Linkuri accesibilitate

TI-Moldova: douăzeci de autorităţi publice centrale, multe cu funcţii de control şi supraveghere, nu au comunicat dacă au situaţii de conflict de interese


Douăzeci de autorităţi publice centrale, multe cu funcţii de control şi supraveghere, nu au comunicat dacă au situaţii de conflict de interese, deşi aşa prevede legea, se spune într-un raport de monitorizare al Transparency International-Moldova. Potrivit Ianinei Spinei, de la TI-Moldova, e de necrezut că în cele 20 de instituţii nu a fost niciun funcţionar în situaţie de conflict de interese. Monitorizarea a vizat toate ministerele, Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul Vamal, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru şi Inspectoratul Fiscal, relatează Info-Prim Neo. Ianina Spinei a adăugat că, după ce activitatea activitatea Comisiei Naţionale de Integritate a fost tergiversată în 2012, procesul de declarare şi soluţionare a conflictelor de interese nu a fost supravegheat şi nu au putut fi aplicate sancţiunile prevăzute pentru încălcarea legii. Concluzia celor de la Transparency International Moldoav este că în 2012 prevenirea corupţiei prin sancţionarea conflictelor de interese a fost egală cu zero.
XS
SM
MD
LG