În aceste zile, poetul Rolf Bossert ar fi împlinit - pe 16 decembrie - vîrsta de 60 de ani. Nu a fost să fie. Pe data de 17 februarie 1986 agenţiile de presă anunţau moartea prematură a poetului, precizînd că s-a sinucis la Frankfurt pe Main.
După numeroase tracasări din partea Securităţii, Bossert a părăsit definitiv România la sfîrşitul anului 1985. În jurul morţii poetului au circulat diverse speculaţii potrivit cărora Securitatea română ar fi fost implicată în această dispariţie neaşteptată. Dovezi concrete nu există.
Există în schimb dovezi documentare legate de metodele de intimidare, de presiunile exercitate asupra poetului, cît şi despre agresarea sa de
În spatele acestui nume conspirativ se ascunde autorul Franz Johannes Bulhardt (alias „Virgil Ionescu”, „Hart” respectiv „Harth”), colaborator al revistei de propagandă „Glasul Patriei” şi semnatar al unor texte hagiografice şi proletcultiste.
Rolf Bossert s-a născut pe data de 16 decembrie 1952 la Reşiţa. Aici a terminat liceul, studiind apoi la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Filologie (germana şi engleza). După terminarea facultăţii a lucrat ca profesor de germană la Buşteni, apoi ca instructor la Casa de Cultură „Friedrich Schiller“ din Bucureşti, iar de la sfîrşitul anului 1981 ca redactor la editura „Meridiane“ şi apoi la editura „Kriterion“.
Bossert a fost unul din cei mai importanţi scriitori germani din România. A debutat în anul 1971 cu poezii în revista „Neue Literatur“. Între anii 1972
Primul său volum de poezii a apărut în anul 1979 sub titlul „Siebensachen“. A urmat o carte pentru copii „Mi und Mo und Balthasar“ („Mi şi Mo şi Balthasar“ – 1980) şi un al doilea volum de poeme: „Neuntöter“ (1984).
Texte semnate de Bossert apăruseră şi în numeroase antologii, inclusiv
Titlul acestei antologii a fost inspirat din titlul unui poem semnat de Rolf Bossert.
Lirica incitantă şi subtil-ironică a lui Bossert, „născută la confluenţa dintre istorie şi real“ (precum notează Mircea Iorgulescu vis-à-vis de poezia poeţilor germani din România în prefaţa antologiei amintite) a stîrnit suspiciunile autorităţilor.
Iată finalul din „Poezia scrisă în iarnă“ în lectura regretatului autor, înregistrată pe un disc Electrecord, în traducerea lui Ioan Muşlea:
„dar cine poate / face un pas cu gândul? şi printre / ace se trăieşte anevoie. ceea ce învăţ de la începutul / iernii timpurii mă lasă rece, / băut, pe gură îmi iese porumbelul păcii alb, / capitulez. dar tot mai am un şoric / pentru tine şi cîteva vorbe bune / care nu se pot lua pur şi simplu cu mătura / ca zăpada prin oraşe.“
În anul 1983, lui Bossert i se decernează premiul cenaclului literar din Timişoara, „Adam Müller-Guttenbrunn“. Un an mai tîrziu i se interzice orice publicare în ţară. Urmează şicanele Securităţii: percheziţii, ameninţări, agresiuni, interogatorii, avertismente.
Într-un memoriu adresat în noiembrie 1985 lui Petru Enache, secretar al C.C. al P.C.R., Bossert protestează împotriva represaliilor, încheindu-şi textul cu un apel insistent: „Vă mărturisesc că în condiţiile descrise mai sus, mă tem pentru integritatea mea fizică şi pentru integritatea fizică a soţiei şi copiilor mei. Vă rog să faceţi totul ce stă în putinţa Dumneavoastră ca să se evite apariţia unui `caz Bossert`.“
Postum i-au apărut lui Bossert volumul „Auf der Milchstraße wieder kein Licht“ („Pe Calea Lactee iarăşi e beznă“, Berlin, 1986), „Befristete Landschaft“ („Peisaj limitat“, Berlin, 1993), „Ich steh auf den Treppen des Winds“ („Stau pe treptele vântului“, Frankfurt pe Main 2006 şi, într-o traducere de Nora Iuga, în limba română, la Bucureşti, în 2008).
