Linkuri accesibilitate

Un Consiliu Antidiscriminare în 2013 (Moldavskie Vedomosti)


„Odată cu plecarea lui Sergiu Sârbu din PCRM, stabilitatea partidului pare total compromisă” (Timpul).


Pagina electronică a cotidianului „Adevărul” relatează că Procuratura Anticorupţie a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a fostului primar al comunei Cotul Morii, raionul Hânceşti care este învinuit de abuz în serviciu. Oamenii legii îl învinuiesc pe primar că s-ar fi îmbogăţit pe seama sătenilor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. De exemplu, procurorii îl învinuiesc că, știind locul în care urmează să fie construite casele pentru sinistraţi, a procurat în mare grabă 79 de terenuri agricole, pentru ca ulterior să solicite despăgubiri de la stat.

Publicaţia „Moldavskie Vedomosti” notează că odată cu intrarea în vigoare a Legii împotriva discriminării, la 1 ianuarie 2013, va fi constituit şi un consiliu special care să se ocupe de constatarea situaţiilor de încălcare a egalităţii. Potrivit ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, din Consiliu vor face parte cinci persoane, iar deputaţii vor alege doar candidaţii „fără apartenenţă politică”. Trei dintre aceştia, spune ministrul, vor reprezenta societatea civilă. Tot trei din cei cinci membri ai Consiliului Antidiscriminare vor avea studii juridice, notează „Moldavskie Vedomosti”. Ziariştii mai scriu că ministrul Justiţiei îşi doreşte sancţiuni dure în cazul unor tratamente discriminatorii. E vorba de amenzi de până în 60 de mii de lei sau chiar răspundere penală cu condamnări de până la şase ani de închisoare.

Preşedintele Parlamentului şi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat pentru postul public de televiziune „Moldova 1” că cei care pleacă din PCRM sunt nemulţumiţi de situaţia din partid, iar conducerea formaţiunii ar trebui să recunoască acest lucru. Oficialul a dezminţit informaţiile precum că PDM ar face presiuni asupra transfugilor din PCRM pentru a adera la formaţiunea pe care o conduce. „Aderarea se face benevol, fără invitaţii şi presiuni, pentru că aceste metode nu vin cu rezultate pe termen lung. Unii merg şi la alte partide, dar nu pot să meargă la PL şi PLDM, pentru că ideologia este foarte departe”, a declarat Marian Lupu.

Odată cu plecarea lui Sergiu Sârbu din PCRM, stabilitatea partidului pare total compromisă. Fenomenul de emigrare din acest partid ia amploare”, opinează Moni Stănilă în „Timpul”. „Cel mai mare risc al acestor dezertări e următorul: noi, moldovenii, cu cât mai multe acţiuni de acest fel vom vedea, cu atât mai tare ne vom obişnui cu ele. Vom ajunge să le considerăm normale şi vom începe să avem încredere în astfel de politicieni. Iar asta e grav şi e trist! Vom uita să ne întrebăm ce au căutat la comunişti (puterea!), ce caută acum în altă parte (puterea!) şi până când le vom tolera puterea!”, conchide autoarea.
XS
SM
MD
LG