Linkuri accesibilitate

UE va finaliza în toamnă acordul de asociere cu Moldova


Uniunea Europeană ar putea semna la toamnă acordul de asociere cu Ucraina și finaliza acordul similar cu Moldova. Aceste obiective sunt menționate în declarația dată astăzi publicității la Bruxelles, unde oficialii UE și miniștrii de externe ai celor 27 de țări membre au discutat progresele statelor cuprinse în „Parteneriatul estic”. În document se spune că semnarea acordului cu Ucraina, care a fost finalizat anul trecut, ar putea avea loc cu ocazia summitului „Parteneriatului Estic” de la Vilnius, de la toamnă, dacă Kievul va face progrese în promovarea democrației și eliminarea ”justiției selective”. Tot în preajma summitului de Vilnius, se spune în declarație, ar putea fi finalizate acordurile cu Moldova, Georgia și Armenia. Declarația vine la puțin timp după ce guvernul de la Chișinău a semnalat că semnarea acordului de asociere la Uniune, pe care ar fi dorit-o cu ocazia summitului de la Vilnius, ar putea fi amânată.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG