Linkuri accesibilitate

Fostul premier Ion Sturza cere demisia ministrului de finanțe


Fostul premier Ion Sturza a spus că ministrul finanțelor Veaceslav Negruță ar trebui să-și dea demisia pentru că nu este în stare să rezolve problemele singurei bănci cu capital de stat, Banca de Economii. Vorbind aseară la ProTV, omul de afaceri l-a criticat și pe guvernatorul Băncii Naționale, spunând că instituția pe care o conduce Dorin Drăguțanu este datoare să supravegheze sectorul bancar. Declarațiile au fost făcute ieri, când agențiile de presă internaționale au anunțat că Moldova a început o anchetă asupra implicării Băncii de Economii în spălarea a zeci sau chiar sute de milioane de dolari proveniți dintr-o mare fraudă fiscală rusească.
XS
SM
MD
LG