Linkuri accesibilitate

Organizaţiile de opoziţie din Siria, reunite în Qatar, continuă negocierile privind crearea unui front unit


Organizaţiile de opoziţie din Siria, reunite în Qatar, continuă negocierile privind crearea unui front unit, care să se bucure de sprijinul Occidentului în lupte împotriva regimului lui Bashar al Assad. Statele Unite şi alte ţări din lume care susţin opoziţia siriană au îndemnat la crearea unei organizaţii care să cuprindă cât mai multe curente, capabilă să coopereze cu luptătorii din interiorul Siriei dar şi să negocieze o soluţie politică.
XS
SM
MD
LG