Linkuri accesibilitate

Senatul american blochează numirea noului ministru al apărării


Chuck Hagel în așteptarea confirmării numirii sale
Chuck Hagel în așteptarea confirmării numirii sale

Este pentru prima dată că un candidat, susținut de președinte pentru funcția de ministru al apărării este supus unei proceduri „filibuster”.



Statele Unite inca nu au un nou ministru al apararii. Explicatii de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Numirea fostului senator republican Chuck Hagel este blocata in Senat printr-o procedura denumita filibuster prin care orice membru al forului legislativ poate impiedica votul, necedind microfonul in plenul Senatului. Pentru a opri un filibuster e nevoie de 60 de voturi numai ca ieri sprijinitorii lui Hagel nu au reusit sa ajunga la acest numar.

Este pentru prima data ca un candidat, sustinut de presedinte pentru functia de ministru al apararii este supus unui filibuster si acest fapt a atras critici aspre din partea democratilor din Congres si presedintelui Obama. Acestia considera ca momentul ales de republicanii care-l contesta pe Hagel este nepotrivit pentru ca bugetul pentru aparare este in pericol si pentru ca decizii importante trebuesc luate cu privire la retragerea din Afganistan.

In plus este foarte rar ca un fost membru al Senatului sa fie tratat intr-o astfel de maniera de colegii sai. Presedintele Obama si-a exprimat increderea ca Chuck Hagel va fi in cele din urma confirmat adaugind insa ca minoritatea republicana din Senat pare sa creada ca acum e nevoie de 60 de voturi si nu de o majoritate simpla pentru a adopta orice masura. „Asta nu este regula jocului” - a spus presedintele. „Este regretabil - a adaugat Obama - ca o astfel de maniera de a face politica coincide cu un razboi inca in curs, in Afganistan si nevoia de a coordona retragerea cu aliatii.”

Republicanii care se opun numirii lui Hagel spun ca vor reveni la majoritatea simpla la sfirsitul lunii, ceea ce va duce la confirmare doar daca vor primi informatii cu privire la alocutiuni ale lui Hagel dupa ce a parasit Senatul si activitatea sa la firma de investitii la care a fost angajat. Initial, cererile respective au fost criticate de conducerea republicana dupa ce fusesera formulate de senatorul republican de Texas, Ted Cruz, dar acum acesta este motivul sau pretextul invocat de republicani pentru a bloca nominalizarea.

Senatori republicani cer de asemenea pentru a renunta la filibuster ca administratia Obama sa ofere mai multe informatii despre imprejurarile in care la 11 septembrie 2012 americani, intre care si ambasadorul Statelor Unite in Libia si-au pierdut viata la Benghazi in Libia.
XS
SM
MD
LG