Linkuri accesibilitate

„În regiunea transnistreană nu sînt instituţii care monitorizează drepturile omului în sensul adevărat al cuvântului”


Interviu cu avocatul Vadim Vieru.



Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a informat guvernul moldovean săptămâna trecută că a acceptat o nouă plângere din regiunea transnistreană din partea unui tânăr care spune că a fost răpit din Chișinău în 2009 și condamnat la 8 ani de închisoare în stânga Nistrului pentru jaf. Nu este limpede deocamdată în ce măsură autoritățile moldovene au fost implicate ori s-au ocupat de acest caz. În multe alte cazuri, cooperarea în domeniul justiției între malurile Nistrului s-a dovedit o chestiune delicată, nu numai când este vorba de cooperarea între autorități, ci și între avocați. Diana Răileanu a stat de vorbă despre principalele obstacole cu avocatul Vadim Vieru de la Chișinău, specializat în apărarea locuitorilor din Transnistria.

Vadim Vieru: „Unii colegi din regiunea transnistreană, avocaţi, dacă putem să-i numin aşa, nu prea vor să colaboreze cu avocaţii de aici pentru că ei percep avocatura ca o instituţie care colaborează tot timpul cu organul de urmărire penală, adică ei întotdeauna colaborează cu miliţia în timp ce lucrează şi chiar în unele cazuri, din spusele beneficiarilor şi din probele concrete pe care le avem, s-a demonstrat că avocaţii de acolo chiar impun clienţii, beneficiarii lor, ca să recunoască vinovăţia, chiar dacă ei nu sunt vinovaţi, pentru ca să se închidă dosarul, să obţină onorariul şi să se apuce de alte cazuri.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, există în regiune instituţii care monitorizează cum sunt respectate drepturile omului?

Vadim Vieru:
„În regiunea transnistreană nu am putea spune că sunt instituţii care monitorizează drepturile omului în sensul adevărat al cuvântului. Este instituţia Ombudsman-ului, dacă o putem numi aşa, dar care este focusat pe unele probleme sociale, dar în sensul de libertate şi siguranţă a persoanei, în sensul de tortură, în sensul de viaţă privată şi alte drepturi garantate de tratatele internaţionale, acest aşa zis avocat parlamentar nu are nicio incidenţă.”

Europa Liberă: Cît de credibil este acest avocat parlamentar?

Vadim Vieru:
„În opinia mea nu este deloc credibil, concluziile noastre diferă total de concluziile din rapoartele acestui avocat parlamentar. Sunt nenumărate cazuri de reţinere ilegală, de aplicare a torturii, de interceptare a convorbirilor telefonice, pe când dacă citim rapoartele avocatului parlamentar, rezultă că acolo totul este bine doar că salariile sunt mici şi pensiile sunt mici, adică ar fi de dorit să fie mai mari. Aceasta este singura concluzie care se deduce.”

Europa Liberă: În acest caz, avocaţii din dreapta Nistrului, într-un fel, ar fi pe cont propriu atunci când vor să apere drepturile cetăţenilor din stânga Nistrului?

Vadim Vieru:
„Sunt şi avocaţi din regiunea transnistreană care, într-adevăr, doresc să apere drepturile omului, dar de regulă aceste persoane sunt persecutate. Aici aş vorbi despre cazul dlui Stepan Popovski care este avocat. Persoana încearcă să apere drepturile deţinătorilor de teren din regiunea transnistreană şi acesta este persecutat de către şefii administraţiilor locale, chiar a fost ameninţat cu răfuiala fizică şi alte tipuri de ameninţări.”

Europa Liberă: Dacă în dreapta Nistrului cetăţenii au acces la spoturi, la broşuri care le vorbesc despre drepturi, le sugerează unde se pot adresa atunci când simt că drepturile lor sunt încălcate, care este situaţia în regiunea transnistreană?

Vadim Vieru:
„Acolo cetăţenii tot au acces la unele spoturi, dar care referă mai mult la unele drepturi care sunt încălcate în mare parte nu din vina administraţiei de la Tiraspol, adică vorbim despre violenţa în familie, la acest subiect unele spoturi sunt difuzate la televiziuni. Dar spoturi referitoare la tortură, privarea ilegală de libertate şi alte drepturi, evident că nu sunt, pentru că acestea nu convin administraţiei de la Tiraspol. Presa de acolo nu este liberă şi este cenzurată când vine vorba de publicarea unor spoturi în domeniul drepturilor omului.”

Europa Liberă: Autorităţile de la Chişinău sugerează că de prin 2009 situaţia privind diferendul transnistrean, discuţiile la acest subiect, au evoluat. La capitolul drepturile omului cum stau lucrurile?

Vadim Vieru:
„Dacă să vorbim despre cazuri individuale, cunoaştem cazurile Vardanean, Cazac, autorităţile într-adevăr la nivel de negocieri au depus careva eforturi şi aceste persoane au fost eliberate. Modul în care au fost eliberate este o altă întrebare, pentru că acestea, de fapt, au fost graţiate, or graţierea presupune că persoana se consideră a fi vinovată dar este iertată. În alte cazuri situaţia în domeniul drepturilor omului nu s-a îmunătăţit chiar dacă s-a schimbat liderul administraţiei de la Tiraspol. Despre acest fapt vorbesc cazul lui Alexandru Coliban, care a fost mediatizat în ultimul timp, cazul deţinutului Eriomenko, care este un om de afaceri şi a fost privat de toate afacerile şi proprietăţile sale şi acum este deţinut în arest preventiv şi de la el se solicită o sumă destul de mare de bani pentru a fi eliberat.”
XS
SM
MD
LG