Teroarea stalinistă, şcoala şi defectele memoriei la moldoveni

Marţi, pe 5 martie se împlinesc 60 de ani de la moartea lui Stalin, dictatorul care a marcat una din cele mai sângeroase epoci din perioada sovietică. Dar Stalin a fost şi liderul care a condus Uniunea Sovietică la victorie, în Cel de al Doilea Război Mondial. Cu preţul a milioane de vieţi. Potrivit unui sondaj al Institutului Carnegie pentru Pace Internaţională, jumătate din ruşi au o perceptive pozitivă despre Stalin, dar între tineri, grupul cel mai mare îl formează cei care nu ştiu cine este Stalin. Ce ştiu tinerii moldoveni, ce învaţă la şcoală despre Stalin, ce efect au avut deportările asupra psihicului naţional, dacă se poate generaliza astfel? Liliana Barbăroşie relatează:

În manualele şcolare de istorie, redactate în spiritul curentului democratic al istoriografiei de după 1990, Iosif Stalin este prezentat ca un dictator sovietic care şi-a cultivat cultul personalităţii, a aruncat URSS-ul în represiuni, a inventat GULAG-ul şi a lichidat orice libertăţi personale.

Spre exemplu, într-un manual de-a IX-a, la tema „Rusia Sovietică. U.R.S.S.” există următoarea referire la Stalin:

„În scopul demonstrării „inutilităţii protestului împotriva rigorilor industrializării”, I. Stalin a fabricat o serie de procese publice, împotriva aşa zişilor sabotori industriali” şi este invocat procesul inginerilor de la minele Şahtî, Donbass.

„În U.R.S.S. stalinist omul înstrăinat de proprietate şi de putere de conducere nu era o personalitate, drepturile îi erau înlocuite cu interesele de clasă , cu interesele de partid, continuă manualul, „stalinismul educa oamenii în spiritul urii faţă de „duşmanii poporului”. A fost lichidată orice libertate a personalităţii, era pedepsită originalitatea gândirii creatoare, iniţiativă.”

Sub o poză a lui Iosif Stalin din acelaşi manual figurează următoarea legendă: „Stalin a fost cel mai teribil dictator al tuturor timpurilor, numărul 1 detaşat în galeria tiranilor de pretutindeni şi oricând…”

„O amprentă deosebită asupra regimului represiv sovietic l-a avut personalitatea paranoică şi monstruoasă a lui Stalin,” scrie şi manualul pentru clasa a XI-a. Iar în cel pentru a XII, despre Stalin găsim următoarea remarcă la tema „Represiuni politice în regimuri totalitare”: „Stalin a creat în stat în partid o atmosferă de incertitudine şi nesiguranţă. NKVD-ul (Norodnâi Komissariat Vnutrennih Del) constituit în 1934 a devenit „o justiţie în sine”. Arestările arbitrare şi execuţiile sumare au devenit o regulă. După masacrele din 1934 – 1935, Stalin devine stăpân absolut al partidului bolşevic…În 1936-1939, URSS a fost cuprins de „marea epurare”. Eroii de altădată ai revoluţiei au fost arestaţi, judecaţi şi executaţi ca duşmani ai poporului.” Execuţiile din partid, armată, medicină sunt numite în acelaşi manual „masacru stalinist”.

Anatol Petrencu, care este unul dintre autorii acestor manuale, spune însă că acum, la distanţă de aproape două decenii de când a lucrat la ele şi la câţiva ani de la desecretizarea mai multor arhive ale securităţii, manualele de istorie ar avea nevoie stringentă de redactare:

„Eu de exemplu acum cunosc mult mai mult despre regimul stalinist, despre crimele comise atunci. Şi cunoaştem mult mai multe despre poziţia istoricilor neostalinişti, care încearcă să justifice politica lui Stalin şi ştim cu ce argumente vin ei, care nu sunt argumente. De exemplu, despre decretul din 26 iunie 1940 despre trecerea la ziua de muncă de 8 ore şi săptămâna de 7 zile de muncă, în baza căruia au făcut puşcărie foarte multă lume, pentru o simplă întârziere, neostaliniştii ce zic: că a fost război şi aşa au făcut multe state. Formal, da, dar cu ce preţ. Ceea ce au făcut staliniştii a fost altceva. Pe urmă, art. 58 din Codul Penal al URSS care era foarte vag şi putea fi oricine introdus aici. Adversarii reali sau imaginari ai puterii sovietice, foarte multă lume de la noi din Basarabia a suferit în baza acestui articol. Păi, noi abia acum l-am tradus acest articol, ar trebui şi o expertiză. În general, manualele de istorie contemporană trebuie să se reediteze cel puţin o dată la doi ani. S-au scos din arhivă foarte multe dosare. Trebuie să ţinem cont de acest lucru sau nu.”

În Transnistria, la fel, chiar dacă nu conţin referiri exacte la personalitatea lui Stalin, manualele şcolare oferă spaţii largi represiunilor din 1937-39 şi, implicit, se sugerează vinovăţia lui Stalin. Într-o ediţie academică editată în 2001, „Istoria Republicii Moldoveneşti Nistrene”, pentru profesori universitari şi studenţi, Stalin este prezentat chiar ca autor al crimelor comuniste şi represiunilor staliniste din 1937-39 soldate cu lichidarea a mii de oameni nevinovaţi.

Potrivit unui sondaj al IPP din 2010, care a măsurat printre altele şi nostalgiile moldovenilor faţă de URSS, aproape jumătate din cetăţeni au avut de suferit, ei sau familiile lor, în urma colectivizării forţate, foametei organizate, exterminarea fizică sau deportările din perioada sovietică. Numărul celor care susţin că aceste lucruri ar fi trebuit condamnate la nivel de stat este însă mult mai mic. De ce această aparentă deformaţie? Iată cum răspunde acestei întrebări Petru Cosoi, din Călăraşi, descendent al unei familii de foşti deportaţi, născut în Kazahstan:

„Am întâlnit oameni foarte apropiaţi, cu care de mici copii în Kazahstan lucrau pentru un pahar de orez. Şi îl întreb: cum poţi tu să spui că guvernarea comunistă a fost una pozitivă. Şi îmi spune că el s-a educat în mediul acela, nu-l poate uita, îi plăcea cravata, colectivismul. Sunt de aceştia, dar ei sunt puţini. Ei au fost aşa zombaţi, că sistemul acela e bun, dă echitate socială, etc. Dar eu vreau să spun că sunt puţini totuşi de aceştia. Oamenii au văzut teroarea ceea şi le-a intrat frica în oase şi în unghii.”

Iată însă şi o explicaţie de la sociologul Petru Negură:

„Există o problemă pe care a lăsat-o acest regim în societatea moldoveană, în felul cum se raportează cetăţeanul la o autoritate politică care este reprezentată la nivel de stat. Impresia mea este că moldoveanul are o anomie, o criză a normelor sociale, ce este bine, ce este rău, din motivul acelui regim. Mă uit în jur şi relativismul moral şi civic pe care îl văd în oameni arată după mine că ei au fost obişnuiţi cu un stat represiv, în aparenţă puternic, şi în momentul în care a dispărut acel stat, ei au încetat să mai aibă o atitudine morală faţă de ce e bine şi ce nu e bine să faci în societate. O altă consecinţă a acelui regim este înăbuşirea simţului întreprinzător. Asta perpetuează criza economică în care ne aflăm pentru că oamenii continuă să aştepte de la stat să le dea slujbe, întreprinderi, servicii sociale. Din motivul că nu am avut o guvernare democratică de succes şi omul nu a interiorizat o regulă, are nevoie de un băţ deasupra capului pentru a se comporta cuviincios.”

Atât istoriografii, cât şi sociologii cred totuşi că, pentru un viitor care să nu repete greşelile trecutului, este important ca să se facă eforturi pentru înţelegerea acelui regim autoritar, iar actualele autorităţi au pornit, potrivit lor, pe calea cea bună desecretizând arhivele şi popularizând conţinutul acestora.