În acest spaţiu al tranziţiei interminabile, lucrurile elementare, de o necesitate indiscutabilă, apar cu mare greutate, apar abia în ceasul al doisprezecelea. Iar altele, la fel de necesare, s-ar putea să nu mai apară niciodată.
Să luăm, bunăoară, decizia recentă a consilierilor municipiului Chişinău, aceea care le interzice comercianţilor să vîndă ţigări tinerilor sub 18 ani. Acum, zice-se, tînărul care va dori să fumeze în draci va trebui să-i arate vînzătorului buletinul de identitate. Păi, frumoasă şi oportună e decizia asta. E absolut normal să fie îndepărtaţi de fumul otrăvitor tinerii sub 18 ani. Unde mai pui că există demult această problemă. Eu însumi am văzut, nu o dată, juni imberbi care-şi aprindeau ţigările în stradă. Numai că de ce atît de tîrziu s-au trezit edilii? Nu se putea lua decizia asta acum 5, 10 sau chiar 20 de ani? Sau ea presupune nişte eforturi intelectuale titanice care anterior nu erau posibile? Fireşte, nu putem fi siguri nici acum că vînzătorii nu le vor mai da copiilor ţigări, dar asta e deja altă poveste.
Sau iată o altă inovaţie care apare mult prea tîrziu. Partidul Democrat vrea să schimbe modalitatea de indexare a pensiilor pentru a micşora păpastia dintre pensiile mari şi cele minuscule. Şi de ce ideea asta frumoasă nu le-a trecut prin minte guvernanţilor încă în zorii tranziţiei? Căci anume atunci a fost creat acest mecanism dubios de calculare a pensiilor care îi avantaja pe cei din structurile statului. Şi abia acum, în 2013, procentul de indexare al pensiilor mici va fi mai mare decît cel al pensiilor uriaşe. Ceea ce, de altfel, nu micşorează prăpastia, ci o lărgeşte. Pentru că indexarea unei pensii de 4000 de lei cu 7% în raport cu indexarea pensiei de 900 de lei cu 15% anume asta înseamnă: să măreşti diferenţa dintre pensia mare şi cea mică.
Repet, trăim într-un spaţiu în care lucrurile necesare apar cu foarte mare întîrziere. Şi asta cu toate că multe dintre ele sînt uşor de realizat. Pur şi simplu, nimeni nu se gîndeşte le ele. Alte sînt aici priorităţile, iar amenajarea ţării e mai curînd un slogan steril.
Eu unul m-am săturat de murdăria de pe străzi. Chiar nu sînt în stare guvernanţii să-i pună la respect pe indivizii care aruncă gunoaie pe trotuare? Cîţi ani oare trebuie să mai treacă pentru ca cineva dintre edili să aibă o revelaţie salvatoare? Sau nu există nici o soluţie şi continuăm să ne plimbăm prin zoaie?
