Linkuri accesibilitate

Lupta politică şi disoluția statului


Vitalie Ciobanu: Moravurile, preluate din arsenalul nomenclaturii sovietice și al guvernării Voronin, sunt prezente în toate instituțiile statului, nu doar în cele controlate de PLDM.


Se pare că veştile bune ale anului 2013 se mai lasă aşteptate. Dacă vânătoarea din Pădurea Domnească, unde a murit un om, a revelat petrecerile dezmăţate ale procurorilor și judecătorilor moldoveni, atunci interceptările telefonice, care au ajuns în presă, au dezvăluit „stilul de cooperativă” al actului de guvernare, telefonul scurt care determină o decizie sau o sancţiune în cadrul unor instituții de control.

Conversaţiile demnitarilor noştri la telefon, roind în jurul directorului de la Fisc, Nicolae Vicol (apelat, camaradereşte, „Colea”, ca într-un serial criminal din Rusia lui Putin), ne înfăţişează o lume care, deşi chemată să aplice Legea, funcţionează după ordinele şefului de clan. Dl Vicol, care tocmai şi-a cumpărat o „maşină-beton”, după propria mărturisire, foarte scumpă, şi are o casă impozantă de câteva milioane de lei (deşi salariul de funcţionar de stat i-ar permite să-și asigure întreţinerea doar a unui modest apartament de 3 camere) este rugat să aplice sancţiuni mai blânde, să diminueze controlul la anumite firme și întreprinderi străine.

În plus, ceea ce m-a şocat, ascultând aceste interceptări, este limbajul „de cartier” al demnitarilor noștri. M-aş fi aşteptat să văd la persoanele de rang înalt, mai ales la cele școlite peste hotare – cum sunt premierul Filat sau ministrul Recean, ale căror voci transpar în înregistrări –, un alt stil, o altă ținută, mai multă colegialitate şi respect față de subordonați, nu o atitudine de ierarhie cazonă. Săracul „Colea” Vicol, este dat din perete în perete și abia de reuşeşte să-și calmeze superiorii printr-un servil: „Am înţeles, şefu’. Se rezolvă!”.

Aceste moravuri, preluate din arsenalul nomenclaturii sovietice și al guvernării Voronin, sunt prezente în toate instituțiile statului, nu doar în cele controlate de PLDM. Poate de aceea avem sentimentul că suntem spectatorii unei farse, că ceea ce urmăresc pretinșii „procurori pentru adevăr” – anonimii care au difuzat către presă interceptările telefonice –, nu este un act de justiție, ci compromiterea adversarului politic. Mai ales că interceptările au intervenit, cronologic vorbind, în continuarea raidurilor-fulger, efectuate de CNA în birourile Fiscului și la Guvern, raiduri orientate exclusiv împotriva miniştrilor şi funcţionarilor din PLDM, chiar în ziua în care în Parlament era pusă în discuţie demiterea lui Vlad Plahotniuc.

Ce instituție a operat interceptările telefonice, cine le-a autorizat, cine a organizat scurgerile de informații? Procuratura generală ar trebui să obțină aceste răspunsuri în cadrul anchetei pe care a demarat-o și să le aducă la cunoștința opiniei publice.

Unii comentatori au afirmat că e vorba despre un şantaj din partea colegilor de Alianţă, o răzbunare pentru demiterea prim-vicepreşedintelui parlamentului Vlad Plahotniuc, tot el și bănuit că ar fi orchestrat tăcerea vinovată de după Pădurea Domnească. Despre faptul că vicepreşedintele PD dispune de un impresionant sistem de securitate propriu şi că are un aparataj foarte sofisticat de ascultare a convorbirilor telefonice s-a scris nu o singură dată, a vorbit și Sergiu Mocanu, care, iată, după dezvăluirea crimei de la vânătoare, devine un referent credibil.

„Reformatul” Serviciu de Informație și Securitate se cuvenea de mult să verifice aceste acuzații și suspiciuni. În joc e siguranța națională, sacrificată pe altarul reglărilor de conturi din interiorul coaliției de guvernământ, și există pericolul disoluției statului.

Bătălia politică, la care asistăm, nu va scoate neapărat Republica Moldova de pe harta Europei, atâta timp cât Occidentul continuă să ne încurajeze. Dar să nu ne facem iluzii: răbdarea are și ea o limită. Instituţiile de drept şi activitatea guvernului trebuie eliberate urgent de mâzga traficului de influenţă şi a justiţiei selective.
  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG