Linkuri accesibilitate

Extrase dintr-un interviu cu prof. Simon Morrison la 60 de ani de la moartea compozitorului.


Potrivit datelor oficiale, dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin și compozitorul Serghei Prokofiev au murit în aceeași zi, la 5 martie 1953. Sau, mai bine spus, moartea celui dintîi a fost anunțată oficial de mediile de informare sovietice în acea zi, în timp ce dispariția celui de-al doilea a fost înregistrată abia la 9 martie, de către New York Times, pentru a fi deplînsă oficial la Moscova abia la... 18 martie.

Un necrolog, intitulat „Un remarcabil compozitor sovietic”, apărea atunci în publicația Sovetskoie Iskusstvo, semnat de 27 de funcționari de stat și de muzicieni. Un al doilea necrolog, „O mare viață creatoare”, era inserat pe aceeași pagină de ziar, sub semnătura compozitorului Dmitri Kabalevski.

Între timp, moartea lui Stalin declanșase o adevărată isterie colectivă, încununată la 9 martie cu funeraliile oficiale ale dictatorului în La o repetiție cu violonistrul David Oistrah în 1938

La o repetiție cu violonistrul David Oistrah în 1938

Piața Roșie. Cele ale lui Prokofiev s-au desfășurat fără mult zgomot, cu două zile mai devreme, la 7 martie, precedate de o ceremonie la Casa Compozitorilor, cu participarea secretarului general al Uniunii Compozitorilor Sovietici, Hrenikov, cel care îl condamnase în 1948, în public, pentru „formalism”. La ceremonie a vorbit Dmitri Șostakovici, iar David Oistrach și pianistul Samuil Feinberg au cîntat fragmente din Sonata pentru vioară și cîteva piese de Bach.

Relatările de epocă amintesc că la înmormîntarea din Cimitirul Novodevicie au participat numai 15 persoane, iar în lipsa florilor, practic confiscate pentru Stalin, un vecin al lui Prokofiev a adus din casă cîteva ghivece cu flori pentru a fi puse pe sicriu.


Prokofiev la pian și vorbind într-un interviu


Criticul muzical american Olin Downes comenta interogativ în acele zile, în New York Times: „Cît de mult a reușit în explorările sale neliniștite, în experiențele neîncetate [...] în capodoperele indiscutabile care au rezultat din căutările lui formidabile? O va spune viitorul...”

„Viitorul” și-a spus cuvîntul, dar rămîn semne de întrebare în ce-l privește pe omul Prokofiev, din anii în care accepta să se întoarcă în Uniunea Sovietică, din Occident, unde plecase în 1918, cu acordul lui Anatoli Lunacearski, comisarul lui Lenin. Prokofiev revenea la Moscova în 1936, în momentul declanșării marilor epurări staliniste și în acei ani accepta să compună opere pentru glorificarea lui Stalin. „Zdravitsa” și „Cantata Octombrie” au fost două dintre ele, care îl făceau pe un critic american de origine rusă, Richard Taruskin, să scrie un articol fulminant, contestînd și opțiunea dirijorului Valeri Gergiev, un admirator al lui Vladimir Putin, intitulat „Stalin trăiește în sălile de concert, dar de ce?”

Zilele acestea, Robert Coalson, corespondent al Europei Libere, l-a intervievat despre subiect pe unul din cei mai buni exegeți ai lui Prokofiev, profesorul american Simon Morrison de la Universitatea din Princeton, autor, între altele, a unei monografii publicate în 2009 la Oxford University Press: The People's Artist. Prokofiev's Soviet Years (Artist al Poporului. Anii sovietici ai lui Prokofiev).

Profesorul Simon Morrison de la Universitatea Princeton

Profesorul Simon Morrison de la Universitatea Princeton

La întrebarea cum a ajuns Prokofiev să ia decizia înțelegerii faustiene, cu diavolul, pentru a se reîntoarce în Uniunea Sovietică, profesorul Morrison răspundea:

„[Prokofiev] recunoștea că, din punct de vedere politic, lucrurile arătau sinistru. O auzise de la prieteni. Unul din verii săi fusese închis pentru activități contrarevoluționare. Recunoștea că nu era o societate liberă. Știa că atunci cînd telefona - în Rusia sau afară - apelurile lui erau supravegheate. A fost contactat de diverși agenți, atît în Occident, cît și în Uniunea Sovietică. Cunoștea situația, anume că era vorba de un regim totalitar.

Și totuși a făcut tranzacția faustiană pentru ceea ce îi promisese regimul stalinist, care și-a și respectat cîtva timp promisiunile, ce erau avantajoase. I-au promis libertatea de a călători, în Rusia și în străinătate. I-au promis spectacole, publicații, drepturi de autor. I-au promis scutirea de orice obligații administratice, un apartament elegant, un șofer și un stil de viață excelent.

Toate acele lucruri pe care - spre mijlocul vieții și într-o perioadă în care era extrem de epuizat de concertele date pentru a-și cîștiga existența - le-a socotit deosebit de atractive.”

Prokofiev avea să se trezească după un răstimp, așa cum i-a precizat profesorul Simon Morrison, corespondentului Europei Libere în interviul din care vă citez:

„La început, cînd s-a întors, primul an a fost excelent. A primit o serie întreagă de comisioane pentru celebrările centenarului Pușkin. Avea un balet în pregătire; a fost ocupat cu o cantată pentru sărbătorirea celei de-a 20-a aniversări a Revoluției.

Cu prietenul său regizorul Vsevolod Meyerhold (stg.) la 1 aprilie 1939

Cu prietenul său regizorul Vsevolod Meyerhold (stg.) la 1 aprilie 1939

Primele evenimente negative au survenit cînd multe din aceste compoziții nu au fost cîntate, parte a lor interzise ca fiind străine de preocupările poporului sovietic. Cenzura a fost primul semn că decizia reîntoarcerii fusese greșită. Totuși, din 1936 pînă la începutul lui 1938, a putut călătorii intens. Ultimul turneu internațional, la Los Angeles, l-a făcut în martie 1938.

Odată revenit, poate și fiindcă el și soția lui Lina deciseseră că ar putea trăi și lucra cîțiva ani la Hollywood, Lina mergînd pînă la a semna contractul pentru un apartament acolo, permisiunea de a călători le-a fost ridicată și s-au găsit în postura de prizonieri.

Un an mai tîrziu, în 1939, Prokofiev își pierdea prietenul, pe regizorul de teatru Vsevolod Meyerhold, dispărut. Nu a aflat niciodată ce se petrecuse cu el, deși își imagina că, în cazul cel mai fericit, se afla în închisoare, dacă nu dispăruse pentru totdeuna. Lucrurile luau o turnură tragică..., relația lui cu Lina, sub presiunea evenimentelor, se destrăma, iar apoi începea războiul în Uniunea Sovietică...”
XS
SM
MD
LG