Linkuri accesibilitate

Euforie în Argentina după alegerea noului Papă


Cardinalul Jorge Mario Bergoglio of Argentina, fotografiat în 2008, la un cămin pentru dezintoxicarea celor drogați, într-o suburbie la Buenos Aires.

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio of Argentina, fotografiat în 2008, la un cămin pentru dezintoxicarea celor drogați, într-o suburbie la Buenos Aires.

Acuzat că nu a condamnat ferm crimele dictaturii militare, lăudat pentru angajamentul pe plan social pentru cei defavorizați.



De două zile în fruntea puternicei Biserici catolice, care spune că ar peste un miliard de membri, se află în premieră un reprezentant al Americii Latine. Papa Francisc, până de curând cardinalul Jorge Bergoglio, este argentinian, iar alegerea lui la conclavul de la Vatican a fost salutată cu entuziasm în patria lui de origine. Mai multe de la Mircea Țicudean.

De două zile, de când s-a arătat mulțimii la Vatican noul suveran pontif, ziarele din țara lui natală aproape că nu scriu despre nimic altceva, nici măcar despre noile tensiuni cu Marea Britanie legate de insulele Malvine-Falkland. „Papa argentinian”, „Papa venit de la capătul lumii” – sunt câteva din titlurile apărute ieri pe primele pagini ale ziarelor argentiniene, care și-au dedicat Papei aproape tot spațiul editorial – chiar și cele economice sau sportive. Cotidianul „Ole”, specializat mai ales în fotbal, a titrat: „A doua mână a lui Dumnezeu”, într-o aluzie limpede la un gol faimos marcat de Diego Maradona contra englezilor cu mâna, la campionatul mondial din 1986.

La anunțul alegerii noului Papă, la Buenos Aires

La anunțul alegerii noului Papă, la Buenos Aires

Știrea alegerii primului papă argentinian a fost primită cu bucurie la principala catedrală din Buenos Aires. Preotul catolic Jose Andres a spus este foarte emoționat și că nu se așteapta ca noul papă să fie latin, argentinian și „unul dintre noi”. Iliana Pedroso, locuitoare a capitalei argentiniene, a spus că este fericită odată pentru că biserica are un nou papă, și cu atât mai mult pentru că el este argentinian.

După primele emoții, presa argentiniană a oferit treptat un portret mai complet al noului papă, născut în 1936 la Buenos Aires din părinți italieni și devenit preot la 21 de ani. Ziarul „Tiempo argentino” amintește că unii îl acuză pe Papa Francisc că nu a condamnat destul de clar crimele dictaturii militare, când ar fi permis „dispariția” a doi preoți oprimați de regim, iar alții îl laudă pentru că s-a arătat mereu preocupat de problemele sociale, la fel de mult ca de acelea religioase.

Un merit este în opinia presei liberale argentiniene că s-a pronunțat mereu pentru dialogul cu alte religii, în primul rând cu iudaismul, iar un minus: că este împotriva egalității conjugale – în prima țară latino-americană care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

Papa Francisc, născut din părinți italieni, a fost primit cu bucurie și în Italia, deși acolo mulți se așteptau la unul de-al lor, sută la sută. Associated Press scrie că miercuri seară conferința episcopilor italieni a vrut să fie prima care felicită noul papă, dar... a dat greș trimițând mesajul cardinalului milanez Scola, considerat înaintea conclavului marele favorit. Vâzând fumul alb și cât de repede s-a făcut alegerea, episcopii italieni și-au spus că învingătorul nu poate fi decât Scola și nu au mai așteptat anunuțul oficial – dar s-au înșelat. Apoi s-au corectat și i-au trimis un nou mesaj, adevăratului învingător.
XS
SM
MD
LG