Bronnie Ware scrie cărţi, cintece şi ţine conferinţe in Australia, la Sydney. 8 ani de zile a lucrat ca „însoţitoare” a celor care îşi încheie socotelile cu viata şi a fost împreună cu zeci de oameni în ultimele lor momente de viaţă. După aceasta experienţă a scris o carte intitulată „Cele mai răspindite cinci regrete ale muribunzilor: o viaţă transformată de plecarea celor dragi”. Corespondentul nostru Robert Coalson a stat de vorbă cu doamna Bronnie Ware care este şi autoarea unui blog foarte popular Inspiration and Chai.
Bronnie Ware: „N-am fost o soră medicală calificată. Mi s-a spus că sunt şi doctoriţă şi soră şi o grămadă de lucruri pe internet, dar nu, am fost numai o persoană care a avut grijă de muribunzi. Nu am avut o calificare pentru aceasta meserie. Am ajuns la ea lucrînd iniţial ca o însoţitoare pentru o doamnă, ca să reuşesc să îmi plătesc chiria sau rata astfel încit să am mai mult timp apoi pentru a-mi scrie cintecele şi pentru alte activităţi de creaţie. Dar doamna pe care o ingrijeam a ajuns pe moarte şi am avut grijă de ea pînă la sfîrşit. Apoi agenţia care mă angajase ca însoţitoare mi-a spus că mă descurcasem bine şi dacă nu vreau să continui cu această îndeletnicire. Şi asa am facut. Timp de opt ani.”
„Lucrul pe care l-am întilnit cel mai des la cei lingă care
Cîteodată oamenii ar fi vrut să fie capabili să le spună mai mult sau mai clar celor din familie că îi iubesc, dar că nu au ştiut cum să păstreze aceste canale de comunicare deschise. Dar există şi cealaltă perspectivă, a celor care ar fi vrut să se apere mai bine şi să se gîndească mai mult la ei. Să fi putut să îşi exprime mai bine sentimentele de respect de sine. Alţii ar fi vrut să fie mai mult cu prietenii lor şi le lipsea căldura acestor relaţii la finalul vieţii. Si acesta a fost un regret pe care l-am întălnit deseori. Si apoi au mai fost şi cei care regretau că n-au înţeles că fericirea este o probă de alegere şi că nu au ales…”
Corespondentul nostru a întrebat-o pe Bronnie Ware dacă în toate aceste regrete este de fapt vorbă despre lipsa de curaj, despre ce îi face pe oameni să fie atăt de temători.
Bronnie Ware: „Cred că asta se explică prin teama de părerea celorlalţi, teama de a nu fi judecaţi şi criticaţi de cei din jur dacă ar fi acţionat ceva mai diferit. Cred însă că asta nu are de-a face numai cu apropierea morţii, cred că dacă realizezi că vei muri, atunci îţi poţi aranja altfel priorităţile şi cred că poţi găsi curajul necesar ştiind că viaţa este atît de scurtă. Oamenilor li se pare că vor trăi mereu şi că vor avea timp şi de altele, cred că de fapt este vorba de a nu lăsa teama să pună stăpînire pe tine şi de a realiza că timpul nostru este limitat.
Nu toată lumea are însă regrete si tocmai asta a fost minunat, pentru că am întilnit oameni pe moarte care nu aveau regrete. Motivul pentru care am scris cartea mea despre regrete este că ele au avut un efect atit de puternic asupra mea. Cei care nu aveau regrete acceptau viaţa lor aşa cum au trăit-o şi ce au făcut. In majoritatea cazurilor cred că oamenii au găsit calea de a comunica cu familiile lor. Şi au existat şi oameni care au putut să ia lucrurile ceva mai uşor şi să privească spre partea plăcută a vieţii, care nu au luat totul foarte în serios.”
Cartea pe care a scris-o Bronnie Ware este o carte de amintiri pe care le are despre modul în care experienţa celor opt ani a ajutat-o să nu se mai închidă în sine, să fie mai liberă în a-şi expruima sentimentele şi trăirile şi şi-a schimbat complet priorităţile.
Bronnie Ware: „Acum dacă trebuie să iau o hotarîre importantă imi spun – Bronnie, dacă nu faci asta, vei regreta? Si dacă răspunsul este da, atunci voi face tot ce pot ca să nu ajung pe patul de moarte şi să regret, caci ştiu cît poate fi asta de dureros, să înţelegi că e „ prea tîrziu”. Pentru că am vazut mulţi oameni trecînd prin aceasta angoasă. Apreciez acum cît de repede trece viaţa şi cît de scurtă e şi mă simt mult mai liberă şi ştiu că îmi trăiesc viaţa asta pe care o am şi sunt mult mai fericită decît mi-aş fi imaginat vreodată că pot fi…”
