Linkuri accesibilitate

... în care se discută despre timp şi ne-timp.

Pentru a citi capitolele anterioare, faceţi click aici.

Tu: Astăzi este ziua ta de naştere: 13 august.

Eu: Da. Este ziua mea de naştere: 13 august.

Tu: Dar vezi că... această zi a ta pe care te-ai gândit s-o petreci de unul singur, în linişte şi tăcere, începe, după cum am precizat, la ora 17, adică 5 d.a.? Iar acuma este... abia ora...

Eu: Cât este ora acuma?

Tu: Uită-te la ceas!

Eu: Nu am ceas. De mulţi ani nu mai port un ceas. Şi nu mă uit la ceas să aflu ora.

Tu: Ceea ce ar însemna că pentru tine timpul a fost suspendat?

Eu: Timpul îşi urmează cursul lui dintotdeauna, din epoca în care nici nu exista timp...

Tu: Aşa? Dacă nu exista timp, ce exista atunci?

Eu: Exista ne-timp.

Tu: Poţi să-ţi imaginezi ceva de felul ne-timp?

Eu: De ce: nu? De ce: nu?

Tu: Să lăsăm metafizica pentru altă dată. Nu uita că astăzi este ziua ta şi că te-ai hotărât...

Eu: Da, m-am hotărât. Şi te rog să nu-mi mai aminteşti ce-am hotărât şi ce n-am hotărât că mă plictiseşti.

Tu: Fie, dar adu-ţi aminte că nu ai decât şapte ore din ziua ta! Şi dacă-i aşa, atunci ai face bine să... fii... gata pentru acele şapte ore!

Eu: Şi adică de ce aş fi eu obligat să mă pregătesc ca să fiu gata?

Tu: Pentru că nu se ştie ce va urma după ce vor expira acele nenorocite şapte ore!

Eu: De ce: nenorocite?

Tu: Pentru cât că... din cele 24 de ore nu ţi s-a făcut parte decât de şapte! Nici măcar de a treia parte din zi...

Eu: Cum: a treia parte?

Tu: Da. O zi şi o noapte fac 24 de ore. Dacă te năşteai la ora 0, aveai dreptul să pretinzi că le ai pe toate. Dar venind tu pe lume când ai venit, ţi-ai redus rezerva ta de timp cu... 14+3 care fac 17, iar plus cele 7 ale tale fac exact 24. 17 ore pierdute!

Eu: Cum adică: pierdute? Dar aşa a fost să fie.

Tu: Dar ai fi putut să te naşti la ora 0! Sau la ora 1. Dar vezi că ai scos primul ţipăt abia la... ora 5 p.m.

Eu: Să lăsăm chestiunea asta, la fel ca pe cea cu ne-timpul...

Tu: Da. De data asta vii Dta cu propunerea. Acea cu ne-timpul, a fost a mea. Asta este a Dtale. Uite ce ţi-aş sugera: acum, la această oră, pot să-ţi aduc la cunoştinţă că este abia... ora şapte!

Eu: Şapte! Aşa devreme? Ceea ce înseamnă că până la 5 mai am – cât? Zece ore!

Tu: Da. 10 ore. Şi ce doreşti să faci în aceste 10 ore?

Eu: Nimic altceva decât să stăm în linişte şi pace, să nu mă gândesc la nimic, să nu-mi amintesc nimic – să-mi limpezesc sufletul, - pentru că astăzi este ziua mea de naştere.

Tu: Impropriu! Pre-ziua ta de naştere. Ziua ta începe abia la 5! Deocamdată Dta nu exişti! Eşti doar o virtualitate!

Eu: Şi dacă sânt o virtualitate, ce sânt?

Tu: Altceva nimic decât o virtualitate.

Eu: Şi atunci ce-i de făcut? Cum îmi consum acest timp-ne-timp?

Tu: Derulându-l invers.

Eu: Adică dinspre timp către ne-timp?

Tu: Da, către ne-timp.

Eu: Ce ai în vedere?

Tu: Cele ce te-au preocupat până în ziua de azi ar fi bine să le treci în revistă şi să faci o sumă, un total.

Eu: Pentru ce? La ce bun totalul?

Tu: Pentru ca să te clarifici: cu ce vii la ziua ta de naştere?

Eu: Cu ce vin? Cu nimic vin. Cu 0 vin.

Tu: De ce: cu nimic? De ce: cu o?

Eu: Pentru că tot ce am încercat să realizez până acum, totul a eşuat.

Tu: Tocmai asta se cuvine să o faci: să-ţi analizezi eşecul! Ştiu că ţi-ai elaborat o teorie proprie în problema aceasta. Ştiu că din acea teorie a rezultat că existenţa Dtale nu este decât un mare/magnific eşec!

Eu: De unde ştii?

Tu: Ştiu câte ceva şi eu. M-am strecurat printre notele, consemnătile, vechile tale hârtii şi acolo am dat peste un text care era intitulat scurt şi foarte sugestiv: viaţa ca un eşec.

Eu: Da? Ai avut impertinenţa să te insinuiezi în hârtiile mele? În arhiva mea?

Tu: Da. Am avut-o... Ei, bine, să lăsăm şi această chestiune cu eşecul şi să procedăm la recapitularea a ceea cu ce vii în faţa zilei tale de naştere.

XS
SM
MD
LG