Linkuri accesibilitate

Preliminarii la vizita lui Dmitri Rogozin în Moldova


Ernest Vardanean: relaţiile economice şi energetice între Federaţia Rusă şi Republica Moldova vor fi destul de afectate



La sfîrşitul săptămînii se va afla la Chişinău şi la Tiraspol vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin, emisarul preşedintelui Vladimir Putin pentru problema transnistreană. Presa de la Chişinău speculează că domnul Rogozin ar aduce cu el şi o nouă propunere de federalizare a Moldovei, cu alte cuvinte, o varianta nouă a planului Kozak pentru rezolvarea crizei transnistrene. Reamintim că Memorandumul Kozak a fost respins in 2003 de preşedintele de atunci al Moldovei Vladimir Voronin, care iniţial fusese de acord cu el. Tamara Grejdeanu l-a intrebat pe analistul politic Ernest Vardanean cum vede această vizită şi la ce s-ar putea aştepta de la ea şi Chișinăul şi Tiraspolul.

Ernest Vardanean: „Mai întâi de toate eu nu mă aştept la nici o senzaţie şi cred că domnul Rogozin vine pentru a asculta ceea ce îi vor spune guvernanţii de la Chişinău, ţinem minte că acum chiar şapte luni, în aprilie, el a venit la Chişinău şi a vorbit destul de dur, şi la Chişinău, şi la Tiraspol despre eventualele progrese în problema transnistreană şi relaţiile moldo-ruse. Doar că de atunci, politica Chişinăului faţă de Federaţia Rusă şi abordarea problemei transnistrene nu s-a schimbat esenţial şi din câte am înţeles din presa rusă şi moldovenească, ruşii sunt destul de supăraţi pe autorităţile Republicii Moldova.

Și, iată, chiar astăzi, noi am observat un semnal foarte negativ, chiar două semnale avem, primul se referă la reţinerea câtorva camioane la vama de la Breansk, Federaţia Rusă, cu produsele agricole din Republica Moldova şi al doilea semnal amânarea vizitei domnului Alexandr Novak, ministrul energeticii Federaţiei Ruse şi domnului Valerii Golubev, vicepreşedintele companiei Gazprom la Chişinău, asta înseamnă cel puţin că relaţiile economice şi energetice între Federaţia Rusă şi Republica Moldova vor fi destul de afectate. Comportamentul oficialilor de la Moscova ne arată că ei sunt foarte supăraţi şi ne pregătesc câteva surprize foarte neplăcute.”

Europa Liberă: Cum credeţi, cum va influenţa această vizită poziţia Tiraspolului vizavi de negocierile cu Chişinăul în problema transnistreană?

Ernest Vardanean: „Nu aştept nici o schimbare esenţială, mai ales spre o direcţie pozitivă, pentru că noi vedem foarte bine că ultimele două luni, relaţiile între Chişinău şi Tiraspol s-au agravat, pentru că s-a ajuns la un punct unde contradicţiile dintre cele două părți la câteva capitole sunt practic de nerezolvat, cel puţin cel puţin în etapa actuală şi politica Rusiei faţă de Chişinău îi dă Tiraspolului nişte avantaje ca Tiraspolul să-şi întărească poziţia faţă de Chişinău.”

Europa Liberă: Vizita domnului Rogozin, ar veni oarecum în beneficiul Tiraspolului, sau este aşa văzută acolo această vizită?

Ernest Vardanean:
„Neapărat, cel puţin vizita aceasta nu va fi nici un avantaj pentru Republica Moldova .”

Europa Liberă: Într-o declaraţie pentru presa rusă, Dmitri Rogozin spunea că principalul său scop este să discute despre deschiderea unor consulate ruse la Bălţi şi Tiraspol, presa a mai scris şi că Rogozin ar veni şi cu o propunere de federalizare, se mai ascunde ceva în spatele acestor declaraţii, sau ar mai fi ceva de spus?

Ernest Vardanean:
„Dacă noi vorbim de eventuala federalizare a Republicii Moldova, eu sunt absolut convins că Dmitri Rogozin nu ne va aduce nimic, nimic oficial, acestea sunt doar speculaţii la capitolul vizitei, iar în ceea ce priveşte, consulatele la Tiraspol şi Bălţi, eu cred că Rogozin, şi în persoana lui Federaţia Rusă, ne pune o dilemă foarte grea, fie noi facem o cedare, noi cedăm dramatic în cazul deschiderii unui consulat la Tiraspol fie noi avem problemele Rusiei.”

Europa Liberă: Revendicările Rusiei în persoana lui Rogozin, ar putea fi interpretate şi ca un şantaj?

Ernest Vardanean:
„Federaţia Rusă ne spune, bine, voi chişinăuienii, ziceţi că nu sunteţi siguri la capitolul securităţii, siguranţei consulatului acela, pe de altă parte Rusia este în capacitate de a-şi deschide consulatul chiar fără acordul Chişinăului, doar că asta va duce la agravarea tot mai mare a relaţiilor moldo-ruse, de aceea Rusia ne pune o dilemă, bine, dacă e să fiţi de acord cu consulatul la Tiraspol, atunci continuăm negocierile la capitolul energeticii, dacă nu, mă rog, o să aveţi o iarnă geroasă.”
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG