Linkuri accesibilitate

În spaţiul eternei tranziţii, tărăgănarea elucidării unei infracţiuni e deseori sinonimă cu absenţa oricăror probleme pentru vinovat.

Despre vînătoarea din Pădurea Domnească încă se mai vorbeşte, fireşte. Dar mai puţin decît acum o săptămînă. Da, o comisie parlamentară munceşte în sudoarea frunţii, încercînd să dezlege misterele vînătorii, dar cine ne poate oferi garanţii că adevărul va fi cunoscut şi că toţi vinovaţii vor fi pedepsiţi conform legii? Şi dacă munca celor din comisie se va împotmoli? Dacă nu vor putea afla adevărul membrii comisiei? Păi, atunci pesemne se va întîmpla cam ceea ce se întîmplă de obicei aici. Peste cazul acesta se va aşterne uitarea. Îşi va mai aminti cineva de vînătoarea din Pădurea Domnească peste un an de zile? Poate da, poate nu.

Deja acum vînătoarea e eclipsată încet-încet de disensiunile din interiorul Alianţei de guvernămînt şi de virtuala reconfigurare a forţelor politice. Iar peste un an cine va mai fi frămîntat de circumstanţele misterioase în care a murit Sorin Paciu? De fapt, aici, în spaţiul eternei tranziţii, tărăgănarea elucidării unei infracţiuni e deseori sinonimă cu absenţa oricăror probleme pentru vinovat.

În această ordine de idei, mi se pare oportună o altă remarcă. Haideţi să constatăm, stimaţi ascultători, că nu a trecut prea mult timp din clipa în care un tir moldovenesc burduşit cu ţigări de contrabandă a fost interceptat de vameşii români. Şi cine acum mai discută despre această năucitoare infracţiune? Păi, a cam uitat lumea de ea. Or multe lucruri acolo au rămas învăluite în mister.

A mai fost cineva sancţionat în afară de trei vameşi care chipurile nu au văzut ce le trece prin vamă? Şi ce anume fac acum aceia trei? Ce soartă a avut tirul reţinut? S-a întors el la proprietar? Şi cine o fi acesta? Are el legătură cu contrabandiştii care l-au încărcat cu ţigări? Şi cine sînt oare aceşti contrabandişti? Sau ei sînt de negăsit? Multe, foarte multe lucruri nu le ştim şi nici nu se ştie dacă le vom afla vreodată. Şi asta pentru că peste cazul cu tirul deja s-a aşternut uitarea. Cam asta e situaţia...

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG