Linkuri accesibilitate

Deputații PLDM și PCRM au desființat funcția deținută de Vlad Plahotniuc în parlamentul de la Chișinău


Plahotniuc a cerut demisia premierului Vlad Filat.



Parlamentul a început vineri sesiunea de primăvară într-o atmosferă tensionată mai ales de amenințările reciproce din ultimele zile ale liderilor partidelor de guvernământ. După multe ore de consultări și presiuni, deputații au decis cu voturile liberal-democraților și comuniștilor desființarea funcției ocupate în legislativ de oligarhul devenit politician democrat, Vlad Plahotniuc. Detalii în relatarea Lilianei Barbăroșie.

Pentru abolirea funcţiei de prim-vicepreşedinte nu au votat doar liberalii, care au lipsit din sala de şedinţă, şi, fireşte, democraţii. Comuniştii au sprijinit in corpore propunerea liberal-democraţilor, la fel ca şi toţi foştii comunişti, acum deputaţi neafiliaţi.

Liderul grupului parlamentar al liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, spune că această funcţie, inventată încă în timpul guvernării comuniste, nu este prevăzută de constituţie, prin urmare nu are de ce să fie păstrată.

„În situaţia actuală noi nu vedem necesitatea existenţei unei funcţii de prim-vicepreşedinte, mai ales că reglementări constituţionale în acest sens nu există,” a motivat la rândul său la microfonul Europei Libere votul opoziţiei deputatul comunist, Artur Reşetnicov.

Vlad Plahotniuc, coborât în poziţia de vice-preşedinte, a anunţat imediat că-şi dă demisia, pe motiv că alianţa de integrare europeană nu mai există .

„Şi o mică remarcă. În acest caz îl îndemn pe prim ministrul Filat, atâta timp cât nu mai există AIE, să aibă curajul să vină în parlament să-şi dea demisia,” a mai spus de la tribuna parlamentului democratul.

A urmat apoi încă un vot împotriva lui Plahotniuc, de această dată unul de neîncredere, iniţiat la fel de liberal-democraţi şi sprijinit din nou de opoziţie şi neafiliaţi.

„I-au fost aduse numeroase acuzaţii cu privire la dubla identitate, implicarea în atacuri raider, faima lui negativă transcede hotarele Republicii Moldova, prejudiciind imaginea ei. Unica autoritate legislativă a statului nu poate fi prezidată de o persoană cu aşa reputaţie,” a explicat nevoia acestui vot deputatul PLDM, Tudor Deliu.

Extrem de nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat astăzi în parlament, liberalii au abandonat şedinţa spre final, reproşând formaţiunii lui Vlad Filat că ar fi profitat de incidentul din Pădurea Domnească pentru a-şi regala conturile cu Plahotniuc şi ca să-i atingă scopul au făcut front comun cu comuniştii. Liberal-democraţii au lăsat fără replică acuzaţia. Iată însă un comentariu sonorizat pentru noi de comunişti.

Din nou Artur Reşetnicov: „Nu avem noi nici o înţelegere. Noi ne dorim modernizarea republicii Moldova, iar asta se poate face doar prin anticipate.”

Democraţii nu şi-au anunţat tactica de mai departe. Judecând după prognozele unor fruntaşi ai PLDM, partenerii de guvernare mai curând îşi vor retrage miniştrii provocând formula de guvern minoritar. După care comuniştii vor fi acei care vor decide dacă să forţeze sau nu alegeri parlamentare anticipate.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG