„Eu nu cred că a fi ardelean înseamnă a fi mai puțin român”

Autoritățile de la București au pus în dezbatere un proiect de regionalizare a României. Tema nu e nouă, a figurat și pe agenda fostei guvernări a Partidului Democrat Liberal, dar proiectul guvernului condus de Emil Boc a fost respins de Uniunea Democrată Maghiară din România, în 2011.

Există voci care spun că proiectul de regionalizare propus acum de guvernul Uniunii Social-Liberale este unul greșit, și că dacă ar fi aplicat, el ar duce la destrămarea provinciei istorice românești cunoscută sub numele de Transilvania.

Miza principală, și cea mai vizibilă, a regionalizării este descentralizarea.

Tot descentralizarea este și obiectivul principal al celor care susțin autonomia administrativ-financiară a două din provinciile istorice ale României, Transilvania și Banatul - de fapt a tuturor provinciilor românești.

Unul din susținătorii activi ai acestei autonomii administrativ-financiare este jurnalistul, publicistul și scriitorul clujean Sabin Gherman.

Principalul său argument este că, deși contribuie cel mai mult la bugetul de stat, județele ce alcătuiesc Transilvania și Banatul primesc cel mai puțin, după ce bugetul este redistribuit de către autoritatea centrală de la București, iar asta nu este în regulă.

La prima vedere, motivul principal al acestei „nedreptăți” este faptul că Transilvania și Banatul sînt mai dezvoltate din punct de vedere economic decît celelalte privincii ale României, și de fapt asta a fost cauza pentru care sub comuniști s-a procedat exact la fel, cu acel adaos social al regimului ceaușist numit omogenizarea populației - oameni născuți în Transilvania erau strămutați în Moldova, Oltenia, și în alte regiuni mai sărace, iar cei din Moldova sau Oltenia erau aduși în Ardeal.

În 1998, Sabin Gherman a publicat în „Monitorul de Cluj” un pamflet intitulat „M-am săturat de România”. Articolul a provocat un scandal de amploare în presa și viața politică românească a vremii, Gherman fiind acuzat între altele de iredentism.

„Va trebui să vedem că se poate și altfel. Că sîntem altfel. Că relele cele mari vin de la București, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nici o jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemții sau burundezii sînt inamicii noștri, ci noi inșine, trăitorii de pe azi pe mâine, obligați să furăm și să înjurăm pe la colțuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani și sîntem de 75 de ori mai săraci. În rest, zile bune - m-am săturat de România, vreau Transilvania mea”, scrie Sabin Gherman în „M-am săturat de România”.

Regionalizarea, autonomia administrativ-financiară, clasa politică românească sînt cîteva din temele interviului pe care Sabin Gherman l-a acordat Europei Libere, interviu realizat de Lucian Ștefănescu.

Europa Liberă: În ultima vreme au apărut în România mai multe articole, unele dintre ele scrise de tine, care abordează acest subiect foarte interesant, acela al autonomiei financiare și fiscale a, nu neapărat provinciilor, dar a județelor, deci eliberarea provinciilor de Centru, din punct de vedere administrativ. Ideea nu e nouă e a apărut imediat după 1989, a fost vehiculată în special de Uniunea Democrată Maghiară din România, naționaliștii din Centru au sărit imediat.

Sabin Gherman: În 1998, când a apărut „M-am săturat de România”, a apărut și ideea unui partid. Am făcut atunci partidul Liga Transilvania - Banat, am plecat la București cu 17.000 de semnături de membri, și Tribunalul Municipal din București a scos Liga Transilvania Banat în afara legii. Cei șapte ani în care am făcut naveta între Bruxelles și România, Transilvania, mi-au arătat un lucru: că nu oamenii nu sînt pregătiți pentru regionalizare, ci politicienii nu sînt pregătiți pentru regionalizare. Pentru că ei nu au intrat niciodată cu un proiect de sistem în parlamentul românesc. Parlamentarii de la noi au intrat cu proiecte de consilier local. Și atunci și aspirațiile pe care le-au dus acolo au fost de un nivel extraordinar de terestru, și de local. E normal să apară iarăși vorbiri despre autonomia administrativ-financiară. Dar atenție, așa îi spunem noi. Politicianul român privește regionalizarea doar ca pe ceva care desface un robinet cu bani de la Bruxelled. Ori regionalizarea înseamnă total altceva. Și asta poate însemna, dar ăsta e un „și” adverbial. În primul rînd vorbim despre, am mai spus-o, distribuția onestă a românității, a identității. Eu nu cred că a fi ardelean înseamnă a fi mai puțin român. Nici nu cred că articolul 1 din Constituție e un argument extraordinar în a nu face nimic. De cîte ori încercăm să vorbim despre descentralizare, se ridică niște domni de la Bucureșt care-i dau înainte cu articolul 1 din Constituție.

Europa Liberă: Dar ăsta e un simplu pretext pentru alte interese politice.

Sabin Gherman: Este un pretext pentru a nu face nimic, pentru că dacă ar fi alte interese politice ar fi OK. Hai să zicem că există un plan alternativ, dar nici măcar asta nu există.

Europa Liberă: Păi planul alternativ este cel de a ține banii centralizați în capitală și de a-i redistribui după principii clientelare.

Sabin Gherman: Da, asta se face în momentul în care nu există practic o normă morală în reprezentare și nu există nimic din instrumentele prin care eu ca votant, eu ca și contribuabil să controlez clasa politică locală sau națională. Noi nu avem o clasă politică și instituții politice regionale. Și atunci normal că prioritățile ori ne sînt locale, hai să mai văruim o școală, hai să mai plantăm un pom, ori sînt naționale, hai să..., nu știu, hai să nu facem nimic pentru că național nu se întîmplă acuma nimic. Dar ei trebuie să înțeleagă regionalizarea în felul următor: regionalizarea are o strînsă legătură cu tot ceea ce înseamnă aspirații și resurse regionale. Or, în momentul de față, în afară de Transilvania, reprezentată de UDMR, care este o uniune culturală, nici o altă provincie sau regiune istorică din România nu este reprezentată așa cum ar trebui la București. Și UDMR în sine este mai mult o forță de negociere politică, și nu o forță de negociere a politicilor publice. În acest moment noi ne aflăm într-un blocaj extraordinar, care continuă de 20 de ani din același sentiment că a fi român ajunge, este suficient, nu mai trebuie să faci nimic altceva. Ce înseamnă regionalizarea? În primul rînd acea redistribuire de calități, redistribuire calitativă în toată țara. Noi acum ne aflăm într-o situație de București versus periferie. Atît. Nu există altceva în țara asta, dacă te uiți bine. București versus periferie - periferie însemnînd și Transilvania și Bucovina și Crișana sau celelalte provincii istorice. Or, în momentul în care provinciile istorice și-ar recîștiga o parte din identitatea lor care poate fi asumată, inclusiv economic, poate fi rentabilizată mai ales acum în globalizare, Bucureștiul ar cădea pe locul doi, ceea ce nici n-ar fi rău pentru că inclusiv pentru București ar putea fi un motiv extraordinar de rentabilizare. Bucureștiul acum - și citez un lider PSD de acum 13 ani - este capitala câinilor vagabonzi și nimic mai mult! Am citat un candidat PSD la primăria București în 2000. Dacă [Bucureștiul] vrea să-și rentabilizeze imaginea, va trebui să lase cîte ceva din ciufutoșenia lui administrativă, din rolul lui de stăpîn autoadmirator, un rol aproape masturbator în economie și adminsitrație. Pentru că Bucureștiul nu reprezintă nimic nici măcar pentru bucureștean.

Europa Liberă: Da, dar asta înseamnă că, dacă vrei să împingi lucrurile înainte în direcția de care vrobești, ai nevoie de voință politică, ai nevoie de schimbarea clasei politice, pînă la urmă. Asta nu se poate face repede, și cei 20 și ceva de ani care au trecut din 1989 încoace sînt exemplul cel mai bun că avem o clasă politică ce nu are nici un fel de dare de sine față de comunitatea pe care o reperzintă.

Sabin Gherman: E foarte greu să vorbești despre schimbarea clasei politice. Un partid în România se face la fel de greu sau mai greu decît în Rusia. Adică ai nevoie de 10.000, aveai nevoie de 10.000, acum ai nevoie de 25.000 de membri, din 18 județe plus Bucureștiul. Nici o regiune istorică nu are 18 județe, Transilvania și Banat au 16 județe. Legea asta a apărut imediat după ceea ce am făcut eu acum 12 ani, Liga
Transilvania - Banat. Știu că mai există o singură țară undeva prin Asia, Azerbaigian sau Kîrgîstan, care mai cere 25.000 de membri pentru un partid. Și în momentul în care libertatea de asociere îți este atît de grav faultată - nu ți-e retrasă, ți-e faultată, este normal că toți cei care au o idee în politică vor fi obligați să meargă să se lipească de tot felul de partide, care, prin disciplina de partid, îți atenuează un pic pornirile reformiste. Dar poți face altceva, și asta se va face acum: poți face o asociație, de exemplu, în care să vină 10 membri, sau poate 10.000, sau poate un milion de membri care vor să meargă pe urmele unui proiect. Și proiectul ăsta va fi al Ligii Transilvania-Banat, din 2003, în care vor exista regiunile istorice, foarte bine conturat, cum a fost depus la Tribunalul Municipal București atunci, fiecare cu un Consiliu regional, fiecare cu autonomie administrativ-financiară, fiecare cu un sistem de solidaritate inter-regională, și fiecare, dacă vrei, privind statul ca pe o sumă de instituții și servicii. Dacă noi sîntem 18 milioane și politica externă costă 18 milioane, să zicem, de euro, atunci, ei bine, ardelenii, care sînt 7 milioane, vor da 7 milioane de euro la București. Vor plăti aceste servicii și nimic mai mult. E ca și cum aș merge într-un magazin, și mie că-s ardelean mi se cer 5 euro pe același serviciu sau pe același produs pentru care altuia i se cer doar 50 de cenți. Există o solidaritate care nu trebuie să se transforme într-o asistență socială.

Europa Liberă: Și ceilalți vor plăti exact cît sînt, nu? Nu e vorba numai de ardeleni aici, e vorba și de ceilalți.

Sabin Gherman: Și de ceilalți. Este sistemul pe care îl cer și catalanii, îl cer cam toate regiunile din Europa, care se dezmorțesc. Sigur că se poate ajunge la fenomenul contondent, cum este fenomenul Cataluniei, care, sătulă să mai trimită cîte 20 de miliarde de euro anual către Madrid și să primească doar 5 miliarde înapoi, ultimul exemplu de la rectificare, pune piciorul în prag. Nu e OK să se ajungă acolo. Dar trebuie să se înțeleagă că autonomia administrativ-financiară este un lucru OK. Mai puțin e prea puțin, Mai mult e prea mult. Ori asta trebuie să înțeleagă chiar Centrul. Și Centrul va trebui să iasă din comportamentul acesta de tată bețiv care în loc se să apuce de muncă pentru acei copii ai lui care sînt provinciile, îi retrage de la școală în timp ce el, pe datorie, mai mănîncă niște icre portocalii. Pentru că asta s-a întîmplat. În timp ce celelalte țări, inclusiv Ungaria, au luat bani de pe piața internațională și au investit în autostrăzi, în infrastructură, în dezvoltare, noi am investit în consum. Sau, cum a făcut Tăriceanu acum nu știu cîți ani, din cele 3,5 miliarde de euro luate pe o bancă mare din Româmia au mărit efectiv pensiile. Chestiunea sta n-o făcea nici măcar un țăran cu două clase.

Europa Liberă: Cît e de departe saltul spre acuzația de iredentism?

Sabin Gherman: Eu m-am obișnuit. De cîte ori scriu, ca răspuns, despre Transilvania, indiferent cum scriu, chiar dacă scriu „Îmi place Transilvania”, și semnez Sabin Gherman, sînt o mulțime care sar pe forumuri și spun că sînt separatist. Oamenii simpli înțeleg repede. Au plecat 3 milioane din România și au ajuns într-o Germanie federală, au ajuns într-o Italie descentralizată cu 20 de regiuni, a ajuns într-o Spanie regionalizată și ea, și au văzut că nu se rup țările dacă se descentralizează responsabilități și resurse în același timp. Oamenii ăia nu mai pot fi păcăliți, oamenii ăia s-au întors acasă și au povestit. Problema fundamentală rămâne la politicieni, care știau foarte bine că regionalizarea intră în tot ce au semnat ei în 2000-2004 în capitolele de preaderare, cu politicile regionale, politicile durabile. Dar lor le-a convenit foarte bine să fie și stăpîni din București, și vasali ai Bucureștiului (vorbim de politicienii din provincie). Pentru că este mult mai
ușor să faci lobby la un ministru cu 2,3,4, 5 contracte date în regiune firmelor apropiate ministrului, decît să-ți smulgi creieri să faci un program de politici publice pe care să-l aplici cu succes. Și atunci au preferat, unii să fie stăpîni pentru că aia însemna o prosperitate la negru, alții să fie vasali pentru că aia însemna confortul de a căștiga fără să faci mare lucru. Acum, disciplina de partid impune prin liderii partidelor care se mai întorc de la Bruxelles nu mai informați, dar mai abțiguiți, mai bătuți așa pe spinare, că trebuie să se facă regionalizare. Aici ne aflăm iarăși într-un pericol: dacă se va face această regionalizare cu un buton de la București, prin care se descentralizează responsabilități fără să se descentralizeze resurse, banii adică, ne vorm trezi într-un blocaj. Într-un blocaj de care aceiași lideri care au promovat regionalizarea de acest tip vor veni să ne spună: „ați văzut? regionalizarea este o chestie foarte proastă pentru România!” Și nu vor spune niciodată „noi, cei care propunem astăzi regionalizarea, sîntem exact cei care ne-am opus acum zece ani regionalizării. Acum, propunînd regionaliarea, o facem în așa fel încît s-o contaminăm de specificul ăsta foarte puturos românesc, prin care să vă arătăm că nu e bună.” De fapt problema e că ei nu sînt buni. Regionalizarea se poate face în șase luni dar cu o onestitate publică cum nu a mai fost în România, și așa cum ar trebui să fie în România, spunînd foarte clar lucrurilor pe nume: regionalizarea înseamnă că banii, în marea lor majoritate rămân acolo unde se produc, regionalizarea are ca pivot autonomia locală, și nu vreun pivot extraterestru, regional sau nu știu de unde, regionalizarea înseamnă un transfer de competențe dinspre Centru spre omul simplu, solidaritatea inter-regională ca trebui să fie privită altfel, adică dacă sînt inundații în Moldova în mod evident celelalte regiuni vor dona o parte din profitul lor, din banii lor, către sinistrații din Moldova, direct, fără să mai treacă pe la București, acolo unde un ministru ar începe să dea sms-uri sau să sune firmele prietene: „știți băieți, este o nouă oportunitate de afaceri”.