Linkuri accesibilitate

Vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău nu poate fi redusă doar la tema cererii de deschidere a consulatelor ruse (Kommersant.md).


„Adevărul”scrie despre o nouă reformă în sănătate care „i-ar băga în boale”, aşa cum afirmă autorul, Andrei Rizescu, pe pacienţi şi pe doctori. Este vorba despre transferul în staţionare a medicilor specialişti din policlinici, unde ar putea să rămână doar generaliştii. Medicii se tem că reforma, prin care autorităţile vor să economisească 60 de milioane de lei pe an, i-ar putea lăsa şomeri, iar bolnavii - că vor fi nevoiţi să facă drumuri în plus. Ministrul Andrei Usatâi a declarat zilele trecute că astfel medicii specialişti vor fi mai eficienţi”, precizează autorul de la „Adevărul”.

Despre cazul magistratei Liuba Brânză acuzată anterior că şi-ar fi obţinut licenţa prin fals în acte, același ziar scrie astăzi că ofiţerul de la Centrul Anticorupţie care a constatat falsul a fost sancţionat. „Deşi cazul magistratei de la Judecătoria sectorului Centru nu a fost elucidat până la capăt, autorităţile au trecut la represiuni. Ofiţerul anticorupţie Andrei Guzic, cel care a scos în vileag neregulile din actele magistratei de studii, a fost sancţionat pe motiv că ar fi încălcat disciplina de serviciu, „exprimată prin documentarea necalitativă şi sub toate aspectele a circumstanţelor acestui caz””, precizează Ion Preaşcă într-un articol.

Într-un interviu pentru Dniester.ru analistul politic Oazu Nantoi menţionează între altele cu privire la eşecul politicii „paşilor mici” în reglementarea transnistreană. „Sub aspectul nivelului de cutezanţă, al obrăzniciei politice Evgheni Şevciuk mai are mult de învăţat de la predecesorul său, fostul preşedinte al Transnistriei Smirnov. Şevciuk încă nu i-a înmânat lui Filat […] proiectul Tratatului de prietenie şi colaborare între RMN şi RM, adică nu a propus deschis Chişinăului să recunoască independenţa Transnistriei”.

„Kommersant.md” îl citează pe premierul Vlad Filat care a precizat că vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău nu poate fi redusă doar la tema cererii de deschidere a consulatelor ruse, tematică fiind mult mai extinsă. Publicaţia precizează că, deşi anterior premierul Filat era favorabil ideii deschiderii unui consulat rus la Tiraspol, ulterior s-a răzgândit şi a spus că „în Tiraspol nu va fi deschis un consulat deoarece Republica Moldova este un stat independent, suveran şi unitar”.

Portalul „Noviy Region” citează un decret al preşedintelui autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistre prin care a fost extins statutul Ninei Ştanski. Şefa Externelor de la Tiraspol a fost numită prin decretul respectiv în calitate de adjunct al preşedintelui Guvernului pentru colaborarea internaţională”.

Autoarea unui articol din „Moldavskie Vedomosti” scrie despre preşedintele Adunării populare a autonomiei găgăuze, Dmitri Constantinov, ales luni. Omul de afaceri Constantinov „are de mai demult relaţii strânse cu adversarul politic al guvernatorului Mihail Formuzal, primarul de Comrat Nicolae Dudoglo şi care, cum se spune, sprijină proiectele politice ale acestuia. „Adversarii acestei simbioze dintre business şi politic au declarat anterior că anume acest om de afaceri a finanţat campania electorală a majorităţii candidaţilor la funcţia de membru al legislativului local găgăuz din mişcarea afiliată lui Dudoglo „Noua Găgăuzie”, menţionează autoarea.

Editorialistul Constantin Tănase apreciază în „Timpul” că „nu sărăcia, joasele standarde de viață ne împiedică să ne integrăm în Europa, ci mentalitățile din societatea noastră. Într-o Europă care are cultul legii nu-și poate găsi loc o Moldovă care are cultul nihilismului juridic. Simplu, ca și moartea unui pieton pe o zebră spălată de ploi”.
XS
SM
MD
LG