Linkuri accesibilitate

Premierul Vlad Filat sugerează Procurorului General să-şi dea demisia de onoare


Vlad Filat
Vlad Filat

Primul ministrul răspunde întrebărilor Valentinei Ursu în cazul omorului de la vânătoare, din pădurea de la Făleşti.


Europa Liberă: Într-o declaraţie, prima publică, după ce un lider de opinie, Sergiu Mocanu a anunţat că procurorul Zubco l-ar fi ucis din greşeală pe un reprezentant al mediului de afaceri, un tânăr, încă luna trecută, la finele lui decembrie, procurorul general spune că este gata să se supună anchetei oricărei instituţii a statului, ca să-şi demonstreze nevinovăţia. Întrebarea firească e de ce atât de târziu se cunoaşte despre acest caz?

Vlad Filat: „Răspuns la această întrebare urmează să ofere ancheta. Cert că acest caz nu este unul care poate fi trecut cu vederea. Noi putem să înţelegem multe lucruri, dar atunci când este vorba de viaţa unui om şi după care încercarea de a fi muşamalizat acest caz tragic, aceasta categoric ne obligă să luăm atitudine şi categoric cei care au încercat să muşamalizeze acest caz să fie traşi la răspundere.”

Europa Liberă: Totuşi cine are cea mai mare responsabilitate? Modul în care anchetatorii investighează cazul a fost criticat de către Ion Bodrug, viceministru de interne. El a lăsat să se înţeleagă faptul că Procuratura a sugerat Ministerului de Interne să nu se implice în acest caz. Cine e cu răspunderea?

Vlad Filat: „Ancheta urmează să stabilească responsabilitatea instituţiilor statului şi funcţionarilor din aceste instituţii. Pe mine mă pune în gardă că a existat o complicitate. Eu vreau să vă spun că nu au fost prezentate informaţiile care urmau să fie prezentate într-o manieră promptă de către instituţii.”

Europa Liberă: În calitate de premier, când aţi aflat despre acest caz?

Vlad Filat: „Am aflat despre acest caz tragic în urma acelei conferinţe de presă. Şi mai puţin contează numele celui care a organizat acea conferinţă de presă. Pe mine mă pune în gardă şi faptul că alte instituţii – aici nu este vorba doar de Procuratura Generală sau de Ministerul Afacerilor Interne – nu au informat. Spre exemplu, la acea vânătoare a participat şi directorul Agenţiei „Moldsilva”, domnul Ion Lupu. Era de datoria dânsului directă să fiu informat despre acest incident, mai cu seamă că, în data de 6 ianuarie, după ce am aflat despre aceasta, l-am întrebat personal despre cele întâmplate şi despre cei care au participat la acea vânătoare şi trebuie să recunosc cu regret că am fost minţit cu neruşinare. Acest lucru iarăşi este unul regretabil. Dacă este să ne uităm la această comunicare, care a început să fie făcută vizavi de acest caz, cred că trebuie să separăm lucrurile.

Ancheta urmează să stabilească circumstanţele. Însă există responsabilitatea procesuală, dar şi responsabilitatea morală a celor care deţin funcţii în instituţii importante ale statului. Eu am vorbit nu o dată despre necesitatea urgentării reformei Procuraturii Generale. Şi aici este mai puţin important numele celui care este procuror general. Este vorba despre o instituţie care are atribuţii legale şi care poate, după cum vedem, în baza acestui caz, să tăinuiască moartea unui om sau, cel puţin, să nu o prezinte în procedură legală. Şi aceasta încă o dată ne arată că noi trebuie să insistăm, cât mai urgent, să asigurăm reforma acestei instituţii, pentru ca ea să vină să facă parte dintr-un sistem funcţional al justiţiei în Republica Moldova.

În caz contrar, tot efortul pe care l-am depus până în prezent în reformarea CNA, în instituirea CNI, reformarea Ministerului Afacerilor Interne, reforma justiţiei va fi în zadar. Lucrul acesta ne arată foarte clar că trebuie să insistăm şi asupra acestui fapt voi insista, la prima şedinţă a Consiliului Alianţei.”

Europa Liberă: Ziceam că, după 2 săptămâni de tăcere, pentru că acest omor s-a produs la 23 decembrie, procurorul general, domnul Zubco, a făcut astăzi o declaraţie publică. Ce e drept, nu se spune dacă a fost sau nu la vânătoare în acea dată. Indirect domnul Zubco vă reproşează sau poate mai exact vă acuză pe dumneavoastră de cinism şi neagă acuzaţiile de omor care i se aduc. El face referire la declaraţiile pe care le-aţi făcut dumneavoastră, spunând că în Republica Moldova legea este egală pentru toţi şi aţi dat indicaţii referitor la efectuarea unei anchete din partea Ministerului de Interne pe marginea acestui caz.

Vlad Filat: „Doamnă Ursu, încă o dată, revin în a spune: este vorba despre viaţa unui om. În al doilea rând, eu chiar nu înţeleg această reacţie cu caracter politic a procurorului general, care trebuie să se concentreze asupra respectării legalităţii în Republica Moldova.

Eu cred că domnul Zubco, înainte de a face un comunicat de presă în care să dea aprecieri politice, ar fi trebuit personal să facă o informare asupra împrejurărilor acelui tragic eveniment, în cadrul căruia ş-a pierdut viaţa cetăţeanul Paciu Sorin: a participat, nu a participat la acea vânătoare, care au fost acţiunile dânsului, în calitate de procuror general, ce măsuri a luat ca să fie asigurată, pe de o parte, obiectivitatea anchetei, pe de altă parte, transparenţa care să nu ducă, după cum vedem, la diferite insinuări şi interpretări. Eu am luat act de această declaraţie. Asupra consecinţelor mă voi pronunţa mai târziu.

Voi continua discuţiile, aşa cum am spus, şi cu colegii din Alianţă. Dar categoric vreau să vă spun că a fost şi este de datoria mea, în calitate de prim-ministru, mai mult decât atât, am fost şi acuzat în modul cel mai direct, nu indirect, de complicitate la tăinuirea omorârii unui om. Era şi firesc să reacţionez. Şi în continuare vreau să vă spun că îmi pare stranie această reacţie bolnăvicioasă, atunci când am solicitat o investigaţie din partea Ministerului Afacerilor Interne. Or, aceasta indică că nu este interes pentru a fi cunoscute toate circumstanţele. Şi lucrul acesta este foarte grav.”

Europa Liberă: Totuşi viceministrul de la interne spunea că Procuratura ar fi insistat pe ideea să se ocupe doar această instituţie de cazul respectiv. Cum să înţelegem? Pe de altă parte, totuşi trebuie să existe o colaborare între structurile de forţă ale statului.

Vlad Filat: „Din informaţiile pe care le am la ora actuală, într-adevăr solicitarea a fost ca să fie investigat cazul doar de Procuratură.”

Europa Liberă: E un precedent?

Vlad Filat: „Au mai fost cazuri de genul acesta. Dar încă o dată: interesul, în primul rând, al procurorului general ar fi fost ca de această investigaţie să fie preocupată nu doar Procuratura, fiind conducător al acestei instituţii, dar şi cei de la poliţie. Acuma, dincolo de aspectul pur juridic, eu cred că ar fi fost foarte corect – din păcate, oricui pot să i se întâmple cazuri nefericite – dacă informarea asupra acestui caz era făcută însuşi de procurorul general.”

Europa Liberă: Între timp, unii deputaţi comunişti au anunţat că vor cere convocarea unei şedinţe extraparlamentare, pentru a elucida acest caz. E posibil să fie convocată?

Vlad Filat: „Eu tare nu vreau ca acest caz să fie folosit în scop politic. Şi chiar fac apel la toţi politicienii din Republica Moldova să facă abstracţie de interesele politice pe care le au, să se concentreze asupra fondului problemei. Noi avem nevoie de o instituţie funcţională. Noi avem nevoie ca instituţiile statului să îşi facă meseria, pornind de la norma legală, nu de la interesul de partid sau de la interes îngust, pornind de la grupurile de interese. De aceea eu cred că comuniştii, în primul rând, ar trebui să-şi aducă aminte cum au tăinuit omorârea lui Valeriu Boboc, cum au tăinuit multe alte crime pe perioada guvernării lor, cum au tăinuit arestarea ilegală, maltratarea tinerilor în zilele de 6-7 şi după 7 aprilie 2009 şi să se concentreze, dacă ei sunt sinceri, în a contribui la această reformă.

Eu vreau să vă spun că acest caz ne face încă o dată să ne trezim la realitate. Sigur pentru noi anul 2013 este unul decisiv. Trebuie să finalizăm negocierile pentru semnarea acordurilor cu partenerii noştri europeni . Dar mai important decât aceste acorduri este construirea unui stat democratic bazat pe lege în ţara noastră. Nu are sens să devenim ţară asociată cu Uniunea Europeană, fără ca să avem instituţii funcţionale. Deci lucrul acesta ne-a fost întotdeauna o prioritate. De aceea eu cred că şi colegii de Alianţă, întreaga guvernare va reacţiona, în consecinţă. Eu nu cred că cineva are interes să-şi asume fărădelegile cuiva. Eu nu cred că guvernarea, nu contează denumirile partidelor şi nu doar guvernarea, are interes să se asocieze sau să devină complice la tăinuirea unui omor, fie el şi din imprudenţă. Aceasta, de fapt, ancheta urmează să stabilească. Dar situaţia este una foarte gravă. Şi ea trebuie să aibă rezolvare, reieşind din această gravitate.”

Europa Liberă: Acest caz tragic poate cumva să zdruncine temeinicia Alianţei pentru Integrare Europeană?

Vlad Filat: „Eu sper foarte mult că acest caz ne va face să fim mult mai raţionali şi mult mai responsabili. Revin în a spune că această situaţie nu ţine de Alianţă, nu ţine de opoziţie-guvernare, ţine de modul în care funcţionează instituţiile în statul nostru. Iar instituţiile au menirea să funcţioneze şi să acţioneze prompt în interesul cetăţeanului, indiferent de opţiunile politice pe care le are. Deci instituţiile trebuie să fie în slujba fiecărui cetăţean şi a tuturor cetăţenilor împreună.”

Europa Liberă: Nu aţi spus clar: trebuie sau nu convocată o şedinţă extraordinară a Parlamentului?

Vlad Filat: „Clarificarea trebuie să fie una care să nu aibă ulterior posibilitatea de revenire. Deci trebuie să punem punct la acest capitol. Sigur va fi necesară instituirea unei comisii speciale de anchetă. Este vorba nu doar de participarea la acea vânătoare la care a fost omorât cetăţeanul Paciu Sorin. Este vorba şi de participarea unor judecători. Deci trebuie să fie dată calificarea respectivă şi, încă o dată, dincolo de ancheta efectuată de către Procuratura Generală, de altfel, iarăşi foarte straniu, fără a atrage în ancheta respectivă Ministerul de Interne, întrebarea vine una firească: cât de obiectivă va fi această anchetă, dacă în situaţia în care s-a produs uciderea, a fost prezent şi procurorul general?

Eu înţeleg acum atacul acesta care vine frontal împotriva mea din partea procurorului general. Este aşa o vorbă: „Cea mai bună apărare este atacul”. Însă este şi aspectul juridic, dar şi cel moral. Eu las pe conştiinţa dânsului această reacţie. Doar că aş vrea să mai spun ceva: atunci când procurorul general al Republicii Moldova direct încearcă să tăinuiască circumstanţele, în care a decedat un cetăţean al Republicii Moldova, fiind în acea situaţie în care s-a produs uciderea, cum eu pot să am încredere, în calitate de prim-ministru, în calitate de cetăţean al Republicii Moldova vizavi de modul în care se investighează cazurile atacului raider, când a fost acel atac asupra securităţii economice a Republicii Moldova? Cum eu pot să am încredere vizavi de multe alte dosare care sunt la ora actuală în administrarea Procuraturii Generale? Deci este vorba şi de autoritatea morală.

Eu înţeleg că poţi să ai sprijin politic, eu înţeleg că poţi să te bazezi pe el, dar fără autoritatea morală în conducerea acestei instituţii, este foarte greu să oferi şi rezultat. De aceea, din punctul meu de vedere, şi eu îl expun, pornind şi din interesul de a nu aduce prejudiciu anchetei şi ca să nu existe discuţii pentru perioada de viitor, eu cred că este necesară, dar iminent necesară demisia procurorului general. Dar, în acelaşi timp, este necesară constituirea unui grup parlamentar cu participarea reprezentanţilor din toate fracţiunile, cu participarea experţilor naţionali, internaţionali, cu reprezentanţii guvernului, pentru a elabora cadrul normativ din Republica Moldova, în vederea reformării Procuraturii Generale. Acest lucru urmează a fi realizat foarte rapid. Aceasta nu înseamnă că viteza trebuie să înlocuiască calitatea. În fond, modelele de reformă sunt cunoscute, doar că trebuie să existe această viziune. Şi ea trebuie să fie implementată.”

Europa Liberă: Ştiţi ce rămâne neclar? Pe de o parte, sunt voci care spun că aţi fi în complicitate cu liderul Mişcării Antimafie, Segiu Mocanu, iar pe de altă parte, sunt voci care spun că aţi fi în complicitate cu prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc care ar fi ştiut despre acest caz, poate chiar înainte dumneavoastră.

Vlad Filat: „Şi nu este o situaţie stranie şi nu este pentru prima dată. Eu am deja această deprindere să fiu responsabil de tot ce se întâmplă în Republica Moldova. Nu că vreau să fug de responsabilitate, dar acuzaţiile vin din ambele direcţii. Şi aceasta nu că mă afectează, dar mă face, încă o dată, să fiu mult mai hotărât de această dată.”

Europa Liberă: Dar cu unul dintre ei aţi vorbit despre acest caz, fie cu Vlad Plahotniuc, fie cu Sergiu Mocanu?

Vlad Filat: „N-am avut nicio comunicare în acest sens nici cu unul, nici cu altul. Tot ceea ce am făcut, ca şi reacţie, reiese din calitatea mea de prim-ministru al Republicii Moldova şi din calitatea mea de cetăţean. De această dată, eu nu voi renunţa. Eu am renunţat o dată, pentru că am avut nevoie să alegem preşedintele Republicii Moldova şi să oferim stabilitate politică ţării, ca să nu avem tensiuni în Alianţă. Şi uitaţi-vă unde am ajuns. Eu nu-mi doresc ca peste o perioadă scurtă de timp să avem multe alte cazuri cărora nu doar urmează să oferim explicaţii, dar şi să ne asumăm responsabilităţi. De aceea, încă o dată, este prea mut. Au fost multe situaţii care au arătat asupra necesităţii urgentării reformei, dar şi asupra capacităţii actualului conducător al Procuraturii Generale de a înfăptui o administrare echidistantă depolitizată a instituţiei. Acest caz tragic ne demonstrează că mai departe nu se poate aşa.”

Europa Liberă: Cu ceilalţi doi lideri din Alianţă, colegii dumneavoastră, cu domnul Lupu, cu domnul Ghimpu aţi discutat pe marginea acestui subiect?

Vlad Filat: „Aştept să revină dânşii din vacanţă, pentru a discuta în Alianţă nu doar acest subiect. Avem multe subiecte să le discutăm. Dar insist în a spune că această situaţie este mult deasupra discuţiilor care trebuie să fie în Alianţă. Este vorba de viaţa unui om. Şi aici deja toate înţelegerile politice, acorduri de Alianţă şi aşa mai departe nu-şi mai au locul. Deci este vorba de decizii responsabile, care vizează întreaga societate.”

Europa Liberă: Finalitatea acestui caz tragic o vedeţi? Care ar fi?

Vlad Filat: „Eu contez pe o anchetă obiectivă. Şi cred că această anchetă va elucida toate circumstanţele, dar şi va servi o bună lecţie pentru viitor. Din păcate, mai des se întâmplă în Republica Moldova că trebuie să pierdem vieţi omeneşti, pentru a trage învăţăminte.”
XS
SM
MD
LG