Linkuri accesibilitate

Cyrill Capra și jazz-ul anilor '40, rock-ul anilor '60-'70.







Kognitif este numele de scenă al muzicianului francez Cyril Capra. Născut pe 27 iulie 1984, la Poitiers, Franța, Cyril Capra a început să ia lecții de pian și sintetizator, dar și de teorie muzicală, la vîrsta de 10 ani, aprofundînd aceste studii timp de 7 ani.

Kognitif aka Cyril Capra

Kognitif aka Cyril Capra

În 2002 a dat din întîmplare peste albumul „Dummy”, al trupei britanice Portishead, și s-a îndrăgostit instantaneu de stilul muzical al acestei formații, trip-hop, un stil la modă în anii '90, intrat în umbră după 2000, dar resuscitat în vremea din urmă.

Mult mai tîrziu, în 2011, Kogntif și-a cumpărat echipamentul necesar creării propriului său univers muzical, și la 3 iulie 2012, a lansat primul său album, intitulat „My World Space”. Răspunzînd unui chestionar pe care i l-am adresat prin intermediul poștei electronice, Cyril Capra ne spune că acest album este un amestec de mostre sonore aparținînd mai multor stiluri muzicale, cum ar fi jazz-ul anilor '40, rock-ul anilor '60 - '70, și fragmente din coloanele sonore ale unpor filme, toate îmbinate în compoziții eterice care folosesc sunetele sintetizate, compoziții influențate de grupuri și muzicieni pe care i-a ascultat toată viața sa: Portishead, DJ Shadow, Archive, Bonobo, Amon Tobin, Chinese Man, Wax Taylor și alții.


„My World Space” a fost desemnat albumul anului 2012 de cel mai influent website trip-hop din Franța, iar piesa pe care o ascultăm acum se numește „Before Long”.
XS
SM
MD
LG