Cărți și topuri 2012

„Cărți cu toptanul” în 2012, pentru a prelua formula lui Emil Galaicu Păun, și în lumea largă, nu numai în cea românească, iar, practic, toate marile ziare și reviste de prestigiu cu rubrici culturale și-au alcătuit clasamentele lor. Cele mai bune 10, 20 sau 100 de cărți ale anului, au fost inventariate, semnalate pe scurt sau pe mai larg, arareori gusturile unei ambianțe culturale, britanică, franceză sau americană, suprapunîndu-se pentru a pune în evidență aceeași carte, același autor.

Pentru criticii britanici ai prestigiosului săptămînal The Economist, romanul anului ar fi Brings Up the Bodies, al lui Hilary Mantel, cel de-al doilea volum al trilogiei unui autor distins cu Man Booker Prize, ficțiune axată pe Anne Boleyn, cea de-a doua soție a regelui Henric al VIII-lea și pe sarcinile ei. După formula criticilor, un roman făcut de o singură expresie remarcabilă: „stoarsă de sînge”.

Dacă în Statele Unite s-a preferat, în general, formula mai generoasă de 100 de cărți cele mai remarcabile ale anului, clasificate în ordinea alfabetică a titlurilor, New York Times a oferit și o listă restrînsă în care, pe primul loc se situează Freedom un roman de Jonathan Franzer despre care s-a discutat mult la apariția sa în august. Freedom este istoria unei familii americane, Berglund, din clasa de mijloc, liberală, de-a lungul ultimelor decenii ale secolului XX, pînă în ajunul anilor administrației Obama. După formula unui critic britanic, cartea ar fi extrem de atrăgătoare pentru cei care continuă să creadă că romanul este un lucru demodat, care, atunci cînd este bine scris, pune în lumină personaje imaginate într-o narațiune de forță, într-un context social. Pentru acest gen de cititori Freedom are savoarea unui Paradis pierdut modern.



Criticii francezi ai revistei Lire consideră drept prim roman al anului tot opera unui autor american, Donald Ray Polock, cu titlul tradus Le Diable tous le temps, apărut la Albin Michel în traducerea lui Christophe Mercier. „Citiți acest roman, țineți în mînă o capodoperă”, îndeamnă publicația franceză, vorbind despre „o descriere ce ține cititorul sub hipnoză” a vieții unor personaje decăzute și terifiante dintr-un orășel pierdut din sudul statului Ohio. „Liric și sălbatic, Donald Ray Pollock își pune întrebări asupra răului și a izbăvirii.”




La secția roman francez, revista pariziană, recomandă cartea unui elvețian, Joël Dicker, La verité sur l'Affaire Harry Quebert, publicată la editura De Fallois și care se ocupă tot de... societatea americană, în anul de grație 2008. După formula celebrului și îndrăgitului critic, Bernard Pivot, „dacă vă băgați nasul în acest roman gros, ați încurcat-o: nu vă veți putea reține să citiți pînă la cea de-a 600-a pagină, veți fi manipulat, derutat, siderat, agasat, pasionat de o poveste cu multiple salturi, piste false și lovituri de teatru”.

600 de pagini are și un volum din categoria non-ficțiune, istorie, care, lucru mai rar, a fost apreciat unanim de criticii de pe cele două maluri ale oceanului, Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe, 1944-56, semnat de Anne Applebaum și apărut la Londra la editura Doubleday. O carte despre care s-a vorbit și la Europa Liberă, a unei ziariste și cercetătoare ce s-a bucurat de premiul Pulitzer, pentru Gulag, volumul ce a precedat această istorie a unui deceniu considerat decisiv în parcursul post-belic al Europei.

La aceeași categorie de carte francezii recomandă Congo, une histoire (Congo. Een geschiedenis) tradus de Isabelle Rosselin din olandeză la editura Actes Sud, apreciată drept un eseu-anchetă pasionantă, ce te-ar face să te întrebi dacă zicala „nenorocirea unora, fericirea altora” nu a fost inventată special pentru a defini Congo-ul. Nominalizate drept cărți de non-ficțiune ale anului în sfera istoriei au fost și La Russie contre Napoléon. La Bataille pour l'Europe (1807-1814) de Dominic Lieven (Editions des Syrtes) și Le Cas Eichmann. Vu de Jérusalem de Claude Klein (Gallimard).

Intre multele volume atașate lumii artei, revistele literare recomandă Music as Alchemy: Journeys with Great Conductors and their Orchestras, de Tom Service (Faber and Faber), despre care în The Economist se scrie: un prezentator de radio britanic, „mînat de un entuziasm infecțios și ușor de contractat, se concentrează asupra a ceea ce se petrece atunci cînd un dirijor ridică bagheta și oferă cîteva opinii strălucitoare din interior.”

Recomandată călduros a fost și masiva biografie a unui celebru desenator al Americii de Nord, Saul Steinberg: A Biography, de Deirdre Bair (Nan Talese/Doubleday). Biografia este cu atît mai interesantă cu cît oferă un fundal amplu al originilor românești ale artistului, născut în 1914, și a lumii bucureștene în care, povestește el, a fost stigmatizat în anii interbelici ai ascensiunii Gărzii de Fier; o perioadă cînd, pentru a-l cita cu umorul mai mult sau mai puțin negru ce l-a caracterizat, „pînă și cîinii ne priveau cu un aer de reproș”.

Steinberg, care a făcut studii de arhitectură la Milano, din 1933, s-a refugiat la începutul războiului, via Lisabona, în Statele Unite, în iunie 1941. Cum cota de refugiați români acceptați fusese depășită, artistul avea să fie îmbarcat pe un alt vas și trimis în Republica Dominicană. Intrarea în Statele Unite i-a fost acceptată după un an de așteptare sterilă, la umbra plaselor ce protejau refugiații de țînțari și, cum relatează pasionanta biografie, după o explorare euforică a Manhattan-ului, avea să fie încorporat în trupele de marină și trimis în război, în misiune în... China.

Cărți, cărți cu toptanul, așadar, ce așteaptă doar să fie citite și, de ce nu, traduse și în R. Moldova și România.