Europa Liberă: În această săptămână la Chişinău, dar şi la Tiraspol se va afla reprezentantul special al Kremlinului pentru Transnistria, Dmitri Rogozin. Zilele trecute el a spus că principalul scop al vizitei sale va fi să convină cu autorităţile moldovene în privinţa deschiderii a două consulate ruseşti la Bălţi şi la Tiraspol. De fapt, de ce insistă Moscova asupra inaugurării acestor consulate?
Vladimir Socor: „Cu ocazia acestei vizite, domnul Rogozin accentuează cererea Rusiei privitoare la un consulat la Tiraspol. Este o tactică de moment, aş numi-o tactica salamului. Cu fiecare vizită, cu fiecare contact la nivel oficial, cu guvernul Republicii Moldova, acceptarea unei condiţii astăzi va duce la noi presiuni din partea Rusiei, pentru acceptarea unei noi condiţii mâine. Şi, la fiecare pas, Rusia va spune: „Aceasta este poziţia noastră principală, fără de care negocierile nu pot avansa.”
Europa Liberă: Expertul Oazu Nantoi declara Europei Libere că seriozitatea intenţiilor Kremlinului este direct proporţională cu slăbiciunea guvernării de la Chişinău. Dumneavoastră ce ziceţi?
Vladimir Socor: „Nu, n-aş fi de acord cu această evaluare. Rusia doreşte să slăbească poziţia în negocierea guvernului Republicii Moldova, tăind, feliuţă cu feliuţă, din poziţia Chişinăului.”
Europa Liberă: Cererea următoare care ar putea să fie?
Vladimir Socor: „Poate n-ar fi momentul să speculăm acuma, dar cu titlul de ipoteză: partea rusă ar putea să ceară consimţământul Republicii Moldova pentru modernizarea aeroportului din Tiraspol.”
Europa Liberă: Tocmai, Tiraspolul a şi cerut să fie deschis un aeroport de pasageri.
Vladimir Socor: „Dar aceasta înseamnă construirea unei piste de aterizare pentru avioane de mare capacitate care pot fi militare sau civile, în viitor. Odată ce se construieşte aeroportul, Republica Moldova nu va avea niciun control asupra modului în care Rusia va folosi aeroportul de la Tiraspol. Rusia doreşte să stabilească o întreagă reţea instituţională între Moscova şi Tiraspol, care să separe definitiv relaţiile Moscova-Tiraspol de relaţiile Moscova-Chişinău.
Acelaşi lucru îl vedem şi în problema gazului, în problema reglementării datoriilor pentru gaz. Rusia doreşte ca guvernul Republicii Moldova să-şi asume datoriile Tiraspolului. În caz contrar, Rusia va continua să livreze gaz practic în mod gratuit Tiraspolului, pe un contract separat de contractul Chişinăului.”
Europa Liberă: Tocmai aceasta auzeam recent. Potrivit logicii ruseşti, dacă negociatorii nu recunosc Transnistria drept partener egal, Chişinăul ar trebui să plătească datoria pentru gazele consumate de regiunea transnistreană, datorii care se ridică la circa 3 miliarde de dolari.
Vladimir Socor: „Da. Teza domnului Rogozin este următoarea: dacă Chişinăul nu recunoaşte şi nu-şi asumă datoriile Transnistriei pentru gaz, atunci Chişinăul implicit recunoaşte că Transnistria nu este o parte a Republicii Moldova. În realitate, Rusia a tratat, din capul locului, Transnistria ca fiind separată de Republica Moldova, deoarece există două contracte diferite pentru livrările de gaze.”
Europa Liberă: Domnule Socor, unii analişti sugerează că Moscova menţine conflictul la foc încet, să zicem aşa, şi îl poate reaprinde oricând, dacă intenţia pro-occidentală a guvernării de la Chişinău va depăşi o limită anume. Periodic, de când Transnistria şi-a declarat aşa-zisa independenţă, relaţia dintre centru şi Tiraspol devine una explozivă?
Vladimir Socor: „Când spuneţi „centru” vă referiţi la Chişinău?
Europa Liberă: Da, sigur că la Chişinău.
Vladimir Socor: „Da, da. Teoretic este posibil că Rusia va înscena câteva ciocniri, pentru a sugera Occidentului că Republica Moldova nu este un partener de nădejde sau pentru a insinua faţă de guvernele occidentale că integrarea europeană a Republicii Moldova ar prezenta riscuri pentru Uniunea Europeană. Aceste scenarii sunt posibile.”
Europa Liberă: Dar aceste tensiuni nu pun într-o lumină proastă interminabilele negocieri în formatul 5+2?
Vladimir Socor: „Ba da. Sigur că le pun într-o lumină proastă. Spuneam adineaori că asemenea scenarii sunt ipotetice, trebuie luate în considerare. Fără îndoială că guvernarea de la Chişinău trebuie să facă planuri pentru a contracara aceste posibile intenţii ale Rusiei. Dar scenariile nu mi se par probabile, deoarece suntem astăzi în cu totul altă situaţie decât în 1992. Atunci Rusia a aprins în mod deliberat conflictul din Transnistria, escaladându-l de la un nivel scăzut de violenţă la un conflict armat deplin, anume pentru a deraia aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Naţiunilor Unite. Dar astăzi suntem în cu totul altă situaţie.
Astăzi avem o prezenţă nemijlocită a Uniunii Europene pe teren, din partea unor factori decisivi din Uniunea Europeană. Avem o investiţie
Europa Liberă: De ce Rusia îşi consolidează prezenţa militară în regiunea de est a Moldovei?
Vladimir Socor: „Ar dori să modernizeze armamentul trupelor ruseşti de acolo. Am văzut că generalul rus, Valeri Evnevici care supraveghează forţele aşa-zise ale Rusiei din toate teatrele, inclusiv cele din Transnistria, a venit la Chişinău ca să explice că începutul livrărilor unor armamente moderne ar fi fost o greşeală din partea unor ofiţeri ruşi. Fapt este că Rusia doreşte să modernizeze contingentul său militar de trupe în Transnistria.”
Europa Liberă: Domnule Socor, dar o bază militară rusă în stânga Nistrului e posibilă sau imposibilă?
Vladimir Socor: „Există o bază militară.”
Europa Liberă: O bază legiferată.
Vladimir Socor: „Numai Republica Moldova ar putea să legifereze o bază militară a Rusiei în Transnistria şi acest lucru mi se pare sută la sută exclus.”
Europa Liberă: Printre principalele cereri cu care vin în ultimul timp la negocieri reprezentanţii Tiraspolului sunt şi recunoaşterea băncilor transnistrene, a numerelor de înmatriculare a maşinilor din stânga Nistrului. Ce ar însemna aceasta?
Vladimir Socor: „Rusia doreşte să folosească tratativele bilaterale între Chişinău şi Tiraspol, care au loc sub lozinca măsurilor de încredere, construirea de punţi între cele două maluri ale Nistrului. Rusia doreşte să folosească acest proces, pentru a conduce treptat, pas cu pas, prin tactica salamului, la recunoaşterea, întâi de facto, apoi poate şi oficială a Transnistriei de către Republica Moldova şi de către partenerii europeni ai Republicii Moldova.
În momentul în care Republica Moldova ar începe să facă concesii pe acest teren: astăzi recunoaşterea plăcilor de înmatriculare a vehiculelor, mâine recunoaşterea reţelei telefonice proprii cu coduri proprii în Transnistria, poimâine aeroportul şi aşa mai departe, pas cu pas. Atunci se va crea impresia că Republica Moldova nu de bună voie, dar constrânsă alunecă încet-încet spre recunoaşterea de facto a Transnistriei. Acest lucru va conduce inevitabil şi la expansiunea relaţiilor Transnistrei, pe cont propriu, cu unele ţări occidentale.
Cred că Europa nu este deloc pregătită să intre într-un asemenea joc. Am văzut foarte recent că banca Transnistriei a fost lipsită de dreptul de a face tranzacţii în valută pe pieţele valutare occidentale în America şi în Europa. Este o măsură foarte bună luată de americani şi de europeni contra Transnistriei. Şi este, în acelaşi timp, o încurajare implicită pentru Republica Moldova să nu cedeze, felie cu felie, din salam.”
Europa Liberă: Dacă aţi reprezenta dumneavoastră guvernarea de la Chişinău, cum, în baza căror principii, aţi negocia cu Tiraspolul?
Vladimir Socor: „Eu am încredere că reprezentanţii guvernului de la Chişinău, în frunte cu primul ministru Vlad Filat, ministrul de externe Iurie Leancă şi vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov, am deplină încredere că dânşii vor negocia cu toată competenţa şi cu profesionalism. Nu cred că au dânşii nevoie de sfaturile mele.
Pot să am o opinie: că o asemenea alunecare pe recunoaşterea treptată a atributelor instituţiilor Transnistriei şi a unor sisteme economice şi politice în Transnistria, separate de ale Republicii Moldova, va adânci separarea dintre cele două maluri ale Nistrului. Acesta ar putea să fie un rezultat pervers al negocierilor pentru măsuri de încredere şi construirea de punţi.”
Europa Liberă: Oricum occidentalii sugerează guvernării de la Chişinău menţinerea acestui dialog. Dar la ce să se rezume aceste negocieri dintre Chişinău şi Tiraspol, dacă în spate sau în culise se duc alte jocuri?
Vladimir Socor: „Alte jocuri le duc Moscova şi Tiraspolul. Chişinăul şi partenerii săi occidentali nu intră în asemenea jocuri.”
Europa Liberă: Cine iese învingător?
Vladimir Socor: „În ultimă instanţă, deocamdată ies Rusia şi Tiraspolul învingătoare, deoarece nu se negociază problemele politice şi militare.”
Europa Liberă: Ar fi mai bine să se negocieze politicul şi pe urmă paşii aceştia mici, despre care se vorbeşte că ar trebui să ducă la o soluţie definitivă?
Vladimir Socor: „Toate dezbaterile acestea: dacă să se negocieze întâi, pas cu pas, la nivel economic şi social şi apoi, în mod firesc, după câtva timp, să se ajungă la negocieri şi rezolvare politică. Acestea sunt dezbateri academice, teoretice, care nu au legătură cu realitatea de pe teren.”
Europa Liberă: Ce şanse sunt să se discute şi chiar să se aprobe un statut special pentru regiunea transnistreană, dacă liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, tot repetă că Transnistria se dezvoltă şi face progrese pe calea recunoaşterii internaţionale?
Vladimir Socor: „Domnul Şevciuk nu are puterea să decidă asupra rezultatului unor eventuale negocieri. Acest rezultat, dacă şi când va fi atins, pe plan internaţional, nu depinde de Tiraspol. Domnul Şevciuk, ca şi domnul Smirnov, depinde în întregime, economic şi politic, de Rusia.
De câtva timp la Chişinău există ideea, care a reapărut după alegerea domnului Şevciuk în postul său actual, potrivit căreia se poate lucra cu domnul Şevciuk, poate fi atras într-o relaţie specială cu Chişinăul, poate fi cooptat eventual. Interesele sale de putere locale sunt altele decât interesele Rusiei. Ideea aceasta exista deja la Chişinău, când Şevciuk era preşedintele Sovietului Suprem. Ideea a reapărut după ce dânsul a fost ales preşedinte. Eu cred că această tactică se cuvine să fie încercată.
Opţiunile Chişinăului sunt foarte reduse. Orice opţiune, orice posibilitate, orice deschidere, cât de mică, în frontul advers, trebuie întâi cercetată, explorată şi, dacă e reală, trebuie să fie folosită. Prin urmare, eu cred că tactica încercărilor domnului Vlad Filat de a stabili o relaţie personală neoficială cu domnul Şevciuk, în afara cadrului negocierilor, chiar şi fără publicitate, este un efort care trebuie continuat, este o opţiune care trebuie cercetată şi eventual folosită.
Declaraţiile foarte intransigente ale domnului Şevciuk nu trebuie să descurajeze aceste încercări din partea Chişinăului. Domnul Şevciuk este presat şi de oponenţii săi din interior, şi de Moscova. Aceasta ar putea fi situaţia, atunci când domnul Şevciuk ar reuşi să-şi construiască o verticală a puterii şi să fie complet stăpân pe situaţie în Transnistria.”
Europa Liberă: Chiar şi dacă este atât de dependent financiar de Moscova?
Vladimir Socor: „Da, cu siguranţă. Gândiţi-vă numai la gaz.”
Europa Liberă: Păi şi atunci cum îşi construieşte verticala puterii?
Vladimir Socor: „Verticala puterii pe plan local. Deocamdată Moscova, cel puţin, în mod deschis nu-i susţine pe oponenţii lui Şevciuk. Moscova s-a împăcat cu victoria lui Şevciuk şi lucrează cu Şevciuk. Dar toate aceste procese care au loc, procesul oficial al măsurilor de încredere, aşa-zise de cele opt grupuri de lucru de experţi la nivel oficial, iar la nivel neoficial încercările de a stabili o comunicare, o relaţie neformală cu Şevciuk, toate aceste procese continuă. Trebuie să avem grijă ca Rusia să nu exploateze aceste procese în folosul ei. Şi, în acelaşi timp, e necesar să reorientăm accentul de pe aceste procese secundare, nehotărâtoare pe chestiunile importante: problema reglementării politice şi retragerea trupelor ruseşti.”
Europa Liberă: Până la urmă, răspunsul dumneavoastră care e: Chişinăul să accepte sau nu inaugurarea consulatului rusesc în stânga Nistrului?
Vladimir Socor: „Nu, în niciun caz să nu-l accepte. Ştiu că la Chişinău au avut loc dezbateri interne. Din câte înţeleg, există un consens între cele trei partide din Alianţa pentru Integrare Europeană să nu accepte deschiderea consulatului. Motivul real, dar formal, este acela că Republica Moldova, ca stat cu suveranitatea recunoscută internaţional, pe teritoriul din stânga Nistrului, în această calitate Republica Moldova nu poate garanta securitatea diplomaţilor sau a funcţionarilor consulari ruşi la Tiraspol. Chişinăul ar putea să spună că e necesar ca Ministerul de Interne al Republicii Moldova să păzească acest consulat, dacă se deschide. E un argument valabil, dar se menţine pe terenul formal.
Argumentul principal este acela că Rusia încearcă să construiască o întreagă reţea instituţională a Rusiei pe teritoriul din stânga Nistrului. Un consulat la Tiraspol ar deveni centrul unei asemenea reţele instituţionale şi ar conduce la expansiunea ei. Un argument la care Rusia nu va fi sensibilă. Dar e un argument care poate să convingă Chişinăul să reziste acestor presiuni ruseşti.
Următorul argument este acela că un consulat rusesc la Tiraspol ar putea scăpa cu totul de sub controlul Chişinăului şi ar putea să înceapă să îndeplinească funcţiile unei ambasade, fără să fie denumită ambasadă. Şi acest pas ar fi interpretat în Republica Moldova, în Transnistria, la Moscova, cred că şi în Occident, ca o concesie din partea Chişinăului în direcţia recunoaşterii de facto a separării Transnistriei de Republica Moldova.
Acum, dintr-odată, intră în joc şi consulat rusesc la Bălţi, noutate absolută. Până acum Moscova nu combina cererea de a stabili un consulat la Tiraspol cu cererea de a stabili un consulat şi la Bălţi. Desigur că Moscova calculează că în acest mod guvernul de la Chişinău ar putea fi tentat să cedeze, spunând că Rusia doreşte să stabilească un consulat şi pe teritoriul controlat de către Republica Moldova. Prin urmare, un consulat la Tiraspol nu ar fi ceva unic, nu ar avea un regim special şi ar fi un pas simetric cu înfiinţarea unui consulat la Bălţi, pe teritoriul controlat de Moldova. Deci, Moscova ar prezenta înfiinţarea consulatului de la Tiraspol drept un pas mai puţin dramatic, dacă este combinat cu un consulat la Bălţi.
Evident, e o manevră propagandistică. Şi cred că nimeni de la Chişinău nu va ceda unei asemenea manevre propagandistice. Şi repet: dacă Republica Moldova cedează acuma în chestiunea consulatului, pe care Rogozin o numeşte prinţipialinaya, aceasta înseamnă obiectiv fundamental al Rusiei. Dacă Chişinăul cedează acuma în această chestiune, Moscova va pune această concesie în buzunarul ei. Şi, peste câteva zile, dacă nu chiar mâine va cere altceva, spunând din nou că noua cerere este prinţipialinaya şi că de noua cerere depinde viitorul relaţiilor moldo-ruse şi reglementarea conflictului din Transnistria. Şi deja ştim care sunt aceste eventuale noi cereri. Cred că Chişinăul va şti să evite o retragere, pas cu pas şi să nu fie supus tacticii salamului.”
