Linkuri accesibilitate

Activiştii pentru drepturile omului sunt îngrijoraţi de întârzierea numirii de către Parlament a adjuncţilor şefului CNA

Se împlinesc aproape două luni de când parlamentul a numit şeful Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) care a fost selectat în baza unui concurs public. Cu toate acestea, experţii de la Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO) sunt de părere că această instituţie nu îşi poate îndeplini pe deplin misiunea de a lupta cu corupţia, deoarece întârzie numirea adjuncţilor directorului CNA. Experţii se întreabă de ce întârzie această numire şi în ce măsură imixtiunea politicului afectează funcţionarea Centrului National Anticorupţie. Tamara Grejdeanu are amănunte:

Conform legii, vice-directorii Centrului Naţional Anticorupţie sunt numiţi la propunerea directorului CNA. Chiar dacă o astfel de propunere a fost făcută deja de o lună, organului legislativ nu se grăbeşte sa ia o decizie. În opinia lui Sergiu Ostaf, preşedintele CREDO, organizaţie umbrelă pentru ONG-urile preocupate de drepturile omului în Republica Moldova, întârzierea vorbeşte despre incapacitatea parlamentului de a numi restul conducerii, din cauza intereselor politice ale componentelor coaliţiei de guvernare:

Sergiu Ostaf

Sergiu Ostaf

Sergiu Ostaf: „Fără adjuncţii responsabili pe domenii foarte concrete, prevenirea corupţiei şi combaterea corupţiei, angajările au loc în condiţiile în care conducerea este practic slăbită sau nu are capacitatea deplină să exercite această funcţie. Deci asta este o problemă foarte mare şi observăm că de fapt se întâmplă o reeditare a epizodului numărul unu, atunci când fracţiunile politice, în special anumite fracţiuni încearcă să exercite presiuni pentru a determina directorul instituţii să numească în anumite funcţii responsabile în cadrul CNA, fie că responsabilitatea ar reveni pentru anumite subdiviziuni teritoriale, unele persoane care sunt loiale unor interese politice.”

În acelaşi timp, Viorel Chetraru, directorul Centrului Naţional Anticorupţie spune că deşi parlamentul a insistat ca propunerile pentru postul de vice-director să vină într-o săptămână, până acum demersul său nu are nici un răspuns:

Viorel Chetraru: „Pentru moment nu am nici o reacţie din partea parlamentului, sunt în aşteptare.”

Europa Liberă: Cum afectează acest lucru funcţionalitatea centrului?

Viorel Chetraru

Viorel Chetraru

Viorel Chetraru: „Afectează foarte mult, eu nu pot fi unica persoană care pot reuşi să asigur activitatea normală a unei instituţii atât din punct de vedere administrativ cât şi din punct de vedere procesual. Sunt activităţi în afara ţării unde trebuie să fie reprezentată nu numai instituţia dar şi ţara pe domeniul respectiv, activităţi la care multe din ele nu am participat datorită faptului că nu am avut pe cine desemna. Eu sunt unica persoană numită pentru moment, deci, sigur că o afectează.”

Pentru a da o notă independenţei instituţionale, una dintre care este şi Centrul Naţional anticorupţie, mai mulţi experţi sub umbrela CREDO au identificat cele mai bune practici internaţionale şi au analizat în ce măsură legislaţia Republicii Moldova corespunde acestora. Iată concluzia la care a ajuns cercetătoarea Elena Terzi.

Elena Terzi: „În ultimul timp se observă unele îmbunătăţiri şi ultimele legi, inclusiv cele cu privire la CNA, cu privire la procuratura generală şi unele schimbări care intentează acum la SIS duc spre îmbunătăţirea situaţiei şi îmbunătăţirea scorului, deci instituţiile sunt conştiente de existenţa acestor cerinţe şi criterii la nivel internaţional. Însă unele domenii rămân în continuare destul de slabe, şi aici pot nota atât procedura de promovare internă şi numire a restului conducerii şi alte aspecte precum pedepse clar stabilite pentru influenţa politică şi instrucţiunea politică.

Cu toate că bugetul Centrului Naţional Anticorupţie este adoptat, reforma acestei instituţii întârzie. Lipsesc conducătorii instituţiei care ar selecta lucrătorii ce trebuie să lupte cu corupţia . În opinia experţilor, acest lucru descurajează societatea civilă şi ar demonstra că politicul încearcă să-şi asigure loialitatea acestei instituţii.

XS
SM
MD
LG