Linkuri accesibilitate

Statul ureche


Dacă interceptările efectuate de instituţiile statului sunt totuşi reglementate într-un anumit mod, atunci instituţiile private nu au, teoretic, nici o oprelişte.




De când toate sistemele telefonice au devenit digitale, a apărut si acest mare neajuns: interceptarile sînt acum tot mai ușor de practicat.

Inainte, era nevoie de un tehnician care sa se strecoare de-a lungul firelor, sau sa urce pe stâlpi, ori pe fațadă, ca sa plaseze o cutiuță. Acum, câteva clickuri intr-un computer sint suficiente pentru a asculta conversatiile oricui.

Desigur, in mai toate țările e nevoie de un ordin judecătoresc pentru a purcede la interceptarea telefonului cuiva, sau a emailurilor. In schimb, nu in toate țările inregistrarile interceptărilor pot fi folosite ca probe intr-un proces. In Germania, de pilda, justiția le acceptă, dar in majoritatea țărilor ele nu servesc la altceva decât la a face sa progreseze ancheta.

Intr-un sistem prezidential de tradiție imperială cum e cel al Franței, Mitterrand însuși a putut, de-a lungul anilor 1980, să ceară serviciilor secrete sa asculte telefoanele opozantilor săi, ba chiar cele ale unor mari ziariști independenti, unii de la „Le Monde”, de pilda. Interceptarile erau practicate, fără niciun mandat judecătoresc, de către celula antiterorism creată direct de Mitterrand in cadrul administrației sale prezidențiale. Șapte foști colaboratori ai lui Mitterrand au fost condamnați de justiția franceză in 2005, la aproape un deceniu dupa moartea președintelui, unii din ei fiind condamnați la închisoare cu suspendare si la amenzi pentru încălcarea vieții private a persoanelor al căror telefon fusese ascultat.

Nu doar serviciile secrete, ci chiar si persoane private au putut practica interceptari telefonice, cum s-a văzut recent, anul trecut, in scandalul in care au fost implicați jurnaliști de la fostul ziar al magnatului Rupert Murdoch „News of the World”, inchis de atunci, dar si de la tabloidul „Sun”. Ziariști de la aceste publicatii putusera asculta conversatiile a zeci de oameni politici, vedete si sportivi, cu complicitatea unor polițiști si angajați ai ministerului apărării.

Din punct de vedere al procedurii, companiile de telefon si furnizorii de acces internet (deseori aceeasi firma oferind ambele servicii) nu pot refuza solicitarea parchetului de a intercepta comunicatiile unor suspecți. Mai peste tot, lucrul e prevazut in contractul pe baza căruia firma si-a obținut licența. In mod paradoxal, singurele care scăpau de asta erau convorbirile gratuite de pe Skype. Acum, dupa ce a Microsoft a cumpărat Skype, noua conducere a introdus pe platforma Skype un sistem care potențial permite interceptarile.

----------------

Pe vremea guvernării comuniste din Republica Moldova frica de interceptarea convorbirilor telefonice era de înţeles, întrucît puterea comunistă îşi revendica obîrşia sovietică, cea care nu avea prea multe scrupule cînd venea vorba de drepturile omului.

Pe durata a trei ani de „guvernare democratică”, precum o pretind designerii care au zidit-o, această fobie nicidecum nu dispare. Ba chiar dimpotrivă, pare să se amplifice.

Plângeri din partea unor politicieni de opoziţie sau oameni de afaceri precum că au fost filaţi în mod abuziv de diferite instituţii ale statului pentru a fi şantajaţi pentru neloialitatea manifestată guvernării comuniste au sunat extrem de frecvent până în 2009. O anchetă reportericească publicată în acea perioadă de Centrul de Investigaţii Jurnalistice sub titlul de „Statul - ureche” le dădea dreptate deconspirând schemele prin care instituţiile statului reuşeau să mimeze legalitatea unor interceptări, strecurând în anchete numere de telefoane străine investigaţiilor poliţieneşti, prin şantajarea interlocutorilor sau ordonanţe arbitrare ale procurorilor.

În anul 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Guvernul într-o cauză de acest fel, găsind legislaţia moldovenească extrem de laxă în ceea ce priveşte protecţia persoanelor împotriva abuzurilor prin interceptări. Iar în recentul scandal al interceptărilor devenite publice din dosarul şefului de la fisc, mulţi au fost scandalizaţi, pe lângă conţinutul convorbirilor compromiţătoare la adresa anumitor politicieni, inclusiv a premierului, şi de faptul că chiar şi un şef de guvern poate fi ascultat.

L-am întrebat pe avocatul Vitalie Nagacevschi, care figurase în dosarul ajuns la CEDO în calitate de potenţială victimă, dacă îmbunătăţirile legale produse după această condamnare au fost urmate de anumite rezultate:

„Situaţia un pic s-a ameliorat, însă nu suficient. Nici acum nimeni nu poate da garanţii suficiente în privinţa neinterceptării comunicărilor telefonice sau electronice şi, dacă acestea s-au făcut totuşi, nimeni nu poate da garanţii că persoanele interceptate vor afla despre aceste interceptări. Continuă şi practica mimării legalităţii. Se obţin anumite acte justificative, însă după terminarea interceptărilor, dacă cazul nu ajunge în judecată, persoanele aşa şi nu pot afla despre interceptări şi nu pot solicita re4pararea pentru încălcarea drepturilor lor la viaţă privată. Şi să nu uităm că ordinul MAI, SIS şi Procurorului general publicat în Monitorul Oficial pe vremea guvernării comuniste care permitea unh acces nelimitat la operatorii legătorilor telefonice din republica Moldova este în vigoare şi acum, nimeni nu a anulat acel ordin.”

Ce măsuri legislative ar fi necesare, l-am mai întrebat pe Vitalie Nagacevschi:

„În primul rând e necesar de făcut aşa ca să nu poată fi ascuns faptul interceptării. Pentru că interceptarea este necesară pentru lupta cu crimele grave, dar persoana interceptată trebuie să afle la un moment dat despre asta. Deci, e nevoie de transparentizat acest proces. Trebuie, de asemenea, de făcut regulă în ceea ce ţine de cine are accesul la interceptări. Cine poate intercepta. Eu cred că e nevoie de o instituţie unică. E necesar de stabilit foarte clar până unde are acest cel care interceptează. Şi nu în ultimul rând trebuie de elaborat un mecanism foarte clar de control asupra interceptărilor.”

Dacă interceptările efectuate de instituţiile statului sunt totuşi reglementate într-un anumit mod, atunci instituţiile private nu au, teoretic, nici o oprelişte. De aceea, spune juristul, iată încă un domeniu care necesită o intervenţie urgentă a legiuitorului.
Previous Next

XS
SM
MD
LG