Linkuri accesibilitate

Două vizite la Chișinău: Barroso și Rogozin (Adevărul)


„Ştiinţă puţină pe bani mulţi sau invers” (Jurnal de Chișinău).


„Adevărul” scrie despre semnificaţiile şi aşteptările faţă de vizita apropiată, din 29 noiembrie, la Chişinău a preşedintelui Comisiei Europene la Chişinău, José Manuel Barroso. În articol este citat, între alţii, analistul politic Igor Boţan care susţine că intriga acestui eveniment este dacă José Manuel Barroso va pomeni în discursurile sale de la Chişinău despre articolul 49 al Tratatului UE, care se referă la obţinerea calităţii de membru al Uniunii.

Despre o altă vizită la Chişinău, cea a emisarului Kremlinului în Transnistria, Dmitri Rogozin, tot „Adevărul” scrie că acesta va insista pe deschiderea unui consulat al Rusiei la Tiraspol. Dacă autorităţile vor da curs acestei solicitări, va fi o cedare serioasă din partea Republicii Moldova, notează autoarea cu referire la părerile mai multor analişti. În articol este citat şi vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, care admite că discuţii pe un astfel subiect ar avea loc, doar că cu singura condiţie că se vor găsi soluţii pentru asigurarea securităţii, imunităţii şi privilegiilor pentru o astfel de misiune diplomatică şi consulară.

Editorialistul Nicolae Negru îi aminteşte în „Jurnal de Chişinău” vice-speakerului Vlad Plahotniuc că a avertizat anterior presa că nu va mai tolera să fie defăimat, că este hotărât să-şi apere cu tărie numele de orice încercare de a-l compromite, de a-l denigra. La doi ani de la acest avertisment, imaginea sa publică nu numai că nu a devenit mai agreabilă, mai „curată”, ci, dimpotrivă, a căpătat trăsături hidoase, monstruoase, înspăimântătoare”, constată Negru.

Ştiinţă puţină pe bani mulţi sau invers” – îşi întitulează articolul său din aceeaşi publicaţie Raisa Lozinschi-Hadei. Potrivit autoarei, „parlamentarii afirmă că cele mai multe cercetări ştiinţifice se fac în universităţi, iar academicienii remarcă faptul că niciun ban tăiat de la AŞM nu a fost alocat universităţilor. „În timp ce Parlamentul a redus bugetul Academiei pentru 2013, vorbind despre optimizarea cheltuirii banului public, administraţia instituţiei afirmă că unii deputaţi desconsideră cercetătorii ştiinţifici şi, probabil, vânează patrimoniul Academiei”, menţionează între altele autoarea de la „Jurnal de Chișinău”.

Infotag citează o declaraţia a analistului politic Bogdan Ţârdea care a spus în cadrul unor dezbateri publice că Moldova s-ar afla în stadiul final al instituţionalizării unui „capitalism de cumetri” definit mai des „oligarhic”.”Capitalismul de cumetri” înfloreşte atunci când guvernele – în schimbul sprijinului politic – îi favorizează pe unii oameni de afaceri sau companii. Acesta nu este capitalism. Aceasta se numeşte corupţie”, consideră analistul.
XS
SM
MD
LG