Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe britanic aşteptat la Chişinău (Evenimentul zilei)


Despre autonomie la români (Adevărul)


Evenimentul zilei informeaza despre apropiata vizita la Chisinau a miniştrilor de externe ai Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, al Poloniei şi al Regatului Suediei. Ei vor face saptamana viitoare o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru prima dată în acest format trilateral, în perioada 18-19 februarie, la invitaţia ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă. În istoria relaţiilor bilaterale moldo-britanice, va fi prima vizită a unui oficial britanic de asemenea rang.

Intr-un articol publicat de Adevarul, Andrei Plesu se refera la recentul scandal, aproape diplomatic, privind arborarea steagului secuiesc în localități din Transilvania și din Ungaria. Problemele Europei sunt cu totul altele, arata Plesu. Europa nu se va apuca sa-si redeseneze granitele si „niciun un om cu mintea întreagă nu poate lua în serios vocalizele revendicative ale cîte unui politician aflat în campanie, sau ale cîte unui provincial sentimental”. De altfel, mai spune Plesu, Romania nici nu are nevoie de straini pentru sa sa se dezmembreze. „Se fărîmiţează singură. Cu pasiune, cu furie, cu antren”. Presedintele spune ca a obtinut un buget bun la Bruxelles, premierul ca dimpotriva. Apoi, „opoziţia vrea cu Europa, majoritatea parlamentară vede în Uniunea Europeană un echivalent contemporan al Porţii Otomane. Parlamentul vrea să fie „autonom” juridic, justiţia vrea să fie (si ea) „autonomă”, parlamentarii vor să fie trataţi diferit (adică „autonom”) faţă de cetăţenii obişnuiţi. Agentia Nationala de Integritate e acuzată de prea multă autonomie”, la fel și Direcția Națională Anticorupție.” Ura între români nu pare de loc mai prejos decît vreun universal complot anti-românesc”, scrie comentatorul de la Adevarul, care se simte într-o tara „confiscata”. I se tot reproseaza „autonomia intelectuala”, drept care declara ca s-a decis, in sfarsit, sa si-o „revendice” public.

Despre concluzile divergente dupa summit-ul bugetar de la Bruxelles scrie si Mircea Mihaies, in Evenimentul zilei. Declaratia premierului Victor Ponta, cum ca Traian Basescu nu a negociat cum trebuie banii rezervati Romaniei, a venit imediat după ce presa din Marea Britanie punea Bucurestiul pe lista favorizatilor. Nici englezii nu mai pot fi crezuti? se intreaba Mihaies. Sambata seara, premierul a facut turul televiziunilor. Din cascada consideratiilor, comentatorul distinge o gravissima marturisire involuntara: cu bugetul european alocat, bugetul Romaniei va fi constant pe deficit, pana in 2020. Cu alte cuvinte, guvernul nu are nicio strategie proprie, „nicio idee privind relansarea economică, investiţiile străine, fiscalitatea”.
XS
SM
MD
LG