Nu că aş fi citit pe parcursul anului doar capodopere, dar parcă îmi vine mai greu ca niciodată să aleg din cele 50 de titluri, prezentate în 2012, doar 10, cele mai bune, cum ar fi un comando de elită. Şi asta deoarece, exceptând câteva cărţi – „de citit în tren/pe plajă”, ziceţi-le cum doriţi –, eu le-aş alege pe toate, cu toptanul! Totodată se cuvine să atrag atenţia că selecţia mea este departe de a fi una „obiectivă”; din contră, alegerea cade asupra scrierilor care-mi spun ceva, ca de la autor la autor. Parafrazându-l pe Dan C. Mihăilescu, vă prezint aşadar cărţile care m-au făcut – fie şi post-factum – scriitor (ce frumos ar fi fost dacă le citeam, cel puţin câteva din ele, la vârsta formativă, acum 20-30 de ani, chit că unele nici nu erau scrise pe-atunci!), ceea ce nu înseamnă că acestea nu se dau la lectură şi unor „simpli cititori”, dacă vor mai fi existând şi dintr-aceştia...
Înainte însă de a face „strigarea finală”, se cuvine să precizez că, oricât de tare mi-aş fi dorit să aibă o „acoperire naţională”, selecţia se întinde doar asupra cărţilor accesibile, fie că se găsesc în Librăriile Cartier & Pro Noi, fie că le-am cumpărat la Bookfest & Gaudeamus, fie că le-am primit în dar. „Dar din dar se face rai”, zice-se; nu-i mai puţin adevărat că printre acestea s-au numărat şi destule „cadeaux empoisonnés”, dar asta face parte din riscurile meseriei. „Nu citiţi niciodată cărţi bune, îşi îndruma studenţii Theofil Simenschy, iar după o pauză prelungită adăuga: Există prea multe cărţi foarte bune şi excepţionale, ca să pierdeţi timpul cu cele bune”. Cu voia Dvs., voi pune în capul listei câteva capodopere, în ordinea în care au fost redactate:
Alejo CARPENTIER, Paşii pierduţi, Curtea Veche, 2008;
Adolfo BIOY CASARES, Visul eroilor , Curtea Veche, 2009;
Pauline REAGE, Povestea lui O, Trei, 2007;
Gunter GRASS, Toba de tinichea, Polirom, 2012;
John UPDIKE, Fugi, Rabbit, Humanitas, 2008.
Sunt cinci titluri, alias jumătate din lista finală: primul a apărut în 1953, următoarele două în 1954, cel de-l patrulea în 1959, şi ultimul în 1960. Un deceniu decisiv pentru literele europene şi chiar mondiale: Bătrânul Continent îşi regândeşte critic trecutul recent; Lumea Nouă scoate pe piaţa de idei o marfă foarte întrebată, „realismul magic”, şi care-i va în-Nobel-a pe câţiva dintre scriitorii latino-americani, nu şi pe primus inter pares, Alejo Carpentier. („Ce caută aici romanul erotic al lui Pauline Reage, Povestea lui O?”, se vor întreba unii; ei bine, eliberarea simţurilor mi se arată la fel de importantă ca şi eliberarea conştiinţelor.) Sunt cărţi/autori de recitit, atât pentru frumuseţea scriiturii, cât şi pentru forţa mesajului, că-i vorba de o lume mitică (Paşii pierduţi, de Alejo Carpentier), sau demistificată (Toba de tinichea, de Gunter Grass). Cel puţin aceste două titluri fac parte din biblioteca (mea) ideală, abonaţi-vă la ea – în versiunea Biblioteca vorbită –, ascultându-mi „Carte[a] la pachet” de la Radio Europa liberă!
Cât priveşte cărţile „la zi”, nu mi-ar ajunge degetele de la ambele mâini, şi trebuie să mă mulţumesc cu una! Bref, dacă titlurile de „primă mână” – în cazul de faţă nu atât în sens valoric, cât strict profesional – sunt alese de „mâna care scrie”, următoarele cinci se datorează celei care întârzie între file, căutând plăcerea textului şi punctum (G – adaug între paranteze!). Iată-le, într-o [dez]ordine amoroasă aleatorie:
Joyce Carol OATES, Fiica groparului, Curtea Veche, 2008;
Ismail KADARE, Accidentul, Humanitas, 2011;
Pascal BRUCKNER, Luni de fiere, Trei, 2011;
Bernhard SCHLINK, Cititorul, Polirom, 2011;
Radu VANCU, Frânghia înflorită, Max Blecher, 2012.
(Şi exact ca-n clasele primare, pe când făceam primele operaţii de adunare/scădere, la fiecare carte trecută aici pe curat, am cel puţin una în minte – înşiră-te, mărgăritare: Omul este un mare fazan pe lume, de Herta Muller, Humanitas, 2011; Eternitatea clipei, de Zoé Valdes, Trei, 2007; Toate numele, de Jose Saramago, Polirom, 2011; Viaţa cea nouă, de Orhan Pamuk, Polirom, 2011; Roman intim, de Paul Goma, Curtea Veche, 2009. La rândul lor, acestea aruncă lungi umbre asupra altor titluri, ş.a.m.d. până se întâlnesc clasicii cu debutanţii – mă gândesc, pe de-o parte, la Suferinţe timpurii, de Danilo Kis, Polirom, 2008, şi la Povestea uitării, de Stefan Merrill Block, Humanitas, 2011, pe de-alta).
Închei aici, nu înainte de a aminti „că nu ai dreptul să deschizi o carte dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate” – de la Rainer Maria Rilke citire, de la Emilian Galaicu-Păun recomandare.
