Linkuri accesibilitate

Un reportaj în căutarea motivelor protestelor comuniștilor și ale adepților lor.


Membrii și simpatizanții Partidului comuniștilor au demonstrat astăzi în centrul capitalei. Revendicările cele mai importante au fost organizarea de alegeri anticipate, demiterea spicherului Parlamentului și reintrarea în legalitate a simbolurilor comuniste, secera și ciocanul, așa cum a recomandat Comisia de la Veneția. La proteste a asistat și corespondenta noastră Diana Răileanu.

Europa Liberă: Ce vârstă aveţi?

- „Eu am 75 de ani”

Europa Liberă: Şi dumitale?

- „60”

Europa Liberă: Şi aţi venit special pentru acest protest?

- „Da, am venit. Şi la Orhei am fost, şi la Străşeni am fost. ”

Pensionarele Maria şi Vera, cu care am stat de vorbă la protestul organizat de Partidul Comuniştilor, au spus că pînă acum nici un partid de dreapta nu a reuşit să le convingă că viaţa este mai uşoară fără comunişti:

„Da, pentru dânşii că am trăit cu Partidul Comuniştilor. Cum a venit Voronin la Putere am început a primi şi pensiile, măcar cât de puţin.”

Europa Liberă: Dar Dvs vreţi alegeri anticipate?


- „Vrem.”

- „Da' eu nu înţeleg ce înseamnă asta anticipate.”

- „Asta înseamnă înainte de vreme.”

- „Da, înainte de vreme vreau.”

Europa Liberă: Dar asta înseamnă bani cheltuiţi în plus.


- „Da' banii pe care îi are Filat, pe care îi are Ghimpu, unde-s?”

Europa Liberă: Mulţi spun că şi demnitari şi funcţionari din Partidul Comuniştilor s-au îmbogăţit?

- „O luat la toţi, dar şi nouă ne-au dat.”


Ion, un tânăr protestatar, spune că a venit la miting nemulţumit că actuala guvernare, pentru care şi-a dat votul, nu şi-a onorat promisiunea de a deschide mai multe locuri de muncă pentru tineri:

„Am venit de atâta că nu e nimic real în ţara asta. Lucrează toţi pensionarii, dar aceşti tineri nu au de lucru. Soţia mea e profesoară şi are numai două ore, dar pensionarii au zeci de ore.”

Europa Liberă: Dar aici tot pensionarii au venit să protesteze cu Dvs?

- „Au venit să protesteze, dar las să le ridice, să le dea pensii şi să stea acasă ca oamenii normali.”

Europa Liberă: Dar Dvs sunteţi tânăr, chiar vreţi revoluţie în ţară?

- „Nu vrem revoluţie, vrem să fie tot real.”

Europa Liberă: Dar credeţi că alegerile anticipate vor fi benefice pentru Republica Moldova?

- „Da, au şi fost. Avem de lucru, ne duceam, ne alungau dintr-o parte, ne duceam în altă parte şi lucram. Dar acum unde să ne ducem la lucru?”

Europa Liberă: Vă întrebam de alegeri anticipate?


- „Da, trebuie alegeri.”

Un alt protestatar - Constantin, trecut de vârsta pensionării, a venit de la Călăraşi pentru a participa la mitingul organizat de PCRM:

- „Am venit să dăm jos Alianţa asta, că nu-i bună”

Europa Liberă: De ce?

- „Pentru că nu face dreptate”

Europa Liberă: Dar comuniştii, când au fost la putere, au făcut dreptate?

- „Ştiţi, atunci nu eram pensionar. Dar acum am ieşit la pensie şi din 40 de ani lucraţi, mi-au pus numai 27.”

Europa Liberă: Dle Constantin, Moldovei îi trebuiesc alegeri anticipate?

- „Ştiţi, dacă o să fim nevoiţi, o să trebuiască.”

Europa Liberă: Dar asta înseamnă cheltuieli în plus.

- „O mai fost cheltuieli şi vor mai fi. Dar ce să facem altceva?”

Europa Liberă: Dar fără siguranţă că lucrurile se vor schimba?

- „Poate se vor schimba.”

Europa Liberă: Dle Constantin, credeţi că Moldova trebuie să îşi continue drumul european?

- „Şi da, dar până când, nu.”

Europa Liberă: De ce?

- „Până când nu, că suntem săraci, suntem vai de capul nostru. Noi trebuie să ne îmbogăţim ş-apoi să ne pornim la drum.”

Protestul organizat de PCRM a început în faţa Palatului Republicii şi a continuat în faţa Preşedinţiei. În discursul adresat protestatarilor, liderul comunist Vladimir Voronin, a criticat închiderea postului de televiziune NIT şi condamnarea simbolurilor comuniste:

„Unde sunt democraţii şi standardele europene promise din moment ce au interzis secera şi ciocanul? Se va pune punct haosului din ţară atunci când fiecare alegător va înţelege că trebuie să voteze corect, când va înţelege ce se întâmplă cu adevărat în ţară. Atunci vom deveni un stat adevărat care se poate dezvolta independent, fără ajutoarele europene, fără implicarea demnitarilor europeni. Dacă nu vom deveni cu adevărat stăpânii acestui pământ nu vom obţine nimic. Singura ieşire din această situaţie sunt alegerile anticipate.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG