Linkuri accesibilitate

PLDM şi PD se acuză reciproc că ar dori să provoace alegeri anticipate


Valeriu Streleţ

Valeriu Streleţ

Liderul fracţiunii liberal-democrate Valeriu Streleţ spune că PLDM nu optează pentru distrugerea Alianţei, ci pentru purificarea ei.

Replica PLDM la acuzaţiile lui Marian Lupu, preşedintele Parlamentului şi lider al democraţilor, a fost pe măsura acuzaţiilor ce li se-au adus: deputatul PLDM Valeriu Ştreleţ a vorbit la o conferinţă de presă de reacţii isterice, „învinuiri delirante” şi a avertizat că partidul său nu va permite „sacrificarea intereselor R. Moldova de dragul intereselor lui Plahotniuc”. Din nou, Valentina Ursu.

După ce speaker-ul Marian Lupu a declarat că între deputaţii comunişti şi cei liberal-democraţi ar exista o înţelegere, preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ a spus că şeful Legislativului doreşte să provoace alegeri anticipate şi vrea să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea moldavă.

Valeriu Streleţ: „Este absolut lipsită de sens orice încercare de a insinua înţelegeri, conspiraţii şi noi alianţe. Şi considerăm că această poziţie a domnului Lupu este provocatoare şi iresponsabilă. Din aceste declaraţii, am înţeles că dumnealui se disociază de guvernare, doreşte alegeri anticipate şi nu-şi doreşte asumarea unor responsabilităţi pentru integrarea europeană. Dar procesul de integrare europeană înseamnă, în primul rând, totuşi decriminalizarea Republicii Moldova şi neadmiterea atacurilor asupra proprietăţilor de stat. Se creează impresia că se repetă unul şi acelaşi scenariu: imediat cum apare o situaţie de criză, sunt vehiculate învinuiri despre harbuz, despre o coaliţie PLDM-PCRM. Încercările de a pune pe acelaşi cântar integrarea europeană şi guvernarea democratică cu imaginea şi interesele, şi scopurile lui Vlad Plahotniuc nu au nicio şansă de izbândă. Mesajul nostru este unul foarte clar: noi nu vom permite sacrificarea viitorului Republicii Moldova, de dragul intereselor lui Vlad Plahotniuc.”

De asemenea, Valeriu Streleţ a declarat că PLDM nu optează pentru distrugerea Alianţei, ci pentru purificarea ei.

***

Liderul liberalilor, deputatul Mihai Ghimpu e de părere că deputaţii liberal-democraţi trebuiau să fie în sala de şedinţe a Parlamentului, ca să demonstreze unitatea Alianţei pentru Integrare Europeană. Mihai Ghimpu mai spune că reglările de conturi sunt mai puţin importante decât soarta cetăţenilor ţării.

Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu: „Azi PLDM-ul trebuia să fie în sală, să demonstreze tuturor că, indiferent de problemele care există în cadrul Alianţei, când e vorba de oameni, de viitorul republicii, de programul asumat, noi suntem împreună. Şi nu intrăm în joc cu comuniştii. Şi nu facem jocul lor. Din păcate, nu este aşa. Regretabil, foarte regretabil. Nici mie multe nu-mi plac şi mulţi. Dar am fost, sunt şi rămân fidel Alianţei. Fiindcă Alianţa este succesul nostru, cu toate problemele, cu toată contrabanda, cu toată corupţia, cu tot: hoţiile, mârşăveniile, manipulările, minciunile. Noi mergem încet, dar mergem înainte. Şi poate nu datorită nouă doar. Dar datorită prietenilor noştri, întrucât avem sprijinul Uniuni Europene, Statelor Unite şi al multor state, care vor să ajute Republica Moldova să iasă din spaţiul care ne-a asuprit şi ne-a distrus conştiinţa de om, de neam. Şi Alianţa aparţine nu nouă, nu este meritul nostru. Alianţa înseamnă meritul celor care au votat. Aceasta trebuie să rămână sfânt pentru noi.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar până la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, AIE rămâne unitar?

Mihai Ghimpu: „Dacă nu rămâne, mă duc la vânătoare.”

Amintim că şedinţa specială a Parlamentului urma să aibă loc în baza cererii depuse ieri de către deputaţii comunişti. La şedinţa de astăzi, deputaţii PCRM au dorit ca speaker-ul Marian Lupu şi prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc să fie demişi din funcţiile pe care le deţin.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG