Linkuri accesibilitate

Tot arsenalul de tehnici de seducţie ale cititorului este prezent în acest roman al „triunghiului familial”...



Încă pe când redacta, în Germania anilor 1927-1928, cel de-al doilea roman al său, Rege, damă, valet, Polirom, 2009, Vladimir Nabokov se anunţa un mare scriitor, chiar dacă va trebui să aştepte aproape trei decenii consacrarea, prin… Lolita, asul său din mânecă.

Tot arsenalul de tehnici de seducţie ale cititorului sunt deja prezente în acest roman al „triunghiului familial”, pe care autorul îl răsuceşte pe toate părţile, reaşezând situaţiile în noi şi combinaţii ca pe un puzzle – sigur, pornind de la combinaţia „de bază”: un unchi trecut de prima tinereţe & foarte bogat – soţia acestuia, mai tânără cu vreo 20 de ani, şi care nu-l iubeşte – un nepot tânăr ce se lasă sedus de farmecele mătuşii.

Înainte însă de a-i cădea în braţe, Martha face un prim bilanţ al „reuşitei” sale în viaţă („i se dăduse un soţ, o vilă frumoasă, argintărie veche, un automobil; următorul cadou de pe listă era Franz”), iar odată consumat actul (adevărat, abia în cap. 5), se dezvăluie, în toată splendoarea, adevărata-i fire, greu de mulţumit cu te miri ce: „Nu era ea vreo Emma, şi nici vreo Anna. De-a lungul vieţii sale conjugale, se obişnuise să-şi acorde favorurile bogatului ei protector cu atâta pricepere, cu atâta chibzuinţă, cu nişte tabieturi ale activităţii trupeşti atât de eficiente, încât ea, care se credea pregătită pentru adulter, devenise de mult gata pentru prostituţie”. De-aici şi până la a-i reproşa soţului: „Cum îndrăznea să o supună pe ea complicaţiilor adulterului?” – reproş, se înţelege, tăcut, dar cu atât mai de neiertat –, nu-i decât un pas, urmat de al doilea, şi mai decisiv: „Discutarea metodelor de a ucide a devenit pentru ei o chestiune cotidiană. Nici o stânjeneală, nici o ruşine nu îi însoţea (…) Procesul de ucidere a unui om putea fi luat în discuţie la fel de calm ca şi reţetele dintr-o carte de bucate”. Ultimele două capitole ar putea fi citite, literalmente, ca un roman de plajă, dacă „muzica apei” – „Te speli pe mâini într-o barcarolă, te îmbăiezi în Lohengrin, îţi clăteşti argintăria în Debussy”, „Sau te îneci într-un Bach” – nu s-ar întoarce, la un moment dat, într-un hohot de plâns:
„– S-a…, a început Franz uluit, s-a…?
– S-a sfârşit totul? a întrebat noul Dreyer, plângând în hohote. Ah, s-a sfârşit!”
11 martie ’13
XS
SM
MD
LG