Linkuri accesibilitate



Ce anume e greșit și de unde vine greșala începe să se vadă din ce în ce mai bine. Pe scurt și foarte schematic, răspunsul e: absența culturii. Cercetarea a ignorat prea ușor nu numai diferențele, dar chiar existența unui tip de a organiza societăți și de a întreține relații umane pe care Estul l-a dezvoltat, nu numai în perioada dominației sovietice ci mult înainte. E vorba de o formulă în care ierarhia bate coordonarea socială orizontală, regimul proprietății e controlat de rețele politice, justiția e o continuare a formulei de putere de la vîrful statului, iar relația cu Occidentul (UE și SUA) e nesigură sau, în termeni aplicați, nu convinge o societate care preferă alte raporturi, mai vechi și mai bine testate.

Demonstrația și descrierea sînt de găsit într-un articol provocator și sensibil publicat recent de Bruce P. Jackson, în ultimul număr (din păcate!) al excelentei reviste Policy Review a Institutului Hoover. Articolul lui Jackson nu e neapărat polemic, deși autorul e cunoscut ca purtător de opinii și teorii neconvenționale sau, uneori, suspecte. Jackson vorbește de o eră dominată de „exuberanța irațională”, pînă spre 2008, timp în care consensul cercetătorilor și al guvernelor occidentale a fost dat de un optimism pro-democratic fără direcție și efect în lumea postsovietică. Însă Jackson înțelege motivele acestei atitudini pe care le găsește într-o structură de cunoaștere prin asociere și echivalare, practicată pe scară largă în sistemele teoretice occidentale.

Ce e cu adevărat grav nu e, însă, eroarea masivă, dar explicabilă de început, ci modul în care are loc, acum, la trezire, îndepărtarea de acest model. Jackson constată că erorile și exasperarea împing acum ansamblul politico-academic occidental spre dezangajare, spre o retragere simbolică și practică din spațiul post-sovietic. Mai mult, factori geostrategici generali nu fac decît să încurajeze ideea după care lumea post sovietică și Estul, în general, nu mai sînt importante și nu mai necesită eforturi politice, diplomatice sau de interpretare. Între acești factori, Jackson citează: perspectiva apropiată a unei Americi independente energetic (ca efect al revoluției gazelor de șist), evoluția formidabilă a Chinei (ceea ce face din Asia primul teatru strategic al lumii, iar din Estul post-sovietic o zonă secundară) și, mai banal, concluzia după care Rsuia e un pacient intratabil.

Articolul lui Jackson e salutar. Nu numai pentru că aduce o corecție fertilă în cercetarea academică a lumii postsovietice ci, mai ales, pentru că descrie noua linie politică occidentală de abandon sau semi-abandon în Est. Paradoxal, singura excepție relativă e Uniunea Europeană, cu al ei Parteneriat Estic sau – cum scrie Jackson – cu „ce a mai rămas din el”. Statele Unite par să fi conchis, sub administrația Obama, că Estul e o zonă marginală și neinteresantă, un spațiu lipsit de viitor și incomparabil mai puțin promițător decît Asia și Africa. Exact acest diagnostic e atacat de Jackson care avertizează că ruina (a doua ruină a lumii post-sovietice în 35 de ani) va avea efecte imprevizibile și directe asupra Occidentului. Jackson vorbește de șocul economic suplimentar pe care o prăbușire (foarte plauzibilă) a Estului îl va aplica unei economii occidentale deja clătinată de criza declanșată în 2008.

Însă riscurile strategice sînt încă mai mari. Un spațiu estic vulnerabil va fi speculat rapid de China, care își va promova energic interesele economice și strategice în zonă. În plan social, populațiile răsăritene vor fi tentate și turmentate de o neo-demagogie naționalistă-anti-europeană și asta va grăbi drumul spre dezordine politică și tulburări interne. Articolul lui Bruce P. Jackson nu putea veni mai la timp. Estul e în pragul unei transformări istorice grave.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG