Linkuri accesibilitate

Când alianţa împreună, cînd unele partide din alianţă cu opoziţia.


Vineri, în parlamentul de la Chișinău au avut din nou schimburi de replici acide între membrii coaliţiei aflată la guvernare, şi între aceştia şi opoziţie. Mai mult, aflăm de la corespondenta Europei Libere Liliana Barbăroșie, deputații au votat în majorităţi schimbătoare. Când alianţa împreună, cînd unele partide din alianţă cu opoziţia.


În pofida ostilităţilor ce planează între grupurile parlamentare din coaliţia de guvernare după înaintarea, ieri, de către opoziţie a unei moţiuni împotriva guvernului Filat, moţiune pe care o componentă a coaliţiei s-a declarat hotărâtă să o sprijine, cele trei au votat astăzi în mod consolidat pe mai multe proiecte mai puţin importante. Când a venit rândul celor două hotărâri vizând direct un ministru liberal-democrat, pe cel al sănătăţii, lucrurile s-au schimbat în mod radical. Proiectele ce declară ilegale mai multe reforme iniţiate în sănătate de ministrul liberal-democrat, Andrei Usatâi, aflat de altfel şi sub mai multe anchete ale organelor de drept, au fost adoptate cu votul liberalilor şi democraţilor, asociate cu cele ale comuniştilor. Liberal-democraţii premierului au plecat din sala parlamentului în semn de protest, iar vice-preşedinta liberal-democrată a parlamentului, Liliana Palihovici, a explicat Europei Libere motivaţia acestuim gest protestatar:

„Regretăm foarte mult că în parlamentul Republica Moldova s-au pus la vot proiecte de hotărâri care stopează reformele. Nu poate să aibă nici un efect, pentru că nu încape în nici o logică că un parlament poate să stopeze nişte reforme foarte necesare. Leg toate aceste lucruri cu moţiunea de cenzură împotriva guvernului. Întrebarea este următoarea: de ce în decembrie, când au avut loc audierile ministrului, nu s-a pregătit proiect de hotărâre? Acum s-au trezit că, uite, am avut audieri două luni în urmă şi haideţi acum să facem proiect de hotărâre pe acele audieri. Nu este corect.”

Hotărârile votate aşa dar în primă citire cer sistarea ordinelor emise de ministrul sănătății cu privire la comasarea sub un management comun a mai multor spitale. Ar avea vreo legătură acest vot cu moţiunea ce intră marţi în dezbatere, a;a; cum afirmă liberal-democraţii. Iată un punct de vedere al analistului politic Bogdan Ţărdea:

„Ei cel puţin deja nu pot acuza liberal-democraţii că votează cu comuniştii, pentru că toţi fac asta.

Europa Liberă: Ce credeţi că se va întâmpla marţi?

Bogdan Ţărdea:
Depinde de un grup întreg de factori: presiunile externe, din est-vest, de tratativele între Voronin-Plahotniuc-Filat -socialişti, de situaţia internă din PCRM, unde nu toţi îmbrăţişează ideea colaborării cu Plahotniuc, din PD, unde deja observăm o scindare gravă între echipa Plahotniuc-Lupu şi echipa Diacov. Concluzia mea este simplă: PD este într-o situaţie foarte proastă, pentru că dacă va susţine această moţiune, va însemna că s-a aliat cu comuniştii împotriva alianţei.”

Vineri seară, cele trei partide ale coaliţiei au anunţat o întrevedere comună menită să încerce găsirea unei soluţii pentru criza creată. Întrevederea a fost iniţiată de liderul democraţilor, Marian Lupu, dar nu se ştie dacă a fost acceptată şi de premierul Vlad Filat, împotriva căruia este moţiunea pe care democraţii s-au declarat decişi să-o susţină.
XS
SM
MD
LG