Linkuri accesibilitate

Doru Petruţi: Instituţiile din Moldova nu pot face faţă unui accident de vânătoare


Doru Petruţi

Doru Petruţi

Directorul IMAS Moldova spune că „focul încrucişat” din AIE nu le va aduce beneficii membrelor alianţei.


Sociologul Doru Petruți, șeful institutului de sondaje IMAS Chișinău le-a urat deputaților din comisia parlamentară de anchetă să nu se piardă prin Pădurea Domnească, adică să-și ducă până la capăt cercetările. Dar chiar și fără ele, concluziile i se par sociologului evidente, după cum o spune într-un interviu acordat Valentinei Ursu.

Europa Liberă: Domnule Petruţi, această gâlceavă care se mai menţine în vârful puterii cu ce ar trebui să se termine?

Doru Petruţi: „Schimbul acesta de focuri încrucişat nu e o noutate. E un triunghi în care fiecare joacă un rol. Aceste roluri se schimbă între ei - avem un agresor, avem un agresat şi avem întotdeauna cineva care joacă rolul acesta de împăciuitor - îşi canibalizează electoratul şi şansele pe care le au, şi fac asta prin rotaţie. Dacă ne uităm cu puţine luni în urmă, PL era la un moment dat în poziţia în care a fost atacat. În alte situaţii era PLDM şi cu aşa-zisa alianţă pe care o face cu PCRM. Focul acesta încrucişat nu le va aduce beneficii, dar e o şcoală politică care nu ai cum să o înveţi altfel. Degeaba există consultanţi, degeaba există experţi care pot anticipa impactul unor astfel de neînţelegeri. Până la urmă lucrurile se învaţă văzând şi făcând. Forţele politice din AIE chiar ar trebui să se gândească la modul foarte serios. Dacă până acum, până la finalul lui 2012 încă mai era un soi de încredere şi poate lumea mai avea dubii şi se mai întreba - poate instituţiile astea totuşi funcţionează, uite ceva schimbări, uite unii se străduiesc – mai exista un soi de speranţă că lucrurile vor merge în direcţia potrivită, dar acum ne e foarte greu. Ei bine, evenimentele din ianuarie au dat un răspuns categoric şi final. Instituţiile în Republica Moldova nu pot face deocamdată faţă la un caz până la urmă simplu, care ar putea fi redus la un accident de vânătoare şi atât.”

Europa Liberă: Ce trebuie să facă ei ca să recâştige încrederea?

Doru Petruţi: „În primul rând, am rămas surprins de prestaţia destul de slabă de a rezolva la nivelul comunicării publice o situaţie de criză. Oamenii politici şi partidele din cadrul AIE au acţionat lent, cu întârziere, nu şi-au scos repede instituţiile menite să rezolve un astfel de caz. Sunt lucruri până la urmă de manual. S-a împlinit o lună şi drept rezolvare avem o Comisie parlamentară care, speranţa mea e, să nu se piardă, să nu rămână şi ea pe-acolo prin Pădurea Domnească.”

Europa Liberă: Partenerii de coaliţie au ajuns să se răzbune.

Doru Petruţi: „Eu aş privi lucrurile şi din prisma unor teste de ordin politic. Liderii şi partidele politice cred că îşi testează şi limitele partenerilor şi adversarilor politici. 2014 va fi un an în care vom avea alegeri. Anul acesta va fi un an electoral, dar fără alegeri. Va fi un an în care partidele se vor mişca mult mai bine şi în teritoriu şi se va pune mare accent pe imaginea partidelor, a liderilor. Iar în politică dacă nu ataci, nu câştigi.”

Europa Liberă: Şi cetăţeanul ce trebuie să înţeleagă?

Doru Petruţi: „Cetăţeanul cred că înţelege un singur lucru foarte important în aceşti trei ani, cei pe care i-au votat s-au depărtat foarte mult de promisiuni şi s-au depărtat foarte mult de populaţie, de interesele lor, de viaţa lor reală. Viaţa oamenilor din Republica Moldova e despre altceva. Priorităţile Moldovei acum sunt în altă parte, nu în direcţia unor dispute care de multe ori degenerează şi la nivelul limbajului şi la nivelul unor reacţii. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cu toţi ne-am putea aduce aminte de episoade din grădiniţă când mergeam la părinţi şi pâram nu ştiu pe cine sau venea un alt copil care spunea că fratele lui e mai mare … Lucrurile astea nu prea seamănă a politică şi a interes pentru populaţie. Iar ninge, sunt câteva maşini pe drumuri, avem nevoie să circulăm ca să muncim, să lucrăm, să ajungem la serviciu. Sunt probleme cotidiane pe care cineva trebuie să le rezolve. Soarta acestui guvern nu cred că e pecetluită. Întotdeauna sunt lucruri şi măsuri care îi pot repede apropia de populaţie, dar asta depinde de factorul politic. Aici în trei ani de zile am văzut un foarte mare accent pus pe lideri şi pe persoane, şi mai puţin pe prestaţia partidelor, şi a instituţiilor în folosul populaţiei. Eu mă aştept, acum şi ca cetăţean al Republicii Moldova, să am un stat care mai întâi să facă ceva pentru mine şi pentru populaţie şi apoi să vină să ceară impozite mai mari. Cum ar fi o astfel de abordare.”

Europa Liberă: Credeţi că se ajunge până la summitul Parteneriatului Estic, Moldova va semna acele două acorduri?

Doru Petruţi: „Eu rămân la pronosticul meu, că va fi un an electoral fără alegeri. Se va ajunge. Şi e păcat că e vorba de un capital de imagine pe care AIE l-a strâns şi l-a strâns cu foarte mari sacrificii şi cu concesii foarte mari. Capitalul acesta politic a fost strâns odată cu alegerea preşedintelui.”

Europa Liberă: Şi s-a risipit odată cu acest caz?

Doru Petruţi: „În mare măsură, da. După alegerea preşedintelui am văzut chiar şi apariţii împreună a liderilor politici, chiar şi preşedintele care i-a însoţit. O stare de uşoară acalmie… ”

Europa Liberă: Şi preşedinţia a anunţat că alegerile parlamentare anticipate nu sunt binevenite.

Doru Petruţi: „Mie mi s-ar părea un gest de suicid politic în luna ianuarie să provoci alegeri anticipate. În condiţiile în care AIE încă mai are un an de zile în care totuşi poate înregistra unele realizări. Singurele două dimensiuni bine privite pentru actuala guvernare sunt politica externă, prestarea Ministerului de Externe, şi lucruri ce ţin de liberalizarea accesului la informaţie. Dar şi aici mass-media înregistrează o turnură care tot dă multe de gândit. Tot mai multă lume înţelege că o parte din mass-media e serios controlată şi mulţi se simt manipulaţi şi cumpăraţi de anumite interese. Încrederea în mass-media fără îndoială o să scadă perioada următoare. Şi eu stau şi mă întreb, întorcând capul în toate direcţiile, ce mai rămâne în instituţii? Încrederea se stinge. Mass-media care era şi ea un pilon va înregistra regres. Încrederea în semenii din societate e la cel mai scăzut nivel din Europa. Nu prea sunt premise pentru o evoluţie pozitivă. Tot tăvălugul acesta trebuie oprit şi singurii răspunzători de treaba asta sunt cei aflaţi la guvernare, întotdeauna cei care deţin puterea.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG