Linkuri accesibilitate

Cum zice Lucian Boia, România e o țară defectă. Și va fi „altfel” câtă vreme în fruntea guvernului va fi un hoț!


Cea mai vândută carte la târgul Gaudeamus a fost „De ce este România altfel?“, de Lucian Boia. Desigur, la succes a contribuit notorietatea unui istoric care a demontat multele mituri ale istoriei românilor, unele vechi și foarte vechi, altele moștenite de la comuniști sau resuscitate de ei, mai ales când vine vorba de excepționalismul românesc.

Insă s-ar putea ca cititorii care gândesc normal să aibă propriile lor îndoieli asupra normalității lumii în care trăiesc, de unde și interesul pentru o carte care întreabă de ce România este „altfel”? După propria-i mărturie, aurtorului i-a venit ideea să scrie acestă carte în urma „psihodramei politice“ din vară, când cu suspendarea președintelui Traian Băsescu, care a stârnit reacţiile de stupoare din partea forurilor occidentale şi care „a lăsat impresia că ţara e defectă“. Cartea merită citită, autorul e mai mult decît convingător, la fel și argumentele sale în dezvăluirea cauzelor înapoierilor sau doar întârzierilor noastre.

Dar, pentru că a pornit de la actualitate, rămânem la actualitatea care dă impresia, și chiar mai mult decât atât, că țara e tot mai defectă. Circulă în presă o scrisoare inițiată de universitari, cercetători, cadre didactice pre­universitare, membri ai so­ci­e­tății civile, cărorora li s-au alăturat peste 2.700 de alte semnături, prin care se cere ministrului învățământului, Ecaterina Andronescu, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor obținut printr-un jalnic plagiat, adică printr-un act de hoție caracterizată.

Stupoare, ministrul nu mai respinge plagiatul șefului ierarhic în partid și în guvern, cum o făceau până acum membrii coaliției la putere, dar își declină competența: „Vă invit să citiţi Legea învăţământului şi o să vedeţi că, din acest punct de vedere, pentru demnitari, ministrul Educaţiei nu are nicio competenţă”.

Persoane milostive au citit Legea învățământului. Au constatat că minciuna are picioare scurte. În lege nu există referiri la demnitari, încă și mai puțin despre dreptul unora sau altora, demnitari sau nu, de a obține titluri științifice prin frauda nerușinată. Însă e peste puterile Ecaterinei Andronescu să aplice legea și să retragă tilulul acordat impostorului Victor Ponta.

PSD este un partid de impostori. Doi dintre predecesorii actualului ministru al învățământului au fost siliți să părăsească postul tot pentru plagiat. De altfel, în materie de plagiat, PSD-ul are o tradiție generoasă, din care fac parte Mircea Beuran, Daniela Bartoș și alții, unii cu cariere universitare și academice. Și cum viața e plină de coincidențe bizare, și Ecaterina Andronescu este antrenată în câteva plagiate și autoplagiate, scandal în desfășurare, cu ample ecouri internaționale. Cine a sărit să-i dea o mâna de ajutor? Victor Ponta! Confreria plagiatorilor e mereu solidară. Și cam fatalistă. A plagiat ministrul învățământului! „Și ce? Asta e!”, a zis înțeleptul Victoraș.

Cum zice Lucian Boia, România e o țară defectă. Și va fi „altfel” câtă vreme în fruntea guvernului va fi un hoț! Să votați bine!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG