Linkuri accesibilitate

Puciul USL începe abia acum (Adevărul)


Activism crescut al Federaţiei Ruse la Tiraspol (ziare.com)

Site-ul ziare.com publica o declaratie a consilierului prezidential Iulian Chifu, care a facut o vizita la Chisinau. Solicitat sa comenteze opiniile exprimate de vicepremierul rus Dmitri Rogozin referitor la Transnistria si la implicarea Romaniei in rezolvarea diferendului separatist, Chifu spune ca oficialul rus are misiuni legate de Federatia Rusa si de Republica Moldova, nu si de Romania. Consilierul presedintelui Traian Basescu a tinut sa reaminteasca pozitia Romaniei in chestiunea transnistreana: Romania saluta deschiderea dialogului intre Republica Moldova si regiunea transnistreana, „chiar daca, din pacate, dupa un inceput incurajator la schimbarea conducerii autoritatilor separatiste, observam mai nou pasi inapoi si limitari tot mai importante ale dorintei de negociere”. Un „activism crescut al Federatiei Ruse la Tiraspol, pe dimensiunea militara, politica, economica, sociala, financiara” este de asemenea remarcat de Iulian Chifu, care considera ca rezolvarea conflictului transnistrean trebuie sa aiba in vedere un statut special acordat regiunii, cu conditia sa fie unul just si durabil. Romania sustine integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta politica a Republicii Moldova, in granitele recunoscute international , a mai spus reprezentantul presedintiei de la Bucuresti, citat de ziare.com.

Comentariile din presa de azi de la Bucuresti au drept notă comuna ingrijorarea fata de masurile preconizate dupa alegerile din 9 decembrie de Uniunea Social-Liberala, care conteaza pe o majoritate confortabila in Parlament.

Suspendarea din vara a presedintelui Basescu a fost doar o repetitie generala, adevaratul puci abia acum va avea loc, scrie Sabin Orcan in Adevarul. Chiar daca termenul de „puci” poate fi considerat impropriu, comentatorul nu gaseste altul pentru intentia USL de acaparare a tuturor parghiilor puterii. Se doreste legiferarea controlului parlamentar asupra deciziilor Curtii constitutionale. Ele vor putea fi invalidate de legislativ. Se intentioneaza restrangerea atributiilor Agentiei Nationale de Integritate si asezarea Consiliului Superior al Magistraturii in subordinea ministrului juustitiei. Prima si a treia dintre aceste masuri ar readuce Romania la situatia din anii nouazeci, mai arata comentatorul ziarului Adevarul.

Dan Tapalaga scrie, pe Hotnews, ca tot ce se intampla este „preambulul daramarii unor institutii ridicate cu greu din ruinele post-comunismului romanesc”. „Inamicii institutiilor functionale din sistemul de justitie romanesc” vor distruge, „in numele poporului, tot ce a servit „dictaturii basiste””.

Dar romanii par sa se fi acomodat cu proasta calitate a clasei politice, constata Tom Gallagher. Comentariul sau din Romania libera compara actuala campanie electorala cu dezbaterile care au precedat alegerile legislative din 2009.
XS
SM
MD
LG