Linkuri accesibilitate


Din catalogul îngrijorărăilor dat de ancehta site-ului citat lipsește una din cele mai discutate probleme ale ultimilor ani: economia. În afara, unor referințe la modelul chinez și la îndatorarea implacabilă a societăților occidentale, economia nu pare să spună mare lucru celor ce răspund la întrebarea despre problemele care ar trebui să ne dea de gîndit. Omisiunea nu e, totuși, o lacună. Ce se poate lesne înțelege din analizele prezentate de cei 150 de universitari e tocmai primatul culturilor. E vorba de tendințele și atitudinile fundamentale care cuprind societăți largi și generează, apoi, tot ce e, altfel, de neînțeles. De pildă, lipsa de creștere economică. În afara unei explicații culturale ar fi greu de înțeles de ce anume au început , dintr-o dată, toate economiile să slăbească, de ce productivitaea scade, de ce populațiile se relaxează sau dau semne că nu mai au chef și suflu pentru efortul elementar. Cu alte cuvinte, economia e o formă de expresie a culturii, dacă, prin cultură, se înțeleg valorile de bază pe care o societate le urmează la un moment dat. Evident, în condițiile în care sistemele de educație, sînt serios degradate - așa cum sugerează răspunsurile la ancheta amintită - criza nu poate decît să se adîncească. Impasul culutral va trece neobservat și va fi agravat prin chiar lipsa de înțelegere care îl înconjoară.

O notă de ușurare pentru predicții atît de pesimiste vine de la cei ce dau a patra categorie de răspunsuri. Nu foarte numeroasă dar destul de numeroasă pentru a constitui un curent solid, o serie de răsunsuri spunecă cea mai mai înrijorătaore tendință actuală e tocmai tendința de a ne îngrijora. Asemenea răspunsuri pot sugera un optimism mecanic dar în spatele lor se ghicește altceva. Tot o analiză care pune la bază cultura. Cei ce spun că ne îngrijorăm prea mult cunosc foarte bine caracterul ciclic al crizelor și, mai ales, caracterul ciclic al angoaselor sociale. La intervale regulate, în genere la sfîrșiturile numerice de veac sau mileniu ( 1000-2000) dar și în momentele de presimțire nervoasă a marilor schimbări, societățile au obiceiul de a se îngrijora. Mai corect spus, obiceiul de a se fixa în culte macabre sau revoluționare care prezic sfîrșitul lumii sau, dimpotrivă, apariția iminentă a unei lumi noi. În aceleași momente, gîndirea structurată a elitelor naște teorii și sisteme care explică de ce e inevitabilă căderea societăților sub presiunea unui factor sau a altuia. De pildă: șocul internetului, ruptura provocată de noi forme de medicină sau prăbușirea sistemelor de transmitere a valorilor( educația). Observația celor ce pun în context aplecarea spre îngrijorare e corectă. Nu sîntem pentru prima oară în situația de a prevesti crize generale și degradări fără remediu. Însă, între cei ce găsesc motive de îngrijorare seriaosă și cei ce sînt îngrijorați de cei ce se îngrijorează, un lucru pare destul de limpede: ne aflăm într-un moment de tecere de la o lume la alta, de la o epocă istorică la alta. Certitudinea unei schimbări masive de mijloace și viziune e, dealtfel, într-un fel sau altul, cuibărită peste tot: în toate mințile și în toate societățile. Trăim într-un moment în care există o singură mare nelămurire: care va fi direcția precisă din care se va naște noua noastră cultură. În rest, certitudini: nimeni nu-și mai face iluzia că lumea pe care începem să ne-o aducem aminte tot mai greu va supraviețui sau va renaște.
XS
SM
MD
LG