergoglio, a generat un enorm entuziasm și interes în lumea catolică prin felul modest în care și-a asumat o funcție ce are ca model monarhia de tip renascentist, nu lipsită de fast și pompozitate, funcție care se numeșteîntre altele Vicarul lui Isus Cristos și Suveranul Pontif al Bisericii Universale.



Papa Francisc a părăsit în cursul dimineții reședința sa temporară de la Casa Marta de la Vatican, și a făcut un tur al Pieții Sfântul Petru, într-un vehicul deschis ce a atras atenția comentatorilor de presă prin faptul că nu era obișnuitul papamobil cu sticlă specială antiglonț, ci o mașină modestă, construită în așa fel ca Papa să fie văzut de cît mai multă lume și să vadă cît mai multă lume.

Francisc a poposit apoi la mormîntul Sfântului Petru din bazilică, unde s-a rugat.

Slujba de inaugurare a Papei Francisc a fost celebrată de 180 de prelați, între care și Adolfo Nicolas, șeful Ordinului Iezuit. La început, Francisc a rostit o spovedanie în limba latină

Apoi suveranul pontif a primit două din însemnele papale, palliumul (decorația vestimentară ecleziastică țesută din lînă de miel și a cărei semnificație face referire la calitatea de păstor de suflete a Papei), și „inelul pescarului”, adică inelul lui Sfântul Petru.

Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor oferindu-i lui Francisc „inelul pescarului”. Fiecare Papă poartă acest inel pentru că în calitate de șef al bisericii catolice este succesorul Sfântului Petru, adică primul șef al bisericii creștine, care a fost de meserie pescar.

Modestia lui Francisc a fost prezentă și în acest simbol al papalității - se relatează că inelul pe care a ales să-l poarte este unul cumpărat la mâna a doua, făcut din argint placat cu aur. Inelul precedesorului său Benedict era din aur masiv.

De fapt întreaga ceremonie a fost marcată de comportamentul simplu, modest și direct al lui Francisc, chiar slujba fiind simplificată și redusă la două ore, față de cea de trei ore și mult mai pompoasă de la inaugurarea lui Benedict al XVI-lea.

Iar în predica sa rostită în limba italiană după oficierea slujbei religioase, Francisc a cerut liderilor lumii și tuturor oamenilor de pe pământ să-i apere pe cei slabi și pe cei săraci.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG