Într-o societate cu adevărat democratică, liberă, dezvoltată, nu numai politicienii sînt o putere. Într-o asemenea societate există mai multe centre ale puterii: mass-media, societatea civilă, intelectualii, oamenii de afaceri, judecătorii. La noi, din păcate, nu există centre care să concureze politicul. Totul pare să fie subordonat dominaţiei politicii. Asta e umila mea impresie.
Nu avem încă o mass-media puternică, influentă, care să impună respect conducătorilor. Şi cum ar putea să fie ea aşa, dacă îndărătul multor posturi de radio şi tv se întrezăresc aceiaşi oameni politici? Cum poate fi presa o forţă, dacă distanţa dintre ziarist şi politician dispare deseori şi îi vezi pe aceştia bătîndu-se pe burtă pe la tot felul de recepţii?
Nu avem încă o societate civilă viguroasă. Societatea civilă ar trebui să însemne mai mult decît cîţiva onegişti activi. Şi cum ar putea ea să fie puternică, dacă o sumedenie de indivizi s-au baricadat în fortăreţele lor familiale sau aşteaptă ajutorul statului ocrotitor?
Aproape că nu mai sînt băgate în seamă nici vocile intelectualilor. Cine mai ţine cont de opiniile lor? Şi-apoi mulţi dintre intelectuali şi-au dat obolul, s-au înrolat în cohortele partinice.
În aparenţă, mai puternici şi mai independenţi sînt oamenii de afaceri şi judecătorii. Dar cîţi dintre ei se impun fără proverbiala krîşă? Cîţi dintre ei nu profită de relaţiile amicale pe care le au cu politicienii? E greu de spus.
Şi iată aşa rămînem cu un singur centru al puterii, cu citadela guvernanţilor şi politicienilor. Iar atunci cînd în această citadelă lucrurile degenerează, atunci cînd oamenii politici o iau razna, nu mai are cine să-i tempereze. Cam aşa trăim noi aici de la 1991 încoace.
