Cine trece pentru prima data printr-un oraș belgian poate fi surprins sa vadă, pe casele vechi cu arhitectură art nouveau multe ferestre zidite... Cunosc fațade splendide unde la fiecare etaj e câte o hîdă fereastra oarbă, firidă umplută cu cărămizi, care strică violent eleganța ansamblului.
Explicația e simplă: după boom-ul imobiliar al erei coloniilor a venit Marea Depresiune economică, cand guvernul belgian, disperat după bani, fie ei si virtuali, pentru a potoli creditorii internationali, a decis sa pună un impozit pe... ferestre. Pe lumina oamenilor, adică!...
Nu e de mirare ca multi din mărunții burghezi belgieni au ales atunci sa-si zideasca ferestrele pentru a scăpa de acea nouă taxă samavolnică. Respectiva taxă a dispărut, insa generațiile succesive de locatari ai apartamentelor nu au mai avut fondurile necesare pentru a scoate caramizile si pune geam la loc, asa încât fațadele oarbe au rămas ca o bizară mărturie socio-arhitecturală a furiei taxatorii.
Taxe si impozite ciudate au existat de cand lumea s-a structurat in confederații tribale. De la „fumăritul” si „burlăcăritul” din Țările române, pînă la taxa pe animalele de companie pe care încep acum sa o descopere si românii.
Intr-o scrisoare, in franceză, către Jean-Baptiste Leroy, trimisă in anul fatidic 1789, Benjamin Franklin scria ca „In lumea noastră nimic nu e sigur, in afară de moarte si impozite.” («Ici bas, rien n'est certain à part la mort et les taxes ».)
Cei care își mai amintesc lectiile de istorie sau economie politica din timpul comunismului țin minte tonul indignat al profesorilor atunci cand vorbeau despre „dijmă”, acea parte din veniturile si produsele taranilor care era percepută de boier sau nobil.
Ei bine, „dijma” nu era altceva decât a zecea parte (decima) din veniturile amărâtului de șerb. Sigur, mai presta el niște zile de muncă si se pare ca prin unele părți mai intervenea și o problemă de intaietate si protocol in iatacul miresei, dar in afara de astea nu vezi nicăieri in istorie, altundeva decât prin imperii masacrante, ca exploatatorii sa fi luat peste jumătate din castigurile supusilor, asa cu, se întâmpla in Belgia, Olanda si țările scandinave, unde impozitele depășesc 50% din venituri.
Pentru a reveni la ferestrele belgienilor, imi amintesc si acum șocul incredul al strabunicului meu, țăran din Baragan, cand, in vizita la o rudă de la oraș i s-a atras atenția sa nu lase robinetul sa curgă degeaba. Inițial, a refuzat sa creadă ca apa se plătește... „Dar e doar apă”, insista incapațânat. „Cum o să plătim pentru apă? Atunci mâine o sa plătim pentru aer si lumină”!...
Nu cunoaștea, bunul si dreptul om, taxa pe ferestre din Belgia si nici faptul ca cei cu fântână in curte, cum era el, plătesc in Occident o taxă specială pentru a compensa luxul de a nu avea nevoie sa fie racordați la o rețea de apă...
