Linkuri accesibilitate

Reuniunea ministerială Nato


La Bruxelles, se încheie astăzi reuniunea de două zile a miniștrilor apărării din țările Alianței Nord-Atlantice. Ieri, la începerea discuțiilor, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, le-a cerut miniștrilor să înceteze reducerea bugetelor naționale pentru apărare odată ce economiile din țările membre își vor relua creșterea. Rasmussen a avertizat că dacă cheltuielile militare vor scădea și în vremuri mai bune, alianța își va pierde din capacitatea de a-și apăra la nevoie populația. Potrivit estimării Reuter, anul trecut numai trei din cele 28 de țări NATO, anume Statele Unite, Marea Britanie și Grecia au cheltuit pentru apărare mai mult de două procente din PIB, cum cer regulile alianței.
XS
SM
MD
LG