Linkuri accesibilitate

Andrei Lugovoi, agent al KGB-ului, refuză să coopereze cu britanicii în ancheta asupra uciderii lui Al. Litvinenko


Principalul suspect în moartea lui Alexandr Litvinenko la Londra în 2006, fostul agent al KGB-ului, Andrei Lugovoi, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că nu va coopera cu ancheta autorităţilor britanice. In opinia lui Lugovoi, autorităţile britanice ar tăinui anumite probe şi el nu are „nici o speranţă că ar putea să i se facă dreptate de justiţia britanică”. Lugovoi a fost persoana cu care s-a intilnit Litvinenko în ziua in care acesta s-a imbolnăvit. Litvinenko - si el un fost agent rus şi un critic al politicii lui Vladimir Putin - a fost otrăvit cu polonium. Rusia a refuzat să îl extrădeze pe Lugovoi. Luna trecută un tribunal britanic care judecă cazul a spus că anumite probe din dosar legate de relaţiile lui Litvinenko cu serviciile britanice de informatii MI6 vor fi analizate în secret.
XS
SM
MD
LG